O colaborare internațională de astronomi, condusă de Universitatea din La Laguna (ULL) și Institutul de Astrofizică din Insulele Canare (IAC), a identificat două planete enigmatice și gigantice, una dintre ele având o rază cu 36% mai mare decât Jupiter.
Aceste două exoplanete enorme, dar ușoare, orbitează HD 114082, o stea care are doar 15 milioane de ani, mult mai tânără decât Soarele (4,6 miliarde de ani), se rotește de 15 ori mai repede, are o masă cu 28% mai mare, este cu o mie de grade mai fierbinte și de aproape patru ori mai luminoasă. Planetele sale primesc de aproape 200 de ori mai multă lumină și căldură decât Jupiter, explică IAC într-un comunicat. Studiul, publicat în „Astrophysical Journal Letters”, oferă perspective asupra modului în care se formează exoplanetele și ajută la plasarea sistemului solar în context.
Coordonatorul acestei lucrări, Carlos del Burgo Díaz, susţine că această „pereche ciudată” de exoplanete gigantice se remarcă printre cele mai tinere detectate la trecerea prin fața stelei lor, deoarece sunt cele cărora le ia cel mai mult timp să completeze o orbită. Nucleul intern, cu 20% mai aproape de steaua sa decât este Pământul de Soare, are dimensiunea lui Jupiter. Nucleul extern se află la aceeași distanță orbitală ca Pământul și are o rază cu 36% mai mare decât cea a lui Jupiter și o densitate medie de peste 7,5 ori mai mică decât cea a apei, așa că ar pluti pe acesta.
Alejandro Suárez Mascareño, coautor al articolului, detaliază că planetele se mișcă pe orbite aproape circulare în același plan și pot fi aproape în rezonanță.
În urma acestei descoperiri, subliniază Carlos del Burgo, este de așteptat ca și comunitatea exoplanetelor să se alăture căutării unui al doilea tranzit al planetei exterioare și, astfel, să poată măsura perioada acesteia cu precizie. Odată ce acest obiectiv este atins, sarcina de a rafina masele celor două planete va necesita măsurarea timpilor mai multor tranzite ale uneia și celeilalte; o metodă care ar putea dezvălui alți membri ai sistemului.
Acești giganți s-au format în interiorul discului protoplanetar, bogat în gaz și praf, care înconjura steaua. Mai întâi, au acumulat materie până au format un miez solid, iar când au atins o anumită masă, a început un proces accelerat de acreție a gazului, iar căldura internă a provocat extinderea învelișului lor. Teoria sugerează că două planete care se formează aproape una de alta tind să atingă mase similare. Masa măsurată a planetei exterioare este mai mică cu 24% decât cea a lui Jupiter sau de 4,4 ori mai mică decât a lui Neptun. Cercetătorii sugerează că aceste două planete din HD 114082 s-ar fi putut forma in situ sau într-o regiune îndepărtată și rece și ar fi migrat către orbitele lor actuale, unde primesc mai multă lumină și căldură.
Carlos del Burgo sugerează că acești giganți trebuie să fi influențat orbitele asteroizilor și cometelor cele mai apropiate de stea, aranjându-le într-o centură situată în același plan cu orbitele planetare. Colaborarea internațională, condusă de Universitatea din La Laguna (ULL) și Institutul de Astrofizică din Cantabria (IAC), a implicat 38 de persoane și a coordonat eforturile pentru a realiza integrarea datelor și procesarea consistentă. În următorii ani, observațiile pot fi făcute cu instalații precum cele utilizate în această lucrare și altele precum Telescopul Spațial James Webb, ceea ce va permite caracterizarea mai detaliată a acestui sistem unic, de la specificarea maselor planetelor până la dezvăluirea compoziției chimice a atmosferei lor. (www.20minutos.es – 18 mai)/rcostea
RADOR RADIO ROMÂNIA (20 mai)
