Atac cu dronă în oraşul Volna din ţinutul Krasnodar, unde se află un port maritim

Un atac cu dronă s-a înregsitrat în oraşul Volna din ţinutul Krasnodar, care găzduiește un port maritim. O persoană a fost rănită și a izbucnit un incendiu. Grupul de intervenţie din ţinutul Krasnodar a raportat că în noaptea de marţi spre miercuri, „resturile unei drone” au căzut în incinta unei întreprinderi din oraşul Volna, în districtul Temriuk. Conform unei postări pe rețelele de socializare, o persoană a fost rănită și i se acordă asistența necesară. „Echipamentul întreprinderii a luat foc în incinta afacerii” – a scris grupul de intervenţie într-o postare pe internet.

Volna găzduiește portul maritim Taman, care a fost vizat în mod repetat de atacuri cu drone ucrainene în trecut. În decembrie anul trecut, un atac cu drone în portul Taman a provocat incendii la patru rezervoare de petrol, avariind două dane, două nave și o conductă de păcură. În cazul unor atacuri ucrainene lnsate asupra unor ținte diverse, autoritățile ruse raportează de regulă căderea unor „resturi de drone”, chiar și atunci când daunele sunt cauzate de atac.

În noaptea de marţi spre miercuri, autoritățile din Republica Kabardino-Balkaria și din Republica Osetia de Nord au avertizat, de asemenea, despre un pericol iminent de atac cu drone. Potrivit postărilor de pe canalul Telegram al Agenției Federale de Transport Aerian Rosaviaţia, aeroporturile din Iaroslavl, Kaluga, Nijni Novgorod, Penza, Ghelendjik, Volgograd și Tambov au fost închise./vdraguta/cvanatoru

www.bbc.com/russian – 13 mai