SUA și Iranul rămân în dezacord profund privind Strâmtoarea Ormuz

Statele Unite și Iranul par mai departe ca oricând în privința unui element esențial al confruntării lor: viitorul Strâmtorii Ormuz. Navigația prin acest punct strategic, prin care tranzitează în mod normal aproape un sfert din petrolul brut mondial, nu era o problemă înainte de izbucnirea conflictului de la sfârșitul lunii februarie. Iranul nu revendica controlul asupra sa. Însă la câteva ore după începerea atacurilor aeriene ale SUA și Israelului, Iranul a avertizat navele să nu mai încerce să tranziteze strâmtoarea. Majoritatea operatorilor au respectat imediat avertismentul, temându-se de atacuri ale unor ambarcațiuni de patrulare iraniene sau ale dronelor. La mijlocul lunii martie, o declarație atribuită noului lider suprem al Iranului, Mojtaba Khamenei, a afirmat că „pârghia închiderii Strâmtorii Ormuz trebuie cu siguranță să continue să fie utilizată”. De atunci, oficialii iranieni au vorbit despre un nou regim pentru strâmtoare, care ar plasa-o, în esență, sub controlul Teheranului, ceea ce ar constitui o încălcare a dreptului internațional, prin afectarea „dreptului de trecere în tranzit” pentru navigația internațională. Aceasta l-a determinat pe președintele SUA, Donald Trump, să amenințe cu represalii masive și să ordone o blocadă navală americană asupra navelor care folosesc porturile iraniene. Armata SUA a transmis sâmbătă că a interceptat 48 de nave în 20 de zile și le-a forțat să se întoarcă. Cu toate acestea, unele nave iraniene reușesc încă să treacă. Un petrolier iranian complet încărcat, „transportând peste 1,9 milioane de barili (în valoare de aproape 220 de milioane de dolari) de țiței”, a reușit să evite Marina SUA și să ajungă în Orientul Îndepărtat, potrivit grupului de monitorizare TankerTrackers. Parlamentul Iranului urmează să aprobe o lege care să formalizeze controlul asupra strâmtorii, potrivit televiziunii de stat iraniene.
Press TV a relatat că, potrivit planului în 12 puncte propus, navele israeliene nu vor fi niciodată autorizate să treacă. Navele din „țări ostile” – o referire probabilă la Statele Unite – vor trebui să plătească despăgubiri de război pentru a obține un permis de tranzit. Toate celelalte nave vor trebui să solicite autorizarea Iranului pentru a traversa strâmtoarea, a mai transmis postul. „Strâmtoarea Ormuz este sub control strict, iar nicio navă, fie prietenă sau inamică, nu poate trece fără permisiunea noastră” – a declarat duminică un purtător de cuvânt militar./aionita/cvanatoru

(www.cnn.com – 3 mai)