Emisiunea: ”Radiojurnal” – Realizator: Cristian Bâcâin – Preşedintele Xi Jinping l-a întâmpinat azi pe Donald Trump pe treptele Palatului Poporului din Piaţa Tienanmen, decorată în culori chineze şi americane, la începutul vizitei pe care preşedintele american o face la Beijing. Declaraţiile de la începutul întâlnirii au fost măgulitoare. Preşedintele Xi s-a declarat „fericit” să-l primească pe omologul său american şi a spus că cele două ţări ar trebui să fie partenere, şi nu rivale, în pofida numeroaselor divergenţe. La rândul său, preşedintele Trump s-a declarat onorat să-i fie alături liderului chinez, căruia i-a promis un „viitor fabulos” între Statele Unite şi China. Corespondentul RRA Doina Saiciuc urmăreşte de la Washington această vizită, considerată cu mare miză pentru securitatea intenaţională şi comerţul global.
Reporter: Summitul Trump-Xi are loc, potrivit unor experți, într-un moment în care războiul Statelor Unite cu Iranul îmbunătățește în mod masiv poziția geopolitică a Chinei. Se așteaptă ca președintele Trump să ceară Chinei să-și foloseze influența asupra Iranului pentru a redeschide Strâmtoarea Ormuz. Între timp, însă, cu Strâmtoarea Ormuz închisă, China se recomandă drept o furnizoare de soluții, oferind acces la produse energetice diferitelor țări. O purtătoare de cuvânt a Casei Albe, Anna Kelly, a arătat că vizita președintelui Trump la Beijing are o extraordinară semnificație simbolică. Ea a adăugat că președintele se va întoarce acasă cu acorduri economice de care să beneficieze americanii. În afara războiului din Iran, o altă temă prioritară a summitului liderilor american și chinez, care a început cu aproximativ o oră și 45 minute în urmă, o constituie tarifele. La numai câteva luni de la revenirea sa la Casa Albă, Donald Trump a impus noi taxe asupra importurilor dintr-o serie de țări, cu Beijingul fiind lovit cu unele din cele mai mari taxe. Trump a revenit la Casa Albă cu o agendă economică intens ofensivă cu privire la China. Se pare însă că ambițiile sale la acest summit s-au redus; probabil totuși că cele mai mari tensiuni personale dintre cei doi lideri au fost la vedere atunci când președintele Xi a semnalat că își formează o proprie alianță împotriva intereselor americane. Trump a postat atunci pe media socială: „vă rog, transmiteți-le cele mai calde gânduri lui Vladimir Putin și Kim Jong-un, cu care conspirați împotriva Statelor Unite”. Înaintea summitului de două zile de la Beijing, președintele Trump a arătat însă că are o relație foarte bună cu președintele Xi, cu care a spus că va discuta înainte de toate despre comerț./RADOR RADIO ROMÂNIA/asalar
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 14 mai)







