Autor:Alexandru Eduard Balaci

Introducere

Islamul este una dintre cele mai mari religii ale lumii, cu peste 1,8 miliarde de adepți răspândiți pe toate continentele. La originea acestei credințe se află figura centrală a profetului Muhammad ibn Abdullah, considerat de musulmani drept ultimul și cel mai important mesager al lui Dumnezeu (Allah). Apărut în Peninsula Arabică în secolul al VII-lea d.Hr., Muhammad a transformat nu doar lumea arabă, ci întreaga civilizație umană, lăsând o moștenire spirituală, culturală, juridică și politică de o amploare fără precedent.

Originile

Muhammad s-a născut în jurul anului 570 d.Hr. în Mecca, un important centru comercial și religios al Arabiei. Aparținea tribului Quraysh, cu precădere clanului Banu Hashim. Tatăl său, Abdullah, a murit înainte de nașterea sa, iar mama sa, Aminah, a decedat când Muhammad avea aproximativ șase ani. Orfan de timpuriu, copilul a fost crescut mai întâi de bunicul său, Abd al-Muttalib, iar după moartea acestuia, de unchiul său, Abu Talib, un comerciant respectat. Conform tradiției islamice, Muhammad a petrecut primii ani din viață la o familie beduină din deșert, conform obiceiului epocii. Crescând, s-a dovedit a fi un tânăr cinstit și demn de încredere, câștigând porecla de Al-Amin (Cel de Încredere) în rândul concetățenilor săi. A lucrat ca negustor și a călătorit în caravane comerciale spre Siria și alte regiuni, acumulând experiență și cunoaștere a lumii. La vârsta de aproximativ 25 de ani, Muhammad a intrat în serviciul unei văduve prospere pe nume Khadijah bint Khuwaylid, o femeie de afaceri de succes, cu 15 ani mai în vârstă decât el.
Impresionată de integritatea și priceperea sa, Khadijah i-a propus căsătoria. Muhammad a acceptat și astfel s-a încheiat o uniune profundă, atât pe plan personal, cât și spiritual. Khadijah va deveni prima susținătoare a misiunii sale profetice și prima convertită la Islam. În această perioadă, Muhammad obișnuia să se retragă în peștera Hira, de pe Muntele Nur din apropierea Meccăi, pentru meditație și contemplare. Societatea arabă a vremii era marcată de politeism, tribalism, inegalitate socială și violență  un context față de care Muhammad simțea o tot mai mare nemulțumire spirituală.
În jurul anului 610 d.Hr., la vârsta de 40 de ani, Muhammad a primit ceea ce credincioșii musulmani consideră prima revelație divină în peștera Hira. Îngerul Jibreel (Gavriil) i s-a arătat și i-a transmis primele versete ale ceea ce va deveni Coranul, cartea sfântă a Islamului. Cuvântul revelat a fost: „Citește în numele Domnului tău Care a creat…” (Sura Al-Alaq, versetele 1–5). Zdruncinat de experiență, Muhammad s-a întors acasă tremurând, iar Khadijah l-a liniștit și l-a încurajat. Revelațiile au continuat de-a lungul a 23 de ani, constituind în totalitate textul Coranului.
Muhammad a început să predice monoteismul absolut  credința într-un singur Dumnezeu, Allah  contrazicând direct politeismul predominant din Mecca. Primii adepți ai noii credințe au fost Khadijah, vărul Ali ibn Abi Talib, prietenul Abu Bakr și sclavul eliberat Zayd ibn Haritha. Mesajul său a atras rapid persecuția din partea elitei Meccane, care vedea în Islam o amenințare la adresa ordinii sociale, economice și religioase a orașului. Confruntată cu persecuțiile tot mai violente, comunitatea musulmană a migrat în 622 d.Hr. la Yathrib (ulterior redenumit Medina), un eveniment cunoscut în islamism drept Hijra (Migrația). Acest moment marchează începutul calendarului islamic. La Medina, Muhammad a devenit nu doar lider religios, ci și conducător politic și militar al unui stat în curs de formare.
A redactat Constituția Medinei, un document remarcabil care reglementa relațiile dintre diversele triburi și comunități religioase ale orașului, inclusiv evreii și creștinii. Au urmat o serie de bătălii împotriva Meccăi Badr (624), Uhud (625), Khandaq (627)  în care forțele musulmane au luptat pentru supraviețuire și legitimitate.
În 630 d.Hr., Muhammad a intrat în Mecca cu o armată de zece mii de oameni, cucerind orașul aproape fără vărsare de sânge. A proclamat amnistia generală pentru locuitorii Meccăi și a curățat Kaaba de idoli, reinstaurând-o ca loc de cult monoteist. Până la moartea sa, în 632 d.Hr., aproape întreaga Peninsulă Arabică fusese unificată sub stindardul Islamic. Ultima sa predică, rostită pe Muntele Arafat în timpul Hajjului de Adio (632 d.Hr.), sintetizează principiile esențiale ale Islamului, egalitatea între oameni indiferent de rasă sau origine, respectul față de viața și proprietatea aproapelui, și necesitatea de a trata femeile cu demnitate. Muhammad a decedat la 8 iunie 632 d.Hr. în Medina, lăsând în urmă o comunitate religioasă consolidată și un mesaj care urma să transforme lumea.

Obiectivele Noii Religii

Pilonul central al Islamului este credința în unicitatea absolută a lui Dumnezeu  Tawhid. Islamul respinge orice formă de politeism, idolatrie sau asociere a altor ființe cu Dumnezeu (shirk). Muhammad a predicat că Allah este singurul creator, susținător și judecător al universului, iar omul are datoria de a i se supune total (Islam înseamnă chiar „supunere” în arabă). Scopul esențial al misiunii sale a fost restaurarea credintei monoteiste pure, pe care o considera religia originară a omenirii, coruptă de-a lungul timpului. O altă dimensiune fundamentală a Islamului a fost critica inegalității sociale flagrante din Arabia preislamică. Muhammad a denunțat exploatarea săracilor, a văduvelor și a orfanilor, a interzis înmormântarea de vii a fetelor nou-născute (o practică barbară din epocă) și a reglementat drepturile femeilor în materie de căsătorie, divorț și moștenire. Instituirea zakat-ului (obligația de a da o parte din avere celor nevoiași) a reprezentat primul sistem organizat de redistribuire a bogăției din lumea arabă.
Triburile arabe, fragmentate și mereu în conflict, au fost unite de Islam sub conceptul de Ummah comunitatea credincioșilor, care transcende apartenența tribală sau etnică. Muhammad a înlocuit loialitatea de clan cu o identitate religioasă comună, creând pentru prima dată în istorie un sentiment de solidaritate pan-arabă și, ulterior, pan-islamică. Acest obiectiv de coeziune socială și politică a constituit temelia pe care califul urmașilor săi au construit unul dintre cele mai vaste imperii din istorie. Islamul nu se limitează la practicile de cult; el propune un sistem normativ complet  Sharia  care reglementează viața religioasă, morală, juridică și socială a credincioșilor. Bazat pe Coran și pe Sunnah (exemplul și spusele profetului, compilate în Hadithuri), acest sistem oferă repere pentru toate aspectele existenței umane: de la rugăciune și post, la contracte comerciale, drept penal și relații internaționale.

Expansiunea imperiului islamic

La un secol după moartea lui Muhammad, Islamul se răspândise de la Spania și Portugalia în vest, până la granițele Chinei și Indiei în est. Califatele Omeiadă și Abbasidă au construit imperii vaste care au înlocuit sau absorbit structurile politice ale Imperiului Persan și ale provinciilor bizantine din Orient. Aceasta a fost una dintre cele mai rapide expansiuni politico-religioase din istoria umanității. Între secolele VIII–XIII, lumea islamică a traversat o perioadă de înflorire culturală și științifică fără precedent, cunoscută drept Epoca de Aur Islamică. Savanți ca Al-Khawarizmi (fondatorul algebrei), Ibn Sina (Avicenna, în medicină), Al-Biruni (în astronomie și geografie) și Ibn Rushd (Averroes, în filozofie) au produs opere care au influențat profund Renașterea europeană. Marile biblioteci din Bagdad și Cairo au păstrat și transmis moștenirea greacă și au produs cunoaștere originală în matematică, astronomie, chimie, medicină și filozofie.
În contextul Arabiei secolului al VII-lea, Islamul a adus unele progrese semnificative în drepturile femeilor: dreptul la moștenire, la proprietate și la divorț, drepturi inexistente sau extrem de limitate anterior. Cu toate acestea, istoricii și teologii contemporani dezbat în ce măsură aceste prevederi au fost aplicate în practică și cum au evoluat ele în diferite societăți islamice de-a lungul timpului. Interpretările variază considerabil între tradițiile mai conservatoare și cele reformiste. Expansiunea Islamului nu a fost lipsită de conflicte. Cuceririle militare, Cruciadele, tensiunile dintre sunniți și șiiți (un schismă apărută imediat după moartea lui Muhammad pe tema succesiunii la conducere) și colonialismul european ulterior au marcat relația Islamului cu alte civilizații.
În lumea contemporană, tensiunile dintre interpretările tradiționaliste și cele moderniste ale Islamului continuă să influențeze dezbaterile politice și sociale în societățile cu majoritate musulmană.Astăzi, Islamul este a doua religie ca număr de adepți din lume. Comunități musulmane vibrante există pe toate continentele, de la Indonesia și Bangladesh (cele mai mari populații musulmane din lume) până în Africa subsahariană, Orientul Mijlociu, Europa și America de Nord. Islamul continuă să fie o forță vie care modelează politica globală, cultura, arta, arhitectura și viața cotidiană a miliarde de oameni.

Concluzie

Profetul Muhammad rămâne una dintre cele mai influente figuri din istoria umanității. Dintr-un orfan din Mecca, el a devenit fondatorul unei religii mondiale, liderul unui stat, reformatorul unei societăți și autorul unui mesaj spiritual care continuă să modeleze viețile a miliarde de oameni, la paisprezece secole după moartea sa. Islamul, religia pe care el a propovăduit-o, a unit triburile Arabiei, a inspirat o civilizație strălucitoare și a contribuit la transmiterea cunoașterii antice și la generarea uneia noi. Indiferent de perspectiva din care este privit  religioasă, istorică sau sociologică  Muhammad a schimbat definitiv cursul istoriei umane, iar mesajul său continuă să fie o sursă de inspirație, dezbatere și transformare socială pentru o mare parte a umanității.

Bibliografie

Armstrong, K. (2002). Muhammad: A Prophet for Our Time. Harper Collins Publishers, New York.

Lings, M. (1983). Muhammad: His Life Based on the Earliest Sources. Islamic Texts Society, Cambridge.

Peters, F.E. (1994). Muhammad and the Origins of Islam. State University of New York Press, Albany.

Watt, W.M. (1953). Muhammad at Mecca. Oxford University Press, Oxford.

Watt, W.M. (1956). Muhammad at Medina. Oxford University Press, Oxford.

Esposito, J.L. (1988). Islam: The Straight Path. Oxford University Press, New York.

Cook, M. (1983). Muhammad. Oxford University Press, Oxford.

Ramadan, T. (2007). In the Footsteps of the Prophet: Lessons from the Life of Muhammad. Oxford University Press, New York.

Coranul cel Sfânt (traducere în limba română de Silvestru Octavian Isopescu, ediție revizuită, 2015).

Haykal, M.H. (1935). Viața lui Muhammad (traducere din arabă). Dar al-Ma’arif, Cairo.