Introducere
Pe data de 5 iunie 1723, în cartea de botez a parohiei Kirk of Kirkcaldy, un mic port de pescari pe coasta estică a Scoției, a fost înregistrat numele Adam Smith. Tatăl său, Adam Smith senior, era un funcționar vamal respectat, iar mama sa, Margaret Douglas, provenea dintr-o familie înstărită de proprietari funciari. Botezul anglican-calvinist la care a participat pruncul nu era un simplu ritual social, era o inițiere într-o lume în care religia, morala și ordinea comunitară formau un întreg inseparabil.
Această este punctul de plecare al uneia dintre cele mai dezbătute biografii intelectuale din istoria gândirii umane. Supranumit părintele economiei politice moderne și autorul volumului Avuția Națiunilor (1776), prin care construiește un cadru conceptual pentru înțelegerea pieței libere, Adam Smith s-a format spiritual în umbra Reformei calvinist-scoțiene. A studiat filosofia morală la Oxford și Glasgow și a meditat toată viața la relația dintre virtute, societate și providență divină.
Biografia lui Adam Smith
Kirkcaldy, în prima jumătate a secolului al XVIII-lea, era o comunitate orientată spre protestantismul calvinist al Bisericii Scoției. Reforma lui John Knox lăsase o amprentă adâncă, munca era o vocație divină, frugalitatea o virtute, iar succesul material un semn, dacă nu al predestinării, cel puțin al harniciei binecuvântate de Dumnezeu. Copilul Adam Smith a crescut în această atmosferă morală în care laboriozitatea, cinstea și disciplina aveau valențe simultan religioase și civice.
Tatăl său a murit înainte ca Adam să se nască, lăsând familia în grija mamei Margaret. Aceasta i-a oferit lui Adam o educație solidă și o relație profundă, care a durat toată viața. Smith a trăit cu mama sa până la moartea ei, în 1784, cu doar șase ani înainte de propria sa moarte. Această legătură maternă strânsă, pe fundalul unei comunități religioase coerente, a construit caracterul unui om profund interesat de armonia socială, de afecțiune și de datoria morală.
La vârsta de paisprezece ani, Adam Smith a intrat la University of Glasgow, unde a studiat sub îndrumarea lui Francis Hutcheson, unul dintre marii gânditori ai Iluminismului scoțian. Hutcheson era un susținător al teoriei conform căreia : ființele umane posedă un simț moral înnăscut o capacitate naturală de a distinge binele de rău, independentă de revelația supranaturală. Această idee va fi fundamentală pentru întreaga gândire a lui Smith. Ulterior, Smith a petrecut șase ani la Balliol College, Oxford o perioadă pe care el însuși a descris-o drept dezamăgitoare din punct de vedere intelectual. Profesorii de la Oxford, adesea confortabili și indiferenți față de misiunea didactică, l-au lăsat pe Smith să studieze independent. În acești ani, el a citit intens filosofie, a aprofundat opera lui David Hume prietenul său de mai târziu, agnosticul celebru și a început să-și formeze propriul sistem de gândire.
Legătura cu Hume este esențială pentru înțelegerea poziției religioase a lui Smith. Hume era un sceptic declarat față de religia organizată și de miracole, în schimb, Smith era mai prudent, mai evaziv în exprimarea publică a convingerilor sale teologice. Mulți cercetători au argumentat că Smith era, în esență, un deist care credea într-o ordine providențială a lumii, dar nu neapărat în Dumnezeul personal al creștinismului calvinist în care fusese botezat.
După ce a revenit la Glasgow, Smith ajunge profesor și predă filosofia morală, o disciplină care, în tradiția scoțiană a vremii, includea etică, jurisprudență, economie politică și teologie naturală. Opera sa de căpătâi din această perioadă, Teoria Sentimentelor Morale (1759), revelează un gânditor care crede profund în capacitatea omului de a empatiza, de a judeca moral și de a construi societăți virtuoase prin mecanisme naturale, nu prin constrângere religioasă sau politică.
Conceptul central al cărții spectatorul imparțial este o voce interioară care ne judecă acțiunile din perspectiva unui observator neutru și înțelept. Unii teologi au văzut în această figură o secularizare a conștiinței religioase, spectatorul imparțial ocupă, în sistemul lui Smith, locul pe care Dumnezeu îl ocupa în etica calvinist-protestantă cel al judecătorului ultim al actelor noastre.
Providența divină și mâna invizibilă
Expresia mâna invizibilă poate cel mai celebru concept din întreaga istorie a gândirii economice apare doar de trei ori în opera lui Smith, o dată în Istoria Astronomiei, o dată în Teoria Sentimentelor Morale și o dată în Avuția Națiunilor. Originile ei sunt profund religioase, în teologia naturală a epocii, Providența divină acționa tocmai prin mecanisme invizibile, ghidând creația spre armonie fără intervenție directă și vizibilă.
Smith preia această imagine și o aplică pieței, atunci când fiecare individ urmărește propriul interes, el contribuie, fără să o știe, la bunăstarea generală a societății ca și cum ar fi ghidat de o mână invizibilă. Structura argumentului este teologică, există o ordine providențială în lumea economică, la fel cum există una în cosmos. Smith nu afirmă că Dumnezeu conduce piața, dar structura conceptului implică o armonie pre-stabilită a intereselor un ecou clar al teismului deist al secolului al XVIII-lea.
Paradoxal, deși opera sa este impregnată de sensibilitate religioasă, Smith este unul dintre cei mai acerbi critici ai Bisericii ca instituție economică. În Avuția Națiunilor, el analizează clerul cu aceleași instrumente cu care analizează orice altă corporație, clericii care beneficiază de venituri garantate tind să devină leneși și ineficienți, competiția între secte religioase produce, dimpotrivă, clerici mai zeloși și predici mai captivante.
Această analiză economică a religiei este remarcabilă pentru îndrăzneala ei. Smith argumenta că monopolul Bisericii Anglicane sau ale altor biserici de stat era la fel de dăunător concurenței sănătoase ca orice alt monopol comercial. El prefera diversitatea sectelor religioase, pe care o vedea ca pe o garanție a moderației și a respectului reciproc în societate o poziție care suna mai mult a inginer social decât a credincios convins.
Etica protestantă și spiritul capitalismului Smith și Weber
Sociologul german Max Weber a argumentat, în celebra sa lucrare din 1905, că etica protestantă îndeosebi cea calvinist-puritană a creat condițiile spirituale ale capitalismului: munca ca vocație divină, acumularea ca semn al bunăvoinței divine, asceza și disciplina ca valori supreme. Adam Smith, botezat calvinist la Kirkcaldy, întruchipează involuntar această teză. Valorile pe care le promovează Avuția Națiunilor munca, economisirea, acumularea productivă, condamnarea risipei și a luxului neproductiv sunt, în esență, valorile protestantismului scoțian în care Smith s-a format. Diferența este că Smith le-a secularizat și le-a dat o justificare rațional-economică, independentă de fundamentul lor teologic original. Teologia a dat naștere eticii, etica a generat comportamentul; comportamentul a construit capitalismul; iar Smith a descris și legitimat capitalismul fără să știe că descrie, de fapt, o teologie secularizată.
Cum Poate Religia Deveni Doctrină Economică
Istoria gândirii economice oferă numeroase exemple de sisteme care, la o privire mai atentă, poartă structura unor doctrine religioase secularizate. Adam Smith nu este singurul caz, dar este probabil cel mai instructiv. Doctrina laissez-faire(Să fie așa) ideea că piața funcționează cel mai bine fără intervenția statului are o structură teleologică clară, există o ordine naturală a lucrurilor, această ordine tinde spontan spre echilibru și bunăstare, iar intervenția artificială (a statului, a monopolurilor, a reglementărilor excesive) perturbă această armonie providențială. Structura este identică cu aceea a teismului deist, Dumnezeu a creat o lume auto-reglabilă; omul nu trebuie să intervină în planul divin.
Credința în piața liberă a dobândit, în istoria modernă, caracteristicile unei religii, are textele sale sacre (Avuția Națiunilor, operele lui Hayek și Friedman), are profeții și apostolii săi, are ereziile sale (socialismul, intervenționalismul), are ritualurile sale (conferințele de la Davos, discursurile băncilor centrale) și are credincioșii săi fervenți și apostații. Friedrich von Hayek, cel mai influent continuator al tradiției lui Smith în secolul XX, a vorbit explicit despre ordinea spontană a pieței un concept care, în fondul său, nu diferă fundamental de Providența divină. Piața știe mai bine decât orice om sau stat ce este necesar; ea procesează informații pe care nici un intelect uman nu le poate cuprinde. Este omnisciența secularizată.
Această transformare a economicului în sacru are consecințe practice imense: politicile economice devin dogme, economiștii devin preoți, iar contestarea modelului dominant devine erezie. Criza financiară din 2008 a fost, din această perspectivă, o criză teologică: credința în auto-reglarea perfectă a piețelor a suferit o zdruncinare profundă, la fel cum criza unui dogma teologic provoacă reformă sau schismă.
Concluzie
După botez, Adam Smith a trăit la intersecția a două lumi, lumea veche a credinței calviniste și a ordinii morale garantate de Dumnezeu, și lumea nouă a rațiunii iluministe și a ordinii sociale garantate de piață. Opera sa este, în cel mai profund sens, o tentativă de a face trecerea de la una la cealaltă fără a pierde coerența morală. Smith nu a renunțat niciodată la ideea că lumea are o ordine fundamentală și că această ordine este, într-un sens larg, providențială. El a tradus însă sursa și mecanismul acestei ordini, de la voința divină la natura umană și la mecanismele de piață. Spectatorul imparțial a preluat funcțiile conștiinței religioase; mâna invizibilă a preluat funcțiile Providenței.
Paradoxul lui Adam Smith este că, devenind fondatorul economiei ca știință secularizată, el a dat naștere, fără să vrea, celei mai influente religii laice a modernității, credința în piața liberă. Botezul de la Kirkcaldy a produs, prin cele mai sinuoase căi ale istoriei intelectuale, un catehism economic care structurează și astăzi politicile statelor, dezbaterile publice și convingerile profunde ale milioane de oameni. A înțelege această genealogie de la calvinismul scoțian la teoria economică modernă nu înseamnă a invalida teoria, ci a o contextualiza. Înseamnă a recunoaște că nicio știință socială nu se naște în vid, că valorile și credințele fondatorilor ei se insinuează, oricât de discret, în categoriile și în presupoziția sistemelor pe care le construiesc. Adam Smith știa acest lucru mai bine decât oricine: pentru el, morala și economia nu fuseseră niciodată cu adevărat separate.
Autor: Alexandru Eduard Balaci
Bibliografie
Smith, Adam. Teoria Sentimentelor Morale. Traducere și prefață de Radu Tudoran. Publica, București, 2012. (Ediția originală: 1759)
Smith, Adam. Avuția Națiunilor: O cercetare asupra naturii și cauzelor ei. 2 vol. Traducere de Octavian Nicoară, Publica, București, 2011. (Ediția originală: 1776)
Smith, Adam. Essays on Philosophical Subjects. Ed. W. P. D. Wightman. Oxford University Press, Oxford, 1980.
Buchan, James. The Authentic Adam Smith: His Life and Ideas. New York: W. W. Norton, 2006.
Evensky, Jerry. Adam Smith’s Moral Philosophy: A Historical and Contemporary Perspective on Markets, Law, Ethics, and Culture, Cambridge University Press , Cambridge, 2005.
Fleischacker, Samuel. On Adam Smith’s Wealth of Nations: A Philosophical Companion, Princeton University Press, Princeton, 2004.
Griswold, Charles L. Jr. Adam Smith and the Virtues of Enlightenment. Cambridge University Press Cambridge:, 1999.
Muller, Jerry Z. Adam Smith in His Time and Ours: Designing the Decent Society, Princeton University Press, Princeton:, 1993.
Raphael, D. D. Adam Smith. Oxford University Press, Oxford, 1985.
Ross, Ian Simpson. The Life of Adam Smith.Clarendon Press, Oxford, 1995.
Hill, Lisa. „The Hidden Theology of Adam Smith.” European Journal of the History of Economic Thought, vol. 8, nr. 1, 2001, pp. 1–29.
Oslington, Paul (ed.). Adam Smith as Theologian, Routledge, New York, 2011.
Weber, Max. Etica protestantă și spiritul capitalismului. Traducere de Ihor Lemnij Humanitas, București, 2003. (Ediția originală: 1905)
