RADOR RADIO ROMÂNIA (10 iulie) – Poliția britanică investighează donații în valoare de cel puțin 500.000 de lire sterline, făcute către partidul populist Reform UK, condus de Nigel Farage, de către mama unui apropiat al acestuia, condamnat în trecut pentru fraudă prin transferuri electronice („wire fraud”), relatează The Times. Poliția a transmis într-un comunicat că ancheta vizează posibile încălcări ale legislației privind finanțarea partidelor politice, inclusiv ascunderea sursei fondurilor sau furnizarea de informații false trezorierului unui partid. „Investigația a fost deschisă în februarie 2025, după ce Comisia Electorală a sesizat Poliția Metropolitană cu privire la donații făcute unui partid politic înaintea alegerilor generale din Regatul Unit din 2024”, a declarat un purtător de cuvânt al Poliției Metropolitane din Londra. Poliția a precizat că două persoane au fost audiate, însă nu au fost operate arestări și nu a confirmat identitatea persoanelor implicate în donațiile investigate. În ultimele săptămâni, Farage s-a confruntat cu întrebări privind finanțarea partidului său și situația sa financiară, inclusiv în legătură cu cadouri nedeclarate primite de la un investitor miliardar din domeniul criptomonedelor și de la George Cottrell, condamnat pentru fraudă în Statele Unite. Farage a respins în repetate rânduri orice acuzație de nereguli, afirmând că a primit donația de la investitorul din domeniul criptomonedelor înainte de a-și anunța candidatura la alegerile din 2024 și, prin urmare, nu era obligat să o declare. Potrivit The Times, ancheta poliției se concentrează asupra plăților efectuate către Reform UK înaintea alegerilor din 2024 de Fiona Cottrell, mama lui George Cottrell. George Cottrell, un vechi aliat politic al lui Farage, a fost încarcerat în Statele Unite în 2017, după ce și-a recunoscut vinovăția pentru fraudă prin transferuri electronice. În prezent, acesta activează în domeniul criptomonedelor. Farage, unul dintre principalii susținători ai Brexitului, a anunțat la începutul acestei săptămâni că va demisiona din mandatul de parlamentar și va candida din nou pentru același loc, solicitând alegătorilor un nou vot de încredere ca răspuns la criticile privind finanțele sale. (REUTERS – 10 iulie)/mbrotacel/csimion







