Autorităţile din Rusia l-au plasat pe fostul ministru britanic al apărării, Ben Wallace, pe o listă de persoane date în urmărire în legătură cu o anchetă penală nespecificată, a anunțat miercuri presa de stat, citând baza de date a Ministerului rus de Interne. Dl Wallace a fost ministrul britanic al apărării de dinainte de invadarea pe scară largă a Ucrainei de către Rusia, în 2022 până în august 2023, iar de atunci a continuat să pledeze pentru sporirea sprijinului militar pentru Ucraina și a condamnat agresiunea rusă. Relatările din presa rusă de stat nu au oferit mai multe detalii, iar dl Wallace nu a răspuns la o solicitare de comentarii. În octombrie anul trecut, un parlamentar rus a cerut ca Ben Wallace să fie inclus pe lista internațională de persoane date în urmărire de Rusia în urma comentariilor pe care le-a făcut la Forumul de Securitate de la Varșovia cu privire la Crimeea, pe care Rusia a anexat-o de la Ucraina în 2014. Vorbind la forum în luna septembrie, dl Wallace a recomandat ca Ucraina să fie ajutată să efectueze un atac militar asupra podului care leagă sudul Rusiei de Crimeea. „Trebuie să ajutăm Ucraina să aibă capacitățile pe termen lung pentru a face Crimeea neviabilă. Trebuie să sufocăm Crimeea. Și dacă facem asta, cred că Putin își va da seama că are ceva de pierdut”, a spus el. „Trebuie să dărâmăm podul blestemat”. Nu este clar câți oficiali străini sau personalități publice se află în baza de date a Ministerului de Interne rus cu persoane date în urmărire. În 2024, agenția de presă independentă Mediazona relata că lista includea zeci de politicieni și oficiali europeni. (REUTERS – 13 mai)/opopescu/aburtica








