Armata Iranului a declarat că miercuri dimineață a lansat un atac cu drone asupra bazei aeriene Isa din Bahrain, unde sunt dislocate forțe americane, în urma celui mai recent val de lovituri americane asupra Iranului, a relatat agenția semi-oficială Fars. „Toate bazele americane din regiune vor fi ținte legitime pentru dronele armatei”, a transmis biroul de relații publice al armatei, potrivit Fars. Mai devreme, ministerul de interne al Bahrainului a spus că în țară se auzeau sirene. Atacul cu drone raportat al armatei iraniene vine după ce Gărzile Revoluționare au spus că au lansat rachete și drone asupra a 85 de situri militare americane din Bahrain și Kuweit. Gărzile Revoluționare operează separat de restul forțelor armate iraniene și au propriile ramuri de armată, marină, forțe aeriene, informații și forțe speciale. Rolul lor este să protejeze republica islamică, iar ele raportează direct liderului suprem./aspanily/ilapadat
(https://edition.cnn.com/2026/07/08/world/live-news/iran-war-nato-summit-ukraine-trump)







