NATO își va ajusta treptat, în cursul anului viitor, efectivele misiunii de sprijin pentru pace din Kosovo, desfășurată din 1999, ca urmare a situației de securitate stabile din țară, a anunțat vineri alianța. „NATO și KFOR sunt pe deplin angajate în asigurarea siguranței și securității în Kosovo”, a declarat într-un comunicat generalul american Alexus G. Grynkewich, din forțele aeriene, comandant suprem al Forțelor Aliate din Europa (SACEUR). „Acest angajament a dus la o stabilitate sporită, pe măsură ce instituțiile de securitate din Kosovo au devenit mai capabile. Condițiile actuale oferă oportunitatea de a optimiza în continuare dimensiunea și postura KFOR”, a adăugat el. Reducerile sunt așteptate să urmeze ciclurile naționale de rotație și redislocare între prezent și anul viitor, a precizat NATO. Schimbările vor avea loc treptat și în funcție de condițiile de pe teren și ar putea fi inversate, dacă va fi necesar – a mai spus Alianța./aspanily/cvanatoru
(REUTERS – 12 iunie)







