Pe vremuri, un emblematic exemplu al unei Uniuni Europene extinse, România a devenit o parabolă a populismului – și cum abordăm problema
FINANCIAL TIMES (Marea Britanie), 7 iunie 20226 – George Simion, liderul cu limbă ascuțită al naționaliștilor din România, își alege cu grijă cuvintele sau, cel puțin, așa face în ultima vreme. În doar câțiva ani, fostul ultras din lumea fotbalului a ajuns, de la periferia extremei-dreapte, la poziția de serios candidat la preluarea puterii. Partidul său, de genul ‘România pe primul loc’, dispune de un procent de 37% în sondajele de opinie – un procent mai mare decât al oricărui alt partid populist naționalist din Europa.
La fel ca Donald Trump – ‘impresarul suprem’ al Maga (Make America Great Again/Să redăm măreția Americii – sloganul electoral al lui Donald Trump, n. red.) – Simion este și el cunoscut pentru limbajul său incendiar. În campania prezidențială de anul trecut, el l-a calificat pe Nicușor Dan, adversarul său mai stângaci în privința socializării, ca fiind ‚autist’. (Dan a cîștigat ulterior). Dar acum, ‚bătăușul’ din mediile de socializare, se dă drept om de stat în așteptare. Mustrându-și calul său de bătaie – Uniunea Europeană – el adoptă acum un ton sumbru și plângăcios, continuând să își exprime însă opiniile în marele său birou pe care îl deține în București. Răbufnește doar ocazional. La un momendat însă, nu se poate abține: el afirmă că dorește să împiedice UE să devină „o Uniune Sovietică”.
Lângă Simion se află un profesor de sociologie cu părul grizonat, Dan Dungaciu, care s-a alăturat cercului său apropiat anul trecut, în calitate de consilier pentru afaceri externe, probabil, pentru a adăuga o anume gravitate imaginii bătăioase a lui Simion. O echipă de operatori începe să filmeze în timp ce Simion își prezintă poziția naționalistă: într-o lume nesigură, România trebuie să se apere. „Suntem a șasea țară ca mărime din Uniunea Europeană și nu dispunem de un glas”, spune el.
Biroul lui Simion se află în clădirea parlamentului – un ‚tort de nuntă’ demn de un Gargantua – ridicată de fostul dictator comunist, Nicolae Ceaușescu, drept o așa-zisă „Casă a Poporului”, în stil nord-coreean. Pereții sunt acoperiți cu portrete ale unor eroi războinici din Evul Mediu Târziu, care au luptat pe frontul creștinătății împotriva turcilor otomani – motive care se potrivesc cu mesajul fundamental al lui Simion. Cultura României, spune el, este atacată. „Suntem atașați principiilor iudeo-creștine occidentale”, spune el. „Or, în acest moment, aceste principii sunt amenințate în Europa și Statele Unite. Ne simțim ca o ramură europeană a mișcării Maga”.
Eurofilii de pe întreg continentul privesc îngroziți. Abia au terminat de sărbătorit înfrângerea electorală din aprilie a lui Viktor Orbán, fostul prim-ministru eurosceptic al Ungariei. În cei 16 ani de mandat ai lui Orbán, el a devenit ‘nașul’ naționalismului populist din America și din alte părți ale Europei, nu în ultimul rând, prin împiedicarea unor legi care necesită aprobarea tuturor membrilor UE. Acum, o nouă furtună anti-UE se alimenteaază într-un alt stat membru din estul continentului.
Deocamdată, Simion stăpânește momentul. Partidul său, Alianța pentru Uniunea Românilor (AUR), a avut o ascensiune vertiginosă de când a intrat pentru prima oară în parlament, în 2020. Simion fusese unul dintre fondatori cu un an înainte, bazându-se pe o platformă legată de credința ortodoxă, de familie și de libertatei – o libertate, în special, față de deciziile de la Bruxelles. Pe atunci, el se afla printre numeroasele personalități de extremă-dreaptă care se luptau să intre în lumina reflectoarelor. Printre aliații săi se numărau extremiști care împărtășeau pozițiile revizioniste ale liderilor fasciști din anii ‘30.
Pe o cale deja bătătorită de populiștii europeni, Simion revine acum, bazându-se pe niște mai mari nemulțumiri de ordin economic. E un teren fertil. Fără îndoială, democrația românească se află acum într-o poziție slabă. Cele două partide traadiționale, Liberalii și Socialiștii, care au alternat mulțumitor la putere după revoluția anticomunistă din 1989, au pierdut încrederea publicului după nenumărate scandaluri de corupție. Anul trecut, ei au lăsat deoparte diferendele, reunindu-și forțele într-o coaliție de prevenție, menită să șină extrema-dreaptă departe de putere. Dar, în luna mai, socialiștii au rupt rândurile și au votat cu AUR-ul lui Simion pentru a înlătura guvernul actual, devenit tot mai nepopular după restricțiile bugetare menite să reducă un deficit crescând.
Având în vedere că următoarele alegeri nu vor avea loc până în 2028, la începutul lunii iunie, Dan, președintele pro-UE, a numit o persoană de pe marginea eșichierului politic, un deputat din Parlamentul European, în funcția de premier, care să condcă un guvern tehnocrat. A fost otentativă menită să asigure piețele în privința angajamentului României față de o anume prudență financiară. În tot acest timp, Simion, în vârstă de 39 de ani, privește și așteaptă. „Pentru prima oară în ultimii 35 de ani, lumea, așa cum o știm noi, este amenințată”, îmi spune el. „Lucrurile se schimbă.” El îmi spune că, în urma înfrîngerii sale electorale din 2025, el a învățat un lucru, și anume, „acela de a transmite mai mult calm într-o perioadă în care toată lumea intră în panică și se grăbește”.
Dacă există un pic de consolare pentru UE, atunci asta s-ar datora unui om din țară care nici nu intră în panică și nici nu se grăbește, respectiv, Dan, adversarul lui Simion, un matematician încăpățânat și la locul lui, care și-a câștigat un renume mai întâi ca activist care a luptat împotriva agenților imobiliari fără scrupule, iar apoi ca primar al Bucureștiului. Candidând ca independent,el l-a învins la limită pe Simion în turul al doilea al alegerilor din 2025, câștigând peste 53% din voturi or, este greu de imaginat o deosebire mai mare de stil între cei doi. Dan crede într-o abordare cu calm și metodică a problemelor. Calmul său îi înfurie pe susținătorii săi, care își doresc un campion pasional care să lupte cu Simion. Dan susține că, în cele din urmă, bilanțul său în funcție va conta mai mult decât retorica lui. În era TikTok, o asemenea abordare pare pitorească. Pe întreg continentul, politica de centru se prăbușește. România este un caz de testare a capacității de ripostă. Dacă demersul echilibrat al lui Dan eșuează și, în urma unor alegeri anticipate, Simion devine prim-ministru, atunci UE se va confrunta probabil cu cel mai combativ membru eurosceptic al său de până acum. Cândva exemplul perfect al unei UE lărgite, România a devenit o parabolă a populismului – și a modului de a-l aborda.
Ca și taatăl său înaintea lui, Simion a crescut căutând un exemplu în Occident, fiind însă dezamăgit de ceea ce a găsit. „A fost foarte greu să acceptăm fatul că lumea occidentală, din care doream să facem parte, „că nu era lumea pe care ne-o imaginam”, îmi spune el. După care intervine rapid ca să riposteze la o acuzație care l-a urmărit în ultimii ani, potrivit căreia, criticând UE, el răspunde ordinelor Rusiei. El afirmă că nu este „un admirator al lumii ruse”. Faptul că Simion dorește să facă această precizare reflectă gradul în care reptația sa, în bună parte din UE, a fost afectato de opoziția sa față de sprijinul acordat Ucrainei și față de sancțiunilor impuse livrărilor de gaze și petrol din Rusia. În prezent, accaesul său în Ucraina și în Moldova, micul vecin din nord-estul României, aflată între România și Ucraina, îi este interzis. Este vorba totodată și de o politică prudentă. Istoria României a fost nefericită ca țară aflată în umbra Moscovei, mulți ani începând din 1945. „Dacă spui cu glas tare că există niște lucrur grave care afectează economia – precum Acordul Verde ( programul UE vizând reducerea emisiilor de gaze) sau că vrem să ne păstrăm tradițiile creștine, credința creștină, ei te etichetează drept prorus”, se plânge Simion.
Simion este ceea ce, în cercurile de dreapta, este etichetat tot mai mult drept „suveranist”. Românii, spune el, trebuie să fie liberi să-și ia propriile decizii, în orice privință, de la finanțe până la agricultură și la asistență medicală. Acest ultim aspect a devenit o obsesie pentru AUR în timpul pandemiei de Covid-19, când partidul a îmbrățișat mișcarea anti-vaccin. În România, mulți sunt de părere că Bruxelles-ul le tratează țara ca pe un membru de mâna a doua. Simion are grijă să sublinieze că ieșirea din UE „ar fi cel mai rău lucru care i s-ar putea întâmpla României”, dar crede că românii sunt indignați de ceea ce percep ca fiind ‚amestecul’ ei.
În mintea lui Simion, coordonatorul acestui amestec este președintele francez Emmanuel Macron, pe care îl acuză că, în comparațue cu Rusia, el face mai mult ca să submineze democrația roâmească. Simion face aluzie la dramele electorale din 2024, când Curtea Constituțională a României a anulat brusc al doilea tur al alegerilor prezidențiale cu două zile înainte de vot. Autoritățile române au susținut că un „stat străin” (considerat de cei mai mulți ca fiind Rusia) a finanțat o campanie pe rețelele de socializare pentru favoritul ultranaționalistm Călin Georgescu. Faptul că Georgescu încălcase regulile de finanțare a campaniei electorale, iar ‚roboții’ ruși îi sporeau sprijinul, părea incontestabil. Însă argumentele în sprijinul anulării votului erau mult mai puțin clare. Mulți au văzut-o ca pe o ttentativă stângace, susținută de UE, menită să-l împiedice pe pe Georgescu să preia funcția.
În cercurile liberale, există încă o îngrijorare legată de toată această saga. „Georgescu este un prost”, afirmă Theodor Paleologu, istoric și fost ministru al culturii. „A fost cel mai aiurit și mai absurd candidat. Într-o țară normală, candidatura lui nici nu ar fi fost permisă. Dar anularea alegerilor a fost un dezastru. Asa contribuie la delegitimizarea democrației”.
Pentru Maga și acoliții săi, votul anulat a fost o mană cerească, salutat ca un semn de ipocrizie liberală. Vicepreședintele american, JD Vance, a ținut discursuri despre Europa la Conferința de Securitate de la München din februarie 2025. Simion și acoliții săi au profitat, prezentând evenimentul ca o dovadă a intoleranței sistemului – nu în ultimul rând, pentru că guvernul încă nu publicase raportul promis despre această chestiune.
„Există dovezi de interferență a Rusiei în alegeri? În opinia noastră, nu au existat”, spune Simion, în timp ce afirmă că Macron a făcut tot posibilul să-l blocheze pe Georgescu și să-l susțină pe Dan. „Se pare că am avut o interferență franceză. Au existat declarații din partea lui Macron, care susțineua candidații… [și] rapoarte despre cum au fost manipulate rețelele de socializare din Franța.” România, spune Simion, are „o problemă foarte, foarte mare în privința democrației noastre și a transparenței”.
Oana Popescu-Zamfir, fost secretar de stat pentru afaceri europene, oftează când o întreb despre valul suveranismului. „Era așteptat de multă vreme”, spune ea, atunci când ne întâlneam, în martie, pe un bulevard bucureștean plin de verdeață sau într-un restaurant spaniol la modă. „A existat un fel de orbire”, spune ea, mustrând elitele europene – și românești – pentru că nu au evaluat dezechilibrele globalizării. „Nu am ținut seamă de ascensiunea mișcării suveraniste care susținea o aliniere mai redusă la UE, mai multă autonomie și mai multă aplecare spre Rusia și China. În România, a existat un consens covârșitor pentru aderarea la UE. A fi anti-UE, în sensul Brexit, nu este potrivit aici. Dar a critica UE pentru că ne-ar maltrata, asta e ceva foarte răspândit. Se spune că noi suntem o piață și ni se iau resursele”.
În primul deceniu al secolului XXI, o narațiune extrem de influentă a prins rădăcini în sud-estul Europei. Era o poveste despre speranța reaprinsă, despre vise împlinite, despre prosperitate și deschidere în plină desfășurare. România anilor 1990 întruchipase tot ce era mai sumbru în moștenirea blocului sovietic, dar depășise cumva acel trecut întunecat și prosperase.
România a ieșit îngenuncheată din comunism. E greu de exprimat cât de demoralizată era țara atunci când am ajuns acolo în ianuarie 1990, în calitate de corespondent, la doar 10 zile după procesul-spectacol și după execuția dictatorului Nicolae Ceaușescu. Pe rafturile magazinelorerau doar borcane cu murături, de nedescris. Cozile se formau când se zvoneaa că s-a adus hârtie igienică sau pâine. Șoferii păreau să încerce mereu să scpe de gustul benzinei din gură; furtul era principala sursă de combustibil. Ceaușescu fusese obsedat de eliminarea fiecărui leu din datorii.
Pe străzile Bucureștiului se simțea un miros de fascism din anii ‚30. O clică de comuniști reformiști preluase puterea în mijlocul haosului unei revolte populare. Confruntați cu protestatarii opoziției, ei apelat de trei ori la mineri, veniși cu bare de fier. Am fost martor la cele mai grave dintre aceste atacuri, în iunie 1990, în timp ce vânau studenți și „intelectuali” suspecți. Un miner s-a oprit din bătaie ca să-mi explice că victima însângeraată din fața lui era un spion străin.
Așadar, a fost cu atât mai remarcabil când, doar un deceniu și jumătate mai târziu, țara a ignorat această moștenire sumbră. În 2004 și 2007, România a aderat mai întâi la NATO și apoi la UE – beneficiind de o interpretare generoasă a regulilor în acest ultim caz. A urmat una dintre marile schimbări ale istoriei. PIB-ul României a crescut de patru ori după negocierile de aderare la UE. Milioane de români s-au mutat în Europa de Vest, ca să muncească. Bucureștiul și alte orașe mari au înflorit datorită investițiilor și finanțării UE.
Dar istoria nu se desfășoară în linie dreaptă. România ilustreazză acum o altă poveste europeană. Mircea Geoană, fost șef adjunct al NATO și fost ministru de externe, care a contribuit la negocierea aderării României la UE, avertizează asupra unui „cocktail Molotov de frustrări”, existent în țara sa. El susține că, în ciuda „uneia dintre cele mai remarcabile recuperări” din istoria recentă, 80% din noua bogăție s-a dus către orașele mari, iar orașele și satele mici au fost lăsate în urmă.
„Există multă frustrare molcomă, ascunsă, care poate fi mobilizată”, spune Geoană. „Există sentimentul că nu avem un cuvânt de spus în UE. Este o problemă de mândrie și demnitate.” Problemă agravată și de furia față de corupția și incompetența socialiștilor și liberalilor și de suspiciunea proprietarilor de mici afaceri, care cred că multinaționalele își exportă toate profiturile. „Un tsunami poate veni oricând.”
Se poate argumenta că acest tsunami a marcat deja impactul exploziv al candidaturii lui Georgescu, acum 18 luni. Platforma sa electorală la alegerile prezidențiale din 2024 a fost o combinație de mainstream Maga, amestecată cu pro-putinism, șarlatanie în stilul lui Robert F. Kennedy, o evocare mistică a ortodoxiei și o admirație față de foștii lideri fasciști ai României. Acest amestec l-a propulsat spre victorie în primul tur, iar Georgescu era în frunte când al doilea tur a fost anulat.
După interdicția de a participa la reluarea alegerilor din 2025, Georgescu este acum judecat pentru susținerea propagandei fasciste în discursurile sale. Cazul dezvăluiee o tensiune în politica naționalistă a României, extremă chiar și după standardele extremei-drepte europene – și una care continuă să afecteze reputația AUR-ului lui Simion, în timp ce el caută voturi din politica de centru.
Un astfel de sentiment otrăvitor a persistat de la revoluția din 1989. În ultimele două decenii de regim comunist, Ceaușescu a stârnit naționalismul în timp ce urmărea un anumit grad de independență față de Moscova. Dar abia după răsturnarea sa de la putere a fost permisă nostalgia față liderii fasciști din anii ’30 și ’40. Printre zecile de ziare lansate după revoluție, multe dintre ele doar niște simple pamflete pătate, s-a numărat și România Mare. Fondatorii săi au căutat să reabiliteze reputația mareșalului Ion Antonescu, dictatorul pronazist de la începutul anilor ‘40, și a lui Corneliu Codreanu, liderul Legiunii Arhanghelului Mihail, cunoscută sub numele de „Garda de Fier”, care a măcelărit mii de evrei.
Georgescu s-a lăsat în mod deschis purtat de un astfel de revizionism. Simion a fost acuzat și în trecut că a folosit un limbaj și imagini menite să evoce amintiri despre Codreanu.
„Este adevărat că nu sunt 100% de acord cu declarațiile de admirație la adresa criminalilor de război”, adaugă Simion. Cu toate astea, el refuză în continuare să rupă legătura partidului său cu Georgescu, care nu este membru. Georgescu este, spune el, „târât într-un iad judiciar”, fiind persecutat de „un stat agresiv”. „Omul a câștigat alegerile prezidențiale, iar alegerile au fost anulate”, adaugă Simion. „Până când nu avem dovezi concrete [de fapte rele], trebuie să rămânem alături de Georgescu, nu ca persoană, ci ca principiu al democrației”.
Dna Popescu-Zamfir este consternată de cultura revizionistă, dar avertizează că nu toți susținătorii AUR pot fi învinuiți. „Există un nucleu ideologic care ține serios de memoria Gărzii de Fier, dar este o minoritate. Nu toate mișcările de dreapta sunt de extremă dreaptă. În România, nu este vorba doar de izolaționism sau dexenofobie. Este ideea că ar trebui să fim precauți, precum America First. Nu înseamnă că ești pro-rus sau anti-rus. Mai degrabă, pui România pe primul loc în tot ceea ce faci”.
L-am intervievat pentru prima dată pe Dan în iunie, anul trecut, în palatul prezidențial de la Cotroceni, imediat după victoria sa. Mesajul său era atunci că seriozitatea va readuce finanțele României pe o traiectorie stabilă și îi va ține la distanță pe populiști. Susținătorii lui Dan au susținut că atitudinea sa contemplativă era exact ceea ce era necesar într-o eră a paradei politice. De atunci, susținătorii săi au început să se îngrijoreze că, temperamental, el nu poate contracarau atacurile rapide ale acestei ere digitale.
Într-un al doilea interviu, la sfârșitul lunii martie, când l-am întreba tcum se descurcă cu stilul său „neclar”, Dan râde și începe o poveste, amintindmintește cât de nepopular a fost initial, în rolul său anterior, de primar al Bucureștiului. „Când am ajuns la primărie, în 2020, existau o mulțime de probleme structurale”, spune el. „Era o lipsă de bani. Oamenii din administrație nu vorbeau între ei; își trimiteau doar documente, ca să nu-și asume riscuri. Mi-a luat timp ca să fac niște pași fundamentali. Oamenii nu au văzut nimic schimbându-se. Apelau la vechea zicală românească «Pălăria e prea mare pentru capul lui». «E un activist bun», spuneau ei, «dar ca primar, e un prost. Funcția e prea mare pentru el».”
Dan dace una din obișnuitele sale pause, după care își aminteștei cum a reformat Bucureștiul, pas cu pas, abordând bugetul dezechilibrat al orașului, sistemul de încălzire învechit și planificarea nereglementată. „A durat timp pentru ca oamenii să realizeze că, pentru a rezolva problema încălzirii orașului, trebuie să te pregătești, trebuie să stabilizezi finanțele.”
Acum, la un an de președinție, oamenii se întreabă din nou dacă este la înălțimea sarcinii sale. El are același răspuns: schimbarea necesită timp. „Suntem o societate emoțională. Oamenii întreabă: «De ce nu s-a întâmplat nimic în privința corupției? De ce nu s-a întâmplat nimic în preluarea companiilor de stat?» Este dificil de explicat. Este nevoie de timp pentru a schimba modul de funcționare. Așa că, dacă îi întrebi pe oamenii obișnuiți, vor spune că au avut așteptări mari și că eu nu le îndeplinesc. Dar sunt mai bun la asta decât acum cinci ani. Am mult mai multă încredere în mine decât atunci.”
Într-o epocă a politicii zgomotoase, acest bărbat în vârstă de 56 de ani își menține jocul. La urma urmei, i-a servit bine în trecut. Paleologu, istoricul, îl cunoștea din anii ‘90, când erau la aceeași școală din Paris. Dan era pe atunci un tânăr matematician renumit. „Era foarte perseverent și pe-atunci și cu spirit civic”, spune Paleologu, amintindu-și de zelul lui Dan pentru organizarea de seminarii politice. „Are o mare capacitate de a ignora ce se întâmplă în jurul lui. Este foarte răbdător; e una dintre marile sale virtuți. Este imposibil să-l enervezi. Este un alergător de fond. Filosofia lui este ‘să aștepți și să vezi’. Există o vorbă românească care spune că “nu aduce anul ce aduce ceasul”: poți aștepta un an și apoi totul se schimbă. Îi place să aștepte ca alții să greșească.”
Aceste calități i-au adus lui Dan faimă atunci când s-a confruntat cu dezvoltatori fără scrupule din București. În secolul al XIX-lea, capitala fusese supranumită ‘Parisul estului’. Dar sub comunism, vechile palate și vile au căzut în paragină. În aglomerația generală a erei postcomuniste, acestea au devenit ținta demolarilor coordinate de oamenii de afaceri care încercau să exploateze „conexiunile” din consiliul orașului pentru a obține aprobarea pentru centre comerciale. Dan a fost laudat pentru blocarea unor astfel de contracte dubioase.
Edmond Niculușcă, designer, a lucrat cu Dan pe vremea când acesta era activist și apoi din nou, ca primar. Își amintește cu admirație una dintre victoriile lui Dan în salvarea Palatului Știrbei, datând din secolul al XIX-lea, situat pe Calea Victoriei, în centrul orașului. „Era foarte conștiincios ca primar”, spune Niculușcă. „Nimeni nu-l putea distrage. Nu se implica în grupuri de interese. Se vedea că era foarte sincer. Frustrarea mea era că nu putea vedea imaginea de ansamblu. Se concentra pe o singură problemă și, orice altceva s-ar fi întâmplat, el nu-și putea lua ochii de la ea.”
În primul său an de mandat, Dan a urmat această metodă. A încercat să ignore criticile susținătorilor care își doresc ca el să fie mai deschis în apărarea valorilor liberale. Una dintre primele sale priorități a fost consolidarea relațiilor cu Administrația Trump după critica acerbă a lui Vance la adresa anulării alegerilor din 2024. În anul următor, America și-a retras o parte din forțele de pe o bază NATO din România. Decizia a fost percepută la nivel local ca reflectând o nemulțumire a Washingtonului. Dacă va fi fost așa, răceala nu a durat. Dan este convins că a recâștigat favoarea Casei Albe. Cu câteva zile înainte de discuția noastră din martie, Parlamentul României a aprobat „utilizarea defensivă” a bazei sale aeriene NAT în eventualitatea unui război cu Iranul.
În administrația SUA exista o îndoială legată de alegerile din România din 2024. “Ea nu mai există”, spune Dan. De asemenea, e mândru și de avoluția sa pe plan intern. Prioritatea sa a fost reducerea deficitului. Când a preluat mandatul, acesta era oficial de 9,3%, dar în realitate, de aproximativ 10%, spune el – mult peste limita de 3% a UE or, asta amenința fondurile UE. După ce guvernul său a impus reduceri bugetare, deficitul, la sfârșitul anului 2025, era de 7,6%, spune el. „Suntem stabili”, adaugă el. Măsurile au fost vitale pentru încrederea investitorilor, dar au venit cu un preț piperat. Inflația este acum de peste 10%. La începutul lunii mai, socialiștii s-au aliat cu AUR pentru a-l înlătura pe premierul lui Dan, slăbind bastionul împotriva extremei drepte. Această situație fragilă are ecouri în toată Euroaă. Guvernele slabe din Franța, Germania și din alte țării sunt toate sub presiunea dreptei.
Când îl întreb pe Dan ce a învățat despre populism de când a preluat funcția, nu lasă nicio îndoială că naționaliștii au depus toate eforturile: „Abia începem să înțelegem fenomenul”. Centriștii au fost mult prea lenți în a aprecia rolul propagandei rusești, spune el. Politicienii mainstream au crezut că vor putea discuta pe platformele media tradiționale și „toată lumea ne va urmări… De fapt, a existat o propagandă clandestină pe rețelele de socializare. Cu toții am făcut această greșeală”. Chiar și acum, spune el, guvernul nu duspune de aparatura necesară pentru a scana rețelele sociale în căutarea dezinformărilor rusești.
În plus, centriștii europeni au fost prea încrezuți, spune el, și nu au reușit să-și explice politicile. El consider drept greșeli obiectivele UE de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră și unele dintre abordările sale privind migrația. În opinia lui, partidele din România sunt vinovate de eșecul în privința apărării beneficiilor legate de apartenența la UE. „Ani de zile au folosit Europa ca scuză pentru a lua anumite măsuri, spunând «Europa ne-a obligat să mergem în această direcție»”.
Ținând cont de asta, Dan a virat strategic spre dreapta. A fost unul dintre puținii lideri europeni care au participat la prima reuniune a „Consiliului Păcii” al lui Trump. I-a îngrozit pe liberali refuzând să susțină categoric un proiect de lege introdus de un deputat evreu-român care viza antisemitismul și extremismul de extremă dreaptă, trimițându-l înapoi în parlament pentru modificări și argumentând că actul ar putea împiedica libertatea de exprimare. În cele din urmă, legea a fost adoptată. „A fost o șansă pentru AUR și pentru galaxia neofascistă, ca să poată agita opinia publică”, îmi spune vechiul aliat al lui Dan, istoricul Paleologu. „Dan încearcă să fie președinte pentru toți românii, dar aceste gesturi sunt inutile.”
La asta, Dan are un răspuns simplu. „Am câștigat voturile a 20% în primul tur al alegerilor și aproximativ 54% în al doilea tur”, spune el. „Ca președinte, nu pot satisface întotdeauna cele 20%.” Per total, el spune că, la fel ca atunci când era primar, bilanțul său va vorbi de la sine.
Va putea o strategie atât de simplă, precum o guvernare pragmatică, să potolească cu adevărat o populație frustrată, inflamată de retorica populistă? Acesta a fost, la urma urmei, discursul premierului britanic Sir Keir Starmer la preluarea mandatului acum doi ani, iar acum, partidul populist Reform domină sondajele, iar funcția sa de premier este pe ducă. „Sunt optimist”, insistă Dan. „Criza deficitului se va termina în sfârșit și vom avea o abordare sistematică împotriva tuturor minciunilor.”
În ianuarie anul acesta, Simion a zburat la Washington DC și a fost surprins pe rețelele de socializare la un eveniment la care a tăiat un tort în formă de Groenlanda, cu glazura decorată cu Steaua și Dungile (steagului amerrican). Trucul a fost inițiat la sugestia lui Trump, potrivit căreia el ar putea încerca să anexeze acest teritoriu autonom danez. Asta s-a întors împotriva lui, deoarece europenii, atât cei de dreapta, cât și cei de stânga, s-au retras la ideea ocupării de teritorii.
Simion minimalizează povestea „Eram la o petrecere”, spune el. „Când ești la Roma, faci ce fac romanii.” Adversarii săi au folosit-o ca dovadă a unei judecăți slabe și a lipsei sale de legături reale cu administrația Trump. Tăierea tortului la Centrul Kennedy, alături de câțiva congresmeni, a fost singurul moment care l-a apropiat pe Simion de puterea americană în acea călătorie. Izbitor a fost însă faptul că, atunci când, în martie, parlamentul României a discutat deschiderea bazei în vederea unei operațiuni împotriva Iranului, partidul lui Simion s-a pronunțat împotriva ideii. „Desigur, nu putem susține 100% America pentru tot ce doreșc ei”, spune el, când îl rog să explice explice evidenta schimbare de direcție. „Ei sunt ‘America pe primul loc’. Noi suntem ‘România pe primul loc’.”
Oficialii UE se tem că un guvern condus de Simion ar obstrucționa procesul de elaborare a politicilor blocului comunitar, așa cum a făcut Orbán, care a folosit dreptul de veto, de care disspune oricare stat din UE, pentru a bloca decizii politice-cheie. }n schimb, Simion este dornic să se prezinte drept un nou… Giorgia Meloni, prim-ministrul Italiei, care și-a croit propriul drum pornind de la rădăcini de extremă dreaptă. El o salută pentru că „a redus ajutorul acordat oamenilor care pot și nu vor să muncească, a pus interesele italienilor pe primul loc” și „a avut o voce în politica europeană și internațională”. El se prezint[ drept o persoan[ care va îndrăzni să conteste un consens aproape total. „Spunem adevăruri care nu sunt rostite în public”, afirmă el.
Pildele se termină de obicei cu o întorsătură. Unii susținători ai lui Simion din AUR se tem că s-ar putea ca să nu el să fie cel care ar obține voturi suficieente din partea centrului ca să ajungă la putere. Firea evidentă a lui Dan pare să aibă un miez de oțel. Va avea nevoie de asta chiar mai mult dacă, în lunile ce vor urma, el va trebui să le țină piept populiștilor.
Articol de Alec Russell
https://www.ft.com/content/b05bdd31-e0dc-47dc-a5a2-5cecea4429a8?syn-25a6b1a6=1
Traducerea: Alexandru Danga/adanga/fmatei
