Ucraina va primi un nou pachet de rachete Patriot (Volodimir Zelenski)

Preşedintele Volodimir Zelenski a anunţat că Ucraina va primi în curând un nou pachet de rachete interceptoare pentru sistemele Patriot PAC-3, însă a subliniat că acest lot va fi în continuare insuficient, astfel că rachetele trebuie obținute cu mari eforturi din alte țări. „Acum, va veni un pachet. Nu voi spune când. Am convenit asupra unui pachet de PAC-3 şi, bineînțeles, cu fiecare dintre țări discutăm nu doar despre PURL. Este un program oficial, funcționează, dar nu este suficient” – a menţionat Zelenski, într-un comentariu acordat jurnalistei ucrainene Ramina Eshakzai. Preşedintele a precizat că PURL presupune un anumit număr de rachete lunar, finanțate de europeni și de alte state, însă acest lucru nu este suficient. „De la inamic, vin de două ori mai multe (rachete – n.r.) decât primim prin PURL. De aceea, există și pachete alternative, despre care nu vorbim oficial, când le obţinem de la fiecare țară. Și astfel am obținut câte 5, 10, 20 de rachete de la fiecare țară, puțin câte puțin, pentru ca Ucraina să poată supraviețui” – a explicat președintele. Potrivit lui Zelenski, singura variantă corectă este o alternativă pentru PAC-3. „Cred că, în următoarele săptămâni, poate chiar într-o săptămână, vom încerca să reunim țările care au intrat acum în coaliția antirachetă. Acestea produc componente pentru viitorul nostru sistem antibalistic Freya” – a adăugat Zelenski./sdan/denisse

(Agenția de presă RBC – 9 iulie)