Autoritățile atrag atenția că infractorii cibernetici se folosesc de imaginea companiei de curierat DHL pentru a cere prin SMS plata unei taxe de reprogramare a livrării unui colet. Potrivit Directoratului Național pentru Securitate Cibernetică, link-ul pe care îl conține mesajul text pare autentic, la fel și site-ul pe care ajunge victima pentru a completa un formular. Însă dacă sunt introduce datele cardului și codurile de verificare se autorizează instant o tranzacție frauduloasă. Specialiștii recomandă să nu fie accesate link-uri, sau SMS-uri, sau e-mail-uri despre taxe de livrare, iar codul OTP primit pe telefon să nu fie introdus niciodată pe un site accesat dintr-un link nesolicitat. (RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 14 mai)/ilixandru/atataru
RADOR RADIO ROMÂNIA (14 mai)







