RADOR RADIO ROMÂNIA (24 aprilie) – La şedinţa de constituire a noului Parlament, drapelul Uniunii Europene va fi din nou arborat pe fațada clădirii legislativului de la Budapesta, alături de steagurile ungar și secuiesc, a scris Péter Magyar, candidat la funcția de prim-ministru al Partidului Tisza, care a câștigat alegerile din aprilie, într-o postare pe Facebook de vineri dimineață.
În legătură cu acest anunţ portalul de ştiri ungar Telex a amintit că steagul UE nu a mai fost arborat pe clădirea Parlamentului ungar de mai bine de 10 ani.
Iar portalul 444.hu a scris că steagul a fost îndepărtat de pe clădire în ianuarie 2012. Mai târziu, după alegerile din 2014 – când steagul secuiesc era deja arborat pe clădirea Parlamentului lângă steagul Ungariei – biroul președintelui legislativului, László Kövér, a declarat presei: dat fiind faptul că nu este obligatorie arborarea steagului UE, nu va fi va fi arborat nici în viitor.
În acest sens, Legea XXIX din 2004 prevede că, dacă sunt îndeplinite condițiile, drapelul european trebuie arborat pe acele clădiri publice pe care trebuie arborat și drapelul național, dar anumite instituții – cum ar fi clădirea Parlamentului – sunt exceptate de la această obligație.
Prin urmare, drapelul UE nu a fost arborat pe clădirea Parlamentului nici măcar atunci când Ungaria a deținut președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene, începând cu 1 iulie 2024.
Drapelul UE ar putea fi arborat din nou după 9 mai
Președintele Ungariei, Tamás Sulyok, a convocat şedinţa de constituire a noului Parlament pentru 9 mai.
În legătură cu formarea Parlamentului, s-a menționat anterior că deputaţii aleşi vor depune jurământul în fața Sfintei Coroane.
(https://hirado.hu/belfold/belpolitika/cikk/2026/04/24/magyar-peter-bejelentette-egy-ujabb-zaszlot-helyeznek-el-a-parlament-homlokzatan)/rganciu/ilapadat








