Președinta Moldovei, Maia Sandu, l-a numit marți pe vicepremierul Eugeniu Osmochescu – fost oficial în domeniul finanțelor internaționale – în funcția de prim-ministru interimar, pentru a-l înlocui pe Alexandru Munteanu, care a demisionat vineri în mod neașteptat. Dl Munteanu declarase că nu își mai poate exercita atribuțiile în conformitate cu propriile convingeri. Eugeniu Osmochescu, care deține în prezent și portofoliul Dezvoltării Economice și Digitalizării, își preia mandatul miercuri, conform decretului semnat de dna Sandu. Înainte de a se alătura guvernului, el a lucrat la Corporația Financiară Internațională (IFC), divizia Băncii Mondiale dedicată sectorului privat. „Îi mulțumesc pentru asumarea acestei responsabilități și îi doresc mult succes în această misiune„, a scris dl Munteanu într-o postare pe Facebook. Vineri, Maia Sandu a declarat presei că va avea consultări cu fracțiunile parlamentare în cursul săptămânii acesteia pentru a-l numi pe succesorul lui Alexandru Munteanu. Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), formațiunea sa pro-europeană, deține majoritatea în parlamentul format din 101 deputați. Dl Munteanu fusese învestit în funcție după alegerile parlamentare din septembrie, în urma cărora PAS a obținut o victorie categorică în fața unei formaţiuni rivale pro-ruse, asigurându-și un nou mandat. Miercuri, dl Osmochescu va prezida ședința guvernului, care își continuă activitatea în regim interimar până la numirea unui nou executiv de către parlament./opopescu/aburtica
REUTERS – 7 iulie






