Putin este la curent cu incidentul cu dronă din România (Peskov)

Președintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, este la curent cu incidentul cu dronă din România, a declarat jurnaliștilor secretarul de presă al liderului rus, Dmitri Peskov. „Ce credeți? Am ascuns?”, a afirmat ironic Peskov, întrebat dacă i s-a raportat lui Putin despre incidentul cu dronă. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului nu a comentat incidentul, atrăgându-le atenția jurnaliștilor că Putin și delegația rusă se află la Astana și se concentrează întru-totul pe relațiile bilaterale ruso-kazahe, precum și pe tematica Uniunii Economice Eurasiatice. „Incidentul petrecut acolo [în România] nu ține nicidecum de vreo categorie”, a adăugat Peskov. După cum a transmis agenția rusă de presă TASS, Ministerul Apărării al României comunicase anterior căderea unei drone pe acoperișul unei clădiri de apartamente din orașul Galați. Autoritățile de la București au acuzat de incident Rusia. Ministerul român de Externe a declarat că l-a convocat pe ambasadorul Federației Ruse pentru a-l informa despre măsurile care vor fi luate la nivel diplomatic./snicolau/atataru

(www.tass.ru – 29 mai)