Neymar Jr a reușit să joace doar 14 minute pentru Brazilia la Campionatul Mondial din 2026, găzduit de SUA, Canada și Mexic. Așteptările erau uriașe, iar entuziasmul pentru revenirea lui, după aproape trei ani de absență, era pe măsură. O accidentare l-a ținut pe bancă în primele două meciuri din grupe, iar cele 14 minute jucate cu Scoția au rămas, până acum, singura sa apariție la acest turneu.
În cele 14 minute jucate împotriva Scoției, Neymar a lăsat o impresie bună, reușind să creeze trei ocazii de gol, cea mai productivă apariție de pe bancă a unui brazilian de la Cupa Mondială din 2006 încoace. Intrarea sa pe teren, după aproximativ trei ani de pauză de la echipa națională, a fost un moment încărcat emoțional.
Ceea ce a surprins pe toată lumea a fost faptul că Neymar nu a prins niciun minut în meciul cu Japonia, rămânând pe banca de rezerve până la final. Trimis la încălzire în repriza secundă, brazilianul părea aproape de a intra pe teren.Ancelotti plănuise să-l folosească în jurul minutului 60-65. Planul a fost abandonat însă după ce Casemiro a egalat, iar tehnicianul italian a preferat să nu schimbe structura echipei, care a preluat controlul jocului. Revenit după accidentare, Neymar pare apt din punct de vedere fizic. Ancelotti a confirmat că brazilianul poate juca 90 de minute: „Este pregătit.” Rămâne de văzut dacă acesta va juca și,poate, va și înscrie. Dincolo de cifre, Neymar rămâne o prezență importantă în lotul Braziliei, având 130 de selecții și 79 de goluri fiind golgheterul all-time al „Selecao” este un idol pentru generații de fani ai fotbalului. Faptul că a fost numit „turist” de către unii fani nu anulează importanța sa în vestiar: la 34 de ani, are aceeași pasiune ca un copil când poartă tricoul naționalei, a spus chiar Ancelotti. Reacția fanilor din tribune la meciul cu Japonia care i-au scandat numele chiar și atunci când selecționerul a ales să-l lase pe bancă,arată cât de mare rămâne greutatea simbolică a numelui său.
Holovețchi Mario-student FJSC
RADOR – 4 iulie





