În fața impasului politic, România mizează pe un guvern tehnocrat pentru a-și păstra stabilitatea și orientarea pro-occidentală
Președintele României, Nicușor Dan, l-a desemnat joi, 4 iunie, pe eurodeputatul Renew Eugen Tomac în funcția de prim-ministru, la o lună după răsturnarea liberalului Ilie Bolojan printr-o moțiune de cenzură inițiată de foștii săi aliați social-democrați și de extrema dreaptă.
„Deoarece partidele nu reușesc să ajungă la un acord între ele, singura soluție posibilă este numirea unui prim-ministru independent”, capabil să negocieze pentru menținerea „poziției pro-occidentale” a României.
La rândul său, Eugen Tomac a declarat că va propune „un guvern tehnic, nu unul politic”, afirmând că înțelege „perfect situația dificilă” cu care se confruntă țara. Deocamdată nu se știe ce formațiuni politice îl vor susține la votul din Parlament, a cărui dată nu a fost încă stabilită.
Președintele a câștigat alegerile prezidențiale în mai 2025 și a format un guvern cu orientare pro-occidentală. Însă principala familie politică a țării, cea a social-democraților (PSD), a părăsit coaliția în urma unor măsuri nepopulare menite să reducă cel mai mare deficit bugetar din Uniunea Europeană.
O procedură europeană în curs privind deficitul
Cu un deficit de 7,9% în trimestrul al patrulea al anului 2025, România se află sub procedură europeană de deficit excesiv încă din 2020 și riscă să piardă fonduri structurale. Joi, Nicușor Dan a stabilit drept a doua misiune a noului său prim-ministru „menținerea stabilității financiare”.
PSD s-a aliat cu principalul partid de extremă dreapta, George Simion fiind liderul Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), pentru a depune moțiunea de cenzură, care a fost adoptată cu o largă majoritate în Parlament. Însă șeful statului a refuzat intrarea extremei drepte la guvernare, precum și organizarea de alegeri anticipate. De atunci, încearcă să găsească o altă soluție. Pragul majorității absolute (233 de mandate) nu este atins în prezent de nicio coaliție, într-un Parlament fragmentat.
Născut în 1981 în URSS, într-o familie românească din Basarabia, Eugen Tomac s-a stabilit în România la sfârșitul adolescenței. El deține și cetățenia Republicii Moldova și este un susținător al unirii României cu Republica Moldova. În Parlamentul European, activează în cadrul grupului Renew Europe.
În prezent, el este consilier onorific al președintelui pentru relația cu diaspora. Colaborator apropiat al fostului președinte Traian Băsescu, Tomac conduce Partidul Mișcarea Populară (PMP), formațiune de centru-dreapta fondată de Traian Băsescu în 2014, care nu este reprezentată în Parlament.
Traducere: Ruxandra Lambru/RADOR RADIO ROMÂNIA
LE MONDE (Franța), 4 iunie 2026







