24CHASA (Bulgaria), 7 iulie 2026 – În timp ce majoritatea miniștrilor NATO se vor îmbarca în avioane pentru a ajunge acasă după încheierea summitului de la Ankara, miercuri seară, ministrul român al Apărării, Radu Miruță, are un plan diferit. El va naviga spre casă pe Marea Neagră la bordul unei corvete nou construite în Turcia. Se așteaptă ca Miruță să traverseze Marea Neagră la bordul corvetei din clasa Hisar, cea mai nouă navă de militară a Marinei Române. „Va fi o călătorie foarte interesantă. Mă voi întoarce acasă călătorind cu noua noastră corvetă”, le-a declarat Miruță reporterilor. Călătoria este de importanță personală pentru ministru, deoarece el este omul care a semnat integrarea navei de luptă în flota românească.
Corveta este unul dintre primele rezultate semnificative ale parteneriatului în dezvoltare în domeniul industriei de apărare între România și Turcia. Echipată cu sistemul de control al luptei ADVENT de la Havelsan, aceasta face din România primul aliat NATO care pune în funcțiune sistemul complex de comandă și control făcut în Turcia. Întrebat dacă va prelua el însuși comanda, Miruță a râs de cele auzite.
„Sunt inginer software, nu am niciun certificat pentru a opera o corvetă”, a glumit ministrul apărării.
În schimb, nava va fi operată de un echipaj al Marinei Române, instruit de tehnicieni turci. Se așteaptă ca aceasta să plece de la o bază de lângă Istanbul și să ajungă aproximativ 12 ore mai târziu în portul românesc Constanța. Astfel se va încheia atât călătoria ministrului spre casă după summitul NATO, cât și călătoria inaugurală a corvetei către noua sa casă.
Articol de Aleksandr Traikov
https://www.24chasa.bg/mezhdunarodni/article/23183251
Traducerea: Mirela Petrescu/ RADOR RADIO ROMÂNIA/pmirela/rlambru







