Zonele de conflict din Orientul Mijlociu și Europa de Est continuă să acapareze interesul presei internaționale, atentă însă și la criza politică britanică.
„Contre între SUA și Iran, după ce și-au respins reciproc propunerile de pace”, sintetizează ziarul italian La Stampa starea tratativelor dintre beligeranți, preluând și descrierea plastică a președintelui american Donald Trump: armistițiul e „în asistență respiratorie”, cu „1% șanse de supraviețuire”. Teheranul, la rându-i, se declară „pregătit pentru orice”. Totuși, e improbabil ca Washingtonul să ia o decizie mai înainte de vizita iminentă a lui Trump în China. Publicația spaniolă Cadena Ser detaliază intransigența Teheranului, care „a afirmat că nu există alternativă decât acceptarea propunerii sale”. Propunere calificată un „gunoi” „inacceptabil” de Trump, dat fiind că nu abordează miezul problemei: sistarea programului militar nuclear iranian. De altfel, Teheranul a amenințat marți că va îmbogăți uraniu la o puritate de 90% adecvată pentru arma nucleară, dacă va fi atacat din nou, consemnează agenția Reuters. Concomitent, teocrația islamică și-a „extins definiția Strâmtorii Ormuz” la o „vastă zonă operațională”, „mult mai amplă decât înainte de război”. Tot din Spania, La Razon relatează despre o inițiativă europeană de marți: „Londra și Parisul reunesc peste 40 de țări pentru a discuta potențiale contribuții militare la o misiune multinațională de asigurare a navigației în Strâmtoarea Ormuz, atunci când condițiile o vor permite”, adică după încheierea definitivă a ostilităților. Marți au apărut și noi revelații privind implicarea mai multor țări în război. Emiratele Arabe Unite ar fi fost „beligerant activ” împotriva Iranului, potrivit cotidianului american The Wall Street Journal. Abu Dhabi neagă informația, dar ea e susținută de surprinderea unor avioane franceze Mirage și drone fabricate în China în spațiul aerian iranian, deși SUA și Israelul nu dețin astfel de arme, însă Emiratele da. De asemenea, nici o altă țară din regiune, nici măcar Israelul, nu a îndurat represalii masive precum Emiratele, „peste 2.800 de rachete și drone”. Și Pakistanul, reține BBC, a dezmințit marți relatări din presa americană conform cărora i-ar adăposti Iranului avioane militare pe teritoriul său, în ciuda faptului că formal e mediatorul negocierilor de pace. O analiză a săptămânalului britanic The Economist avertizează că prelungirea crizei din Golf, adică actuala situație de „nici război, nici pace”, ar putea afecta „ireversibil” statele din regiune. Armistițiul e acum pe punctul de a egala durata luptelor, dar un acord nu se întrevede încă, iar dacă unul nu se va încheia „până la sfârșitul verii”, blocarea Strâmtorii Ormuz va provoca probabil în regiune „daune economice pe termen lung”. Cotidianul israelian Haaretz denunță „diletantismul” planului americano-israelian care ar fi vizat „în primul rând” schimbarea de regim în Iran. Numai că „un regim religios extremist a fost substituit de o dictatură militară extremistă susceptibilă a se grăbi să obțină arma nucleară”. Chiar dacă „se poate foarte bine ca ei să fi slăbit Iranul, cel puțin pe moment au și agravat substanțial amenințarea pe care el o reprezintă”.
„Kievul și mai multe regiuni ucrainene au fost din nou atacate după un armistițiu de trei zile care era oricum contestat de ambele părți”, informează La Libre Belgique. Ucraina ar fi fost atacată „brusc” cu 200 de drone, în vreme ce Moscova a anunțat și ea că a doborât 27 de drone ucrainene. Însă Kievul e lovit poate chiar mai grav de un nou scandal de corupție, scrie Kyiv Post: „Andri Iermak, fost şef al administraţiei prezidențiale, a fost pus sub acuzare într-un dosar de spălare de bani (peste 10 milioane de euro) legat de un proiect imobiliar de lux”. Scandalul e legat de unul mai vechi din noiembrie 2025, un „caz de corupție majoră în sectorul energetic ucrainean” în care un grup infracțional cu ramificații politice a delapidat prin intermediul întreprinderilor strategice de stat. Între timp, europenii încearcă să găsească noi soluții pentru a ajuta Ucraina și a descuraja Rusia. Astfel, Germania a îndemnat din nou la continuarea consolidării Ucrainei și la susținerea ei „la toate nivelurile”, transmite agenţia Ukrinform. „E vorba de descurajarea agresorului rus. Și funcționează atunci când toți partenerii NATO demonstrează clar că sunt pregătiți să-și apere împreună libertatea și securitatea”, a argumentat Berlinul. Aceeași agenție amintește că ministrul român al apărării a propus marți întărirea flancului estic al NATO și UE pentru contracararea dronelor rusești prin „reorganizarea capacităților militare ale statelor membre”, astfel încât să acționeze unitar de-a lungul flancului. O altă propunere a Bucureștilor e citată de agenția bulgară BTA: „România dorește să găzduiască Centrul de Securitate Maritimă al UE, a declarat președintele Nicușor Dan la a zecea ediție a conferinței internaționale Securitatea Mării Negre și a Balcanilor de la București. Nu e prima dată când președintele transmite un astfel de mesaj, iar subiectul creării centrului a fost discutat luni la Bruxelles și de miniștrii de externe ai României și Bulgariei”.
Revista americană Foreign Policy ne avertizează să nu ne lăsăm atrași de zvonurile care ne anunță periodic că regimul Putin a ajuns în sfârșit în pragul colapsului. Astfel de articole au apărut iar în presă, dat fiind că „Putin a părut atipic de abătut la parada restrânsă de Ziua Victoriei de la Moscova”. „Dar, de 25 de ani la putere, Putin și-a construit un sistem conceput întocmai pentru a rezista la zvonuri, dizidență și intrigi interne. De fapt, multe dintre evoluțiile interpretate acum drept indicii ale vulnerabilității ar putea fi folosite de serviciile secrete pentru a-și aplica chiar mai dur aceleași metode care-l țin pe Putin la putere de decenii.” În The Financial Times o rusoaică auto-exilată explică modul în care s-a transformat treptat parada de Ziua Victoriei dintr-o „comemorare a morților din Al Doilea Război Mondial în unealtă de justificare a războiului din Ucraina”. Același eveniment e examinat de Anne Applebaum în revista americană The Atlantic: „Putin e conștient că nu se poate ridica la înălțimea mitologiei pe care a creat-o și toți ceilalți o pot vedea și ei. Războiul lui brutal, ilegal și inutil din Ucraina a durat deja mai mult decât războiul rus contra naziștilor, omorând sau rănind peste 1 milion de soldați ruși, fără a produce nici un fel de succes militar ori politic sau de oricare alt fel. Din contră: el nici măcar nu mai poate ține o paradă la Moscova fără să se teamă că ucrainenii o vor perturba”. Ziarul israelian The Jerusalem Post examinează și el subiectul, plecând însă de la premiza că „deși războiul din Ucraina ar putea fi pe sfârșite, impactul lui asupra politicii globale e deja ireversibil”. Războiul „poate că nu reprezintă sfârșitul unei ere, ci începutul uneia noi – o lume determinată mai puțin de dominația occidentală și mai degrabă de competiția pe termen lung între puteri rivale și blocuri regionale. Acum, când Putin vorbește despre sfârșitul războiului, el nu sună ca un conducător în căutarea reconcilierii. Sună ca un conducător care consideră că sistemul global s-a modificat deja suficient de mult în favoarea Rusiei. Și, din perspectiva Vestului, ar putea fi cel mai periculos deznodământ dintre toate”.
Premierul britanic Sir Keir Starmer e sub presiune din cauza unor noi demisii și apelurilor publice la plecarea din funcție, transmite Reuters. „Într‑un discurs susținut în fața membrilor partidului la Londra, Starmer a făcut apel la laburiști să rămână alături de el și să evite o competiție pentru conducere, despre care a spus că ar aduce doar haos, însă intervenția lui nu a părut să oprească valul de nemulțumire.” Portalul european Politico consideră că Starmer „se clatină pe buza prăpastiei”, dat fiind că patru secretari de stat și-au dat demisia din guvern și peste 90 dintre parlamentarii proprii i-au cerut demisia. Singurul lui noroc e că nu are un concurent viabil: nimeni din partid nu deține susținerea necesară. Editorialul conservatorului The Telegraph susține că plecarea lui nu e o chestiune „de dacă”, ci una „de când”. „Starmer înoată contra mareei în creștere a realității politice, care în cele din urmă îl va înghiți.” Și oficiosul laburist The Guardian scrie în editorialul său că „ceasul ticăie” pentru premier, care se confruntă cu o „criză de legitimitate” din cauza recentului „dezastru electoral”. „Sistemele politice rareori se prăbușesc brusc, într-un singur moment dramatic. Adesea ele se veștejesc gradual, pe măsură ce-și pierd abilitatea de a conștientiza că lumea pe care se bazau a dispărut deja.” Fostul ministru de externe William Hague observă malițios în The Times că „numai Keir Starmer e capabil să facă guvernarea să pară imposibilă”, în contextul în care guvernele de centru-stânga din Australia și Canada se descurcă fără probleme. „E un eșec extraordinar din partea lui Sir Keir Starmer acela că, chiar și înarmat cu o imensă majoritate parlamentară, a făcut să pară aproape imposibilă guvernarea Regatului Unit.” Săptămânalul The Spectator apreciază că Starmer mai are totuși o carte de jucat: partidul e profund dezbinat între facțiunile de drepta și stânga, fiecare cu proprii candidați potențiali. „Această lipsă de consens acționează în favoarea lui Starmer”, care-și poate juca astfel cartea unică – „dezbină și cucerește”.
Andrei Suba, RADOR RADIO ROMÂNIA
