Realizator: Cristina Dumitrescu – Pe întreaga durată a sezonului estival, 470 de pompieri din 19 județe și municipiul București vor fi dislocați pe litoralul românesc pentru a veni în ajutorul colegilor lor și pentru a asigura un răspuns prompt și eficient la diverse tipuri de risc. Purtătorul de cuvânt al ISU Constanța, Ana-Maria Stoica, a precizat pentru Radio România Constanța.
Ana-Maria Stoica: Personalul este organizat în cinci serii succesive, fiecare desfășurând misiuni timp de două săptămâni. Astfel, în fiecare serie, câte 94 de pompieri vor fi dislocați pe litoral pentru sprijinea misiunilor operative. Măsurile adoptate de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență urmăresc consolidarea capacității de intervenție și intensificarea activităților de prevenire, prin dislocarea de personal și tehnică de specialitate în județul Constanța. Printre mijloacele operative mobilizate se numără ambarcațiuni, ambulanțe SMURD, autospeciale de stingere și șenilate.
Realizator: Din data de 26 iunie au fost operaționalizate 24 de puncte de lucru temporare în județul Constanța, printre care șapte puncte de prim-ajutor în Mamaia Nord-Năvodari, Mamaia, Eforie Nord, Eforie Sud, Costinești, Neptun și Vama Veche, dotate cu containere de prim ajutor, ambulanțe SMURD și șenilate – a transmis corespondentul RRA Sorin Cealera./RADOR RADIO ROMÂNIA/abranescu/ilapadat
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 4 iulie)







