Ungaria primeşte 552,3 milioane de euro de la UE pentru finanțarea sistemelor energetice mai curate

Comisia Europeană și Banca Europeană de Investiții alocă 2,5 miliarde de euro pentru a sprijini 51 de inițiative în unsprezece state membre ale UE pentru construirea de sisteme energetice mai curate, Ungaria primind 552,3 milioane de euro din Fondul de Modernizare al UE, a anunțat joi Executivul de la Bruxelles. Conform unui comunicat de la Bruxelles, statele membre beneficiare ale rundei de finanțare nou anunțate sunt: Republica Cehă (516,8 milioane de euro), Estonia (44,8 milioane de euro), Grecia (233,9 milioane de euro), Croația (109 milioane de euro), Letonia (40 de milioane de euro), Lituania (169 de milioane de euro), Ungaria (552,3 milioane de euro), Polonia (180 de milioane de euro), Portugalia (81,4 milioane de euro), România (636,9 milioane de euro) și Slovenia (20,2 milioane de euro). În Ungaria, grantul va fi destinat pentru finanţarea digitalizării și dezvoltării rețelei electrice. Potrivit comunicatului, împreună cu sumele transferate joi, finanțarea totală plătită din Fondul de Modernizare din ianuarie 2021 se ridică deja la 23,2 miliarde de euro. Sursa de finanțare o reprezintă veniturile din sistemul UE de comercializare a certificatelor de emisii (ETS), se mai arată în comunicat. Comisia Europeană a explicat că investițiile sprijinite vor contribui la modernizarea sistemelor energetice prin îmbunătățirea eficienței energetice în sectoarele energiei electrice, industriale și de transport și, de asemenea, la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. Fondul de Modernizare sprijină statele membre beneficiare cu bugete mai mici în modernizarea sistemelor lor energetice, atingerea obiectivelor lor de politică energetică și climatică, precum și în implementarea planurilor lor naționale în domeniul energiei și climei.
Fondurile plătite joi vor contribui şi la competitivitatea industriei UE prin sprijinirea construirii a unei infrastructuri energetice moderne, eficiente și reziliente, prin stimularea producției și stocării energiei regenerabile, prin încurajarea inovării și prin sprijinirea UE în importarea a mai puțini combustibili fosili./rganciu/dsirbu
https://infostart.hu/tudositoink/2026/07/02/v4-a-kormanyfo-a-beket-az-allamfo-az-egyuttmukodest-a-hazelnok-a-parbeszedet-hangsulyozta#