RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (10 iunie) – „Știri” – Realizator: Mihaela Mihai – Președintele Nicușor Dan a făcut astăzi un apel la responsabilitate și a subliniat că interesul țării este prioritar, chiar dacă și cel de partid este legitim. El a transmis acest mesaj după ce premierul desemnat a încheiat primele discuții cu partidele și grupurile parlamentare, în urma cărora nu a obținut un sprijin clar în demersurile pentru formarea și validarea unui nou govern. Șeful statului a explicat din nou că l-a desemnat pe Eugen Tomac pentru că a constatat că partidele nu mai au dialog și îl consideră persoana potrivită să discute cu toate formațiunile politice, pentru a obține susținerea necesară pentru un nou executiv.
Nicușor Dan: Am auzit diverse opinii, că am dat satisfacție lui X față de Y sau că n-am dat satisfacție lui X față de Y. Nu este mandatul meu. Mandatul meu este, unu, să păstrez direcția pro occidentală a României și, doi, să previn o cădere economică bruscă, care să afecteze fiecare familie din țara asta şi sunt îngrijorat că aceste chestiuni sunt puse azi în discuție. De când sunt în politică, văd politicieni care nu fac decât să calculeze alegeri viitoare, în cazul de față, alegerile din 2028. Vreau să spun că puțin le pasă românilor de dezbaterile noastre electorale și de toate prestațiile noastre. Românii vor guvernare și guvernarea înseamnă, de fapt, responsabilitate. Îi sfătuiesc pe români să-și păstreze calmul și speranța și asigur partenerii noștri că România păstrează direcția./RADOR RADIO ROMÂNIA//astanimir/amirea







