Emisiunea: „Radiojurnal” – Realizator: Ciprian Sasu – Lidera extremei drepte franceze, Marine Le Pen, a anunţat că va candida pentru a patra oară la alegerile prezidenţiale, după ce instanţa i-a scurtat ieri perioada în care nu are voie să candideze. Marine Le Pen a ajuns în turul doi la precedentele două alegeri prezidenţiale, dar a fost învinsă de fiecare dată de actualul preşedinte, Emmanuel Macron. Sondajele o dau favorită pe Le Pen, însă ea a fost condamnată de instanţă pentru fraudă, sentinţă pe care are de gând să o conteste la Curtea de Apel. Daniela Coman transmite din Paris.
Reporter: Condamnată la un an de arest la domiciliu, sub controlul unei brățări electronice, în dosarul angajărilor fictive de asistenți la Parlamentul European, Marine Le Pen a declarat la câteva ore după sentința pronunțată de Curtea de Apel din Paris că va face recurs la Curtea de Casație, cea mai înaltă instanță din Franța. Ieri, la apel, i-a fost redusă prima condamnare din martie anul trecut, care îi interzicea să ocupe o funcție publică timp de cinci ani, ceea ce ar fi însemnat o barieră pentru ambițiile sale prezidențiale și întreruperea carierei politice.
Marine Le Pen: Sunt candidată la alegerile prezidențiale. Consider că ineligibilitatea reprezenta o problemă democratică uriașă, deoarece poporul francez nu era lăsat să aleagă. Din moment ce sentința mea de ineligibilitate se consideră executată, intenționez să urmez toate căile legale disponibile pentru a-mi apăra nevinovăția în acest dosar. Recursul la Curtea de casație va suspenda hotărârea de astăzi, deci voi face campanie fără brățară electronică.
Reporter: În majoritatea sondajelor de opinie pentru alegerile din primăvara anului viitor, lidera extremei drepte, Marine Le Pen, pentru a patra oară candidată la funcția supremă în stat, se clasează pe primul loc, cu peste 35% intenție de vot./RADOR RADIO ROMÂNIA/asalar
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 8 iulie)







