RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI (9 mai) – Emisiunea: ”Radiojurnal” – Realizator: Cătălin Gomboș – De Ziua Europei, cei mai mulţi români consideră că ţara a avut de câştigat din aderarea la Uniune. Carmen Gavrilă are datele celui mai recent eurobarometru.
Reporter: Sondajul a fost realizat, ca de obicei, în toate cele 27 de state membre şi arată că 69% dintre români sunt convinşi că ţara a avut parte de beneficii ca parte a Uniunii. De altfel, în general, europenii, în număr tot mai mare, văd Uniunea ca pe o sursă de stabilitate într-o lume complicată şi acordă un sprijin fără precedent unei politici comune de apărare şi securitate. Sondajul mai arată că cei mai mulţi europeni sunt preocupaţi de situaţia globală şi de costul vieţii. Pe această temă, 41% dintre românii chestionaţi spun că problemele economice cele mai mari, la nivel naţional, sunt preţurile în creştere şi inflaţia. În sondaj, 76% dintre europeni consideră că Uniunea trebuie să sprijine Ucraina până la instaurarea unei păci juste şi durabile. În ce-i priveşte pe români, 56% dintre cei chestionaţi aprobă sprijinul financiar şi umanitar pentru Kiev, dar mai puţini, adică 45%, sprijină finanţarea de echipamente militare./RADOR RADIO ROMÂNIA/asalar








