Calendarul evenimentelor, 14 iulie 2026

EVENIMENTE INTERNE

– Președinție

* Paris: Preşedintele Nicuşor Dan participă, în zilele de 13 și 14 iulie, la reuniunea Coaliţiei de Voinţă pentru Ucraina şi la ceremoniile dedicate Zilei Naţionale a Republicii Franceze. Vizita are loc la invitaţia omologului francez, Emmanuel Macron. Tema paradei militare de pe Champs-Elysees din acest an este „Redeşteptarea strategică a Europei”. România va fi reprezentată de 22 de militari ai Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul”, de garda Drapelului de Luptă şi de un pluton. Din programul zilei:

  • ora 11:00 (ora României) – Participarea preşedintelui Nicuşor Dan, alături de Prima Doamnă Mirabela Grădinaru, la parada militară organizată cu prilejul Zilei Naționale a Republicii Franceze – Champs-Élysées și Place de la Concorde

 

– Senat

* Lucrări în comisii

  • ora 11:00 – Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital

– Ministere

* Ministerul Finanţelor organizează licitaţie pentru o emisiune suplimentară de obligaţiuni în sumă de 131,6 milioane lei

* Bruxelles, Regatul Belgiei: Participarea secretarului de stat pentru afaceri europene, Orientul Mijlociu și Africa, Clara Staicu, la reuniunea Consiliului Afaceri Generale (CAG)

* Washington, DC: Vizita de lucru a ministrului afacerilor externe, Oana Țoiu, în Statele Unite, în perioada 14-17 iulie

– Apărare, Interne

* Deva: Conferinţă de presă organizată de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara, cu ocazia împlinirii a 20 de ani de activitate a SMURD la nivelul judeţului – ora 9:30

– Ambasade

* Ziua Naţională a Franţei – evenimente organizate la reşedinţa Ambasadei Franţei în România, în prezenţa ambasadorului Nicolas Warnery – ora 17:00, Str. Biserica Amzei nr. 13-15

– Administraţie

* Şedinţa Consiliului Local Sector 2 – ora 11:00

* Şedinţa Consiliului Local Sector 4 – ora 13:00

– Economic

* ING Bank România, în parteneriat cu Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) și Institutul Român pentru Îmbătrânire Activă, organizează, de la ora 10:00, o nouă întâlnire dedicată informării publicului despre cele mai recente metode de fraudă digitală – The villa Event House – Casa Dimitrie Bolintineanu (Str. Negustori, nr. 16). De asemenea, în cadrul ING SAFE Talks vor fi lansate rezultatele primului studiu național despre fraudele financiare din mediul online în rândul persoanelor de peste 50 de ani, împreună cu Institutul Român pentru Îmbătrânire Activă, parte a campaniei „Nesupus Fraudelor”

* Ploieşti: „Soluţii avansate de eficienţă energetică şi decarbonizare, în contextul Pactului Verde European (EU Green Deal)” – seminar organizat de Camera de Comerţ şi Industrie Prahova, în colaborare cu Asociatia Turk Invest Romania şi cu participarea Ambasadei Turciei la Bucureşti – ora 10:00, la sediul CCI Prahova, Sala „Europa”, Str. Cuza Vodă nr. 8

 

– Învățământ, Cercetare

* În perioada 14 – 21 iulie, are loc înscrierea candidaților la a doua sesiune de examen (inclusiv cei cu corigențe promovate) – sesiunea iulie – august a examenului de Bacalaureat 2026

* Peste 9.600 de candidaţi, care au îndeplinit toate condiţiile prevăzute de metodologie, sunt așteptați să participe la proba scrisă din cadrul examenului naţional pentru definitivare în învăţământ, care se va desfăşura în 42 de centre de examen – câte unul în fiecare judeţ. Proba începe la ora 9:00 şi are o durată de 4 ore, cu posibilitatea prelungirii cu 1 – 2 ore în anumite situaţii speciale. Primele rezultate vor fi afişate în data de 21 iulie, în centrele de examen şi pe pagina de internet a examenului. Contestaţiile se depun la centrele de examen în zilele de 21 iulie (până la ora 20:00) şi 22 iulie (până la ora 12:00). Rezultatele finale se afişează la centrele de examen şi pe site-ul anterior menţionat în data de 27 iulie

* Iași: Peste 130 de persoane din 21 de ţări participă la cea de-a IX-a ediţie a Şcolii Internaţionale de Vară JASSY, organizată de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) Iaşi, astfel că timp de o săptămână Iaşiul devine prin această şcoală de vară „un centru al dialogului academic, al schimbărilor interculturale şi al colaborării internaţionale” (13 – 19 iul.)

* Suceava: Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava (USV) decernează titlul onorific de Doctor Honoris Causa (DHC) profesorului universitar Marco Valeri de la Universitatea „Niccolo Cusano” din Roma (Italia). Titlul este acordat la iniţiativa Departamentului de Contabilitate, Audit şi Finanţe din cadrul Facultăţii de Economie, Administraţie şi Afaceri (FEAA), iar ceremonia va avea loc, începând cu ora 11:00, în sala „Dimitrie Leonida”

– Mass-media, Publicitate

* Ședința publică a Consiliului Național al Audiovizualului – ora 10:00, la sediul instituției

– Cultură

* Philadelphia Boys Choir & Chorale, cel mai important cor de băieţi şi cor de bărbaţi din S.U.A. şi unul dintre cele mai bune coruri de băieţi din lume, câştigător al premiului Emmy şi nominalizat la premiul Grammy, cunoscut şi sub titulatura de America’s Ambassadors of Song, va cânta pentru prima oară în România. Marţi, 14 iulie, de la ora 19:00, la Sala Radio, ansamblul american va urca pe scenă alături de Corul de Copii Radio, care este organizatorul acestui eveniment. Concertul din Bucureşti face parte dintr-un amplu turneu european susţinut de Philadelphia Boys Choir and Chorale. Din program:

  • În prima parte a evenimentului, Corul de Copii Radio – dirijat de Răzvan Rădos şi în acompaniamentul de pian al Magdalenei Faur – va susţine un recital de muzică europeană, ce cuprinde creaţii importante din patrimoniul francez, englez, nordic, spaniol, românesc etc.
  • În cea de-a doua parte a serii, Philadelphia Boys Choir & Chorale, sub conducerea dirijorului Jeffrey R. Smith, va prezenta un program preponderent american, semnat de muzicieni celebri precum: Bobby McFerrin, Elton John, Leonard Bernstein, Duke Ellington ş.a.

* Trupa din Jamaica, The Wailers, va susține un concert la Club Quantic din București, începând cu ora 20:00

* Deva: Turneul Național Orgile României ajunge în iulie 2026 la cea de-a opta ediție și propune publicului o nouă perspectivă asupra unuia dintre cele mai spectaculoase instrumente ale patrimoniului european. Sub titlul „Ludic”, organiștii Maria-Luisa Antal și Eduard Antal invită publicul, de-a lungul lunii iulie, la o serie de concerte care explorează dimensiunea jucăușă, plină de imaginație și spontaneitate a orgii. Printre partenerii media: Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, Radio România Regional, Radio România Muzical. Din program:

  • În data de 14 iulie, evenimentul are loc de la ora 19:00, la Biserica Greco-Catolică „Immaculata” – Bd. 1 Decembrie 1918 nr. 30, Deva, județul Hunedoara

* Ploiești: De la ora 19:00, publicul este invitat în Sala „Ion Baciu” a Filarmonicii „Paul Constantinescu”, la Beethoven 100%, un program construit integral în jurul creației genialului compozitor care a schimbat definitiv cursul istoriei muzicii. Invitatele acestei seri sunt două artiste cu o bogată activitate internațională: dirijoarea Stasie Gonikberg (SUA) și pianista Francine Kay (SUA), profesor în cadrul prestigioasei Princeton University. La pupitrul Orchestrei Simfonice a Filarmonicii Ploiești se va afla Stasie Gonikberg, dirijoare, pianistă și cercetătoare, a cărei carieră îmbină activitatea artistică și cea academică

* Madrid: Expoziţia de fotografie „Delta Sălbatică”, semnată de artistul Dan Dinu, se va deschide pe 14 iulie la sediul Institutului Cultural Român de la Madrid. La vernisajul expoziţiei, biologul Valentina Florea va prezenta informaţii generale despre Delta Dunării – poziţia geografică, vechime, biodiversitate, după care va conduce un atelier interactiv cu publicul. Organizată de ICR Madrid şi Asociaţia România Sălbatică, sub auspiciile Ambasadei României în Regatul Spaniei, expoziţia, care a fost inaugurată în cadrul LYNX Festival de la Braşov, prezintă, în cele 30 de fotografii, caracteristicile unice ale acestui spaţiu din Europa, recunoscut ca Patrimoniu al Umanităţii de către UNESCO. Din program:

  • În cadrul expoziţiei, va fi prezentat trailer-ul filmului documentar ‘Delta Sălbatică’, în regia lui Dan Dinu, recunoscut drept Cel mai Popular Film românesc la cea de-a 25-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania, distins cu Vodafone Hearts’ Award
  • La sediul ICR Madrid, expoziţia va putea fi vizitată până pe 28 august, după Spania aceasta urmând să fie itinerată şi în alte ţări

– Sport

* Brăila: Are loc turneul internaţional de box Centura de Aur (12 – 17 iul.)

* Cluj-Napoca: Pregătirile echipelor din Superliga de fotbal pentru noul sezon

  • meci amical CFR Cluj – Gloria Bistriţa – ora 12:00

* Cluj-Napoca: România găzduieşte Campionatul European de handbal masculin Under-20 – M20 EHF EURO 2026 (8 – 19 iul.)

  • România – Ungaria, în Grupa principală III – ora 19:30, pe BTarena

* Craiova: Conferinţă de presă organizată de clubul de fotbal Universitatea Craiova, înaintea meciului cu ML Vitebsk, din manşa secundă a primului tur preliminar al Ligi Campionilor – ora 19:00, pe Stadionul „Ion Oblemenco”

* Iași: Are loc turneul de tenis UniCredit Iaşi Open (WTA 250, 13  – 19 iul.)

* Slobozia: Se desfăşoară un turneu de tenis ITF (M15) – Prestige Open (13 – 19 iul.)

* Italia: Echipa României participă la Campionatul European de volei masculin Under-18 (7 – 18 iul.)

  • România – Franţa, în Grupa a II-a – ora 18:30, la Cisterna di Latina

* Portugalia: Sportivi români participă la Campionatele Europene de tenis se masă pentru juniori de la Gondomar (10 – 19 iul.)

* Slovenia: Selecţionata României participă la Campionatul European de baschet masculin U20 – FIBA U20 EuroBasket 2026 (11 – 19 iul.)

* Viena: Are loc tragerea la sorţi a primelor tururi preliminare ale EHF European League la handbal feminin – ora 12:00

– Diverse

* Jud. Caraș-Severin: Orașul Anina marchează un moment important în conservarea patrimoniului industrial al Banatului Montan. Marți, 14 iulie, de la ora 11:00, va avea loc inaugurarea oficială a Muzeului Mineritului Anina, amenajat în incinta Puțului I, unul dintre cele mai valoroase monumente industriale din România. Accesul publicului se va face din Str. A. Mureșanu, prin parcarea de pe Str. Bucegi

– S-a întâmplat într-o zi de 14 iulie

* Sunt marcați 570 de ani (1456) de când a avut loc lupta navală de la Salankemen (pe Dunăre), când flota lui Iancu de Hunedoara a înfrânt flota turcă şi a reuşit să trimită ajutoare în trupe, arme şi alimente celor asediaţi la Belgrad

* Cu 444 de ani în urmă (1582) apărea „Palia de la Orăştie”, prima traducere românească a celor două cărţi de început ale „Vechiului Testament” („Geneza” şi „Exodul”), monument de limbă veche românească, important document lingvistic, mai ales datorită încercărilor de unificare a limbii prin evitarea regionalismelor. A fost tipărită la Orăştie de meşterul-tipograf Şerban, fiul diaconului Coresi, şi de diaconul Marian

* Acum 343 de ani (1683), între 14.VII şi 12.IX, Şerban Cantacuzino, Gheorghe Duca şi Mihail Apfai au participat, alături de turci, la asediul Vienei. Domnitorii români au întreţinut, însă, legături secrete cu asediaţii, cărora le furnizau informaţii despre armata otomană. Al doilea asediu al Vienei (primul fiind cel din 1529) a avut loc între 14 iulie și 12 septembrie 1683

* În urmă cu 326 de ani (1700) avea loc semnarea Tratatului de Pace de la Constantinopol între Rusia și Turcia, prin care Marea Azov a fost atribuită Rusiei

* Acum 96 de ani (1930) România a participat la prima ediţie a Cupei Mondiale, găzduită de Uruguay, debutând cu o victorie, într-un meci cu Peru (3-1). Campionatul Mondial de fotbal, desfăşurat între 13 şi 30 iulie 1930 în Uruguay, a fost primul turneu de amploare organizat de FIFA pentru echipele naţionale de fotbal

* Acum 79 de ani (1947), în urma capcanei puse la cale de Securitate, au fost arestaţi pe aeroportul Tămădău (la 46 km de Bucureşti), sub acuzaţia de tentativă de „fugă într-o ţară străină”, un grup de 10 conducători ai PNŢ (în frunte cu Ion Mihalache, vicepreşedinte al partidului, Nicolae Penescu, secretar general, şi Nicolae Carandino, director al ziarului „Dreptatea”). Grupul de fruntaşi ţărănişti urmau să informeze opinia publică internaţională şi oficialităţile din statele occidentale despre situaţia din România

* Cu 68 de ani în urmă (1958), printr-o lovitură de stat militară (condusă de generalul Abdul Karim Al Kassem), a fost abolită monarhia (regele Feisal al II-lea este asasinat), iar Irakul s-a proclamat republică

* Acum 11 ani (2015) marile puteri din grupul „5+1″ (SUA, Rusia, China, Marea Britanie, Franţa şi Germania) şi Iranul au încheiat la Viena, după aproape doi ani de negocieri intense, un acord final asupra programului nuclear iranian, acord care să garanteze caracterul strict paşnic ale acestui program, în contrapartidă cu ridicarea sancţiunilor internaţionale impuse Teheranului. NOTĂ: Președintele american Donald Trump a retras Washingtonul din acest acord în 2018, în timpul primului său mandat. Statele Unite și Iranul au reluat discuțiile privind programul nuclear iranian, însă Teheranul a anulat ultima rundă de negocieri după primele atacuri lansate de Israel asupra infrastructurii militare iraniene, la 13 iunie 2025

* Sonda spaţială New Horizons, lansată de NASA în 2006, a trecut acum 11 ani (2015) în cel mai apropiat punct de planeta pitică Pluto. După o călătorie de 5 miliarde de kilometri, New Horizons a trecut la doar 12.430 km de Pluto. „Întâlnirea” a fost considerată de specialişti principalul eveniment spaţial al anului 2015. Sonda americană a captat, cu acest prilej, o cantitate foarte mare de date, care au fost retransmise către Terra în următoarele 16 luni

* Într-o zi de 14 iulie, tot cu 11 ani în urmă, oamenii de ştiinţă de la Centrul European de Cercetări Nucleare din Geneva au anunţat descoperirea unei noi particule subatomice numită „penta-quark” (sau pentacuarc). Existenţa acestui tip de particulă a fost prezisă încă din 1964 de fizicienii Murray Gell Mann şi George Zweig. Materia este formată din molecule, moleculele din atomi, atomul are un nucleu dens, punctiform și masiv în jurul căruia oscilează electronii; nucleul atomic este divizibil și conține nucleoni – protoni și neutroni; nucleonii sunt la rândul lor compuși din „quarcuri”, particule indivizibile, elementare, precum electronii

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Transmisioniştilor Militari”; la 14.VII.1873 principele Carol a semnat un decret prin care s-a aprobat înfiinţarea unei secţii de telegrafie în cadrul Batalionului de geniu al Armatei române, marcându-se, astfel, apariţia transmisiunilor militare

– 1883: S-a născut compozitorul şi profesorul Alexandru Zirra (m. 1946)

– 1892: A murit actorul şi traducătorul Grigore Manolescu (n. 1857)

– 1897: S-a născut Marietta Sadova, actriţă şi regizoare (prima femeie-regizor de teatru din România); condamnată în 1960 la opt ani de temniţă grea pentru „uneltire contra ordinei sociale”, graţiată în 1963 (m. 1981)

– 1900: S-a născut pictorul Mircea Teodorescu; spirit complex, îl interesau în egală măsură celelalte arte, în special muzica, dar şi ştiinţele exacte (m. 1971)

– 1902: S-a născut Mircea Socolescu, geolog şi geofizician; s-a impus prin introducerea metodelor magnetice şi electromagnetice în prospectarea acumulărilor de substanţe utile; membru de onoare al Academiei Române (mai 1993) (m. 1993)

– 1904: S-a născut geologul Dan Giuşcă; cercetări privind elucidarea unor probleme privind geneza formaţiunilor geologice din România; membru titular al Academiei Române din 1974 (m. 1988)

– 1914: A murit Carol Telbisz, înnobilat baron Telbisz de Obesenyo, jurist, primar al municipiului Timișoara (1885-1914) și consilier al Curții Regale Maghiare. (n. 1854, Cenadu Vechi, Imperiul Austriac)

– 1924: S-a născut regizorul de film Lucian Bratu (m. 1998)

– 1926: S-a născut artista plastică Ala Jalea Popa, fiica sculptorului Ion Jalea (m. 2017) – 100 de ani

– 1932: S-a născut compozitorul şi muzicologul Theodor Drăgulescu; redactor-şef adjunct (1966-1974) la Redacţia muzicală a Radioteleviziunii Române (m. 2002)

– 1932: S-a născut sculptorul Gheorghe Iliescu-Călineşti, reprezentant al sculpturii avangardiste (m. 2002)

– 1932: A murit sculptorul Dimitrie Paciurea; membru post-mortem al Academiei Române din 2012 (n. 1873)

– 1939: A murit chimistul Neculai Costăchescu, considerat întemeietorul şcolii române de chimia combinaţiilor complexe; ca fruntaş al Partidului Naţional Ţărănesc, a deţinut portofoliul Ministerului Instrucţiunii Publice şi Cultelor în perioada 1928-1931; membru de onoare al Academiei Române din 1936 (n. 1876)

– 1941: S-a născut George Anania, scriitor de literatură științifico-fantastică, dramaturg, realizator de scenarii radiofonice și traducător; a realizat antologii românești contemporane; cunoscut și pentru colaborarea sa literară îndelungată cu Romulus Bărbulescu; a fost director adjunct al studioului Animafilm (m. 2013) – 85 de ani

– 1945: S-a născut Miruna Boruzescu, creatoare de costume de teatru şi film; soţia actorului şi scenografului Radu Boruzescu; stabiliţi în Franţa din 1975 (m. 2014)

– 1947: S-a născut soprana Monica Teodorescu

– 1958: S-a născut Mircea Geoană, om politic social democrat; preşedinte al Senatului României (dec. 2008 – nov. 2011), preşedinte al Partidului Social Democrat (apr. 2005 – febr. 2010); senator PSD; fost ministru al afacerilor externe (2000-2004); candidat la alegerile prezidenţiale din 2009; președinte al Partidului Social Românesc, formațiune pe care a fondat-o în aprilie 2015; președintele și fondatorul Institutului Aspen România, o asociație non-profit; începând din luna octombrie a anului 2019 și până în 2024, a deținut funcția de secretar general adjunct al NATO, cea mai înaltă poziție pe care a ocupat-o un român într-o organizație internațională

– 1958: S-a născut Dumitru Sechelariu, fost primar al Municipiului Bacău între anii 1996-2004 (m. 2012)

– 1960: S-a născut Mircea Dumitru, filosof și profesor universitar; recunoscut internațional pentru contribuțiile sale remarcabile în logica filosofică, filosofia limbajului și metafizică; promotor esențial al filosofiei analitice în România; fost rector al Universității din București; fost ministru al Educației și al Cercetării Științifice (iul. 2016 – ian. 2017); membru al Academiei Române și vicepreședinte al acesteia (din 2022)

– 1965: A murit (la Londra) Matila Ghyka (Costiescu), ofiţer de marină, poet, romancier, matematician, istoric şi diplomat (n. 1881)

– 1967: S-a născut Mădălina Manole, cântăreaţă de muzică uşoară, compozitoare şi instrumentistă (m. 2010)

– 1967: A murit Tudor Arghezi (pseudonimul lui Ion Nae Theodorescu), poet, prozator, dramaturg şi publicist; membru titular al Academiei Române din 1955 (n. 1880)

– 1974: A murit botanistul Emil Pop, profesor universitar la Cluj; la îndemnul său au fost întemeiate numeroase rezervaţii naturale menite să conserve vestigii de o inegalabilă importanţă pentru istoria vegetaţiei din România; membru titular al Academiei Române din 1955 (n. 1897)

– 1987: A murit Mihail Fărcăşanu, jurist, scriitor (a publicat sub pseudonimul Mihail Villara) şi politician (a fost preşedinte al organizaţiei Tineretului Naţional Liberal între anii 1940 şi 1946); urmărit de autorităţi pentru acţiunile sale anti-comuniste, a reuşit să fugă din ţară în 1946, fiind ulterior condamnat la moarte în contumacie; s-a stabilit în Statele Unite; a fost primul director al Secţiei române a postului de radio „Europa Liberă” (la 14 iulie 1950 românii au putut asculta prima emisiune care le era destinată de acest post) (n. 1907)

– 1999: A murit Maria Banuş, poetă, eseistă, prozatoare şi traducătoare (a tradus foarte mult din poezia „angajată”, dar şi din Shakespeare, Puşkin, Goethe, Strindberg, Selma Lagerlof ş.a; a publicat, singură sau în colaborare, antologii din poezia romantică germană, din cea austriacă, din poezia de dragoste a lumii) (n. 1914)

– 1999: A murit Cornel Regman, critic şi istoric literar (n. 1919)

– 2002: A murit Henri Wald, filosof şi eseist; studii şi lucrări de logică, teoria cunoaşterii şi semantică (n. 1920)

– 2008: A murit criticul muzical, violonistul şi profesorul Dan Scurtulescu (n. 1939)

– 2010: A murit Mădălina Manole, cântăreaţă de muzică uşoară, compozitoare şi instrumentistă (n. 1967)

– 2017: A murit chimistul şi profesorul Victor Emanuel Sahini; intensă activitate ştiinţifică în domeniile chimiei fizice, spectroscopiei moleculare, chimiei fizice biologice, chimiei cuantice; membru titular al Academiei Române din 1990 (n. 1927)

– 2025: A murit Mircea Florin Șandru, poet și jurnalist (n. 1949) – 1 an

EVENIMENTE EXTERNE

– Bruxelles: Semnarea tratatului de liberă circulație între Gibraltar și Spania

– Bruxelles: Reuniunea Consiliului Afaceri Generale al UE

– Bruxelles: Conferinţa Interguvernamentală Republica Moldova – Uniunea Europeană, privind deschiderea negocierilor pentru Clusterul 6 „Relaţii externe”

– Bruxelles: Cea de-a douăzeci și opta reuniune a Conferinței de aderare cu Muntenegrul va avea loc pe 14 iulie. Reuniunea va servi la încheierea provizorie a negocierilor privind capitolele 8 (Politica în domeniul concurenței) și 29 (Uniunea vamală)

– Bruxelles: Cea de-a noua reuniune a Conferinței de aderare cu Albania, care va avea drept scop închiderea provizorie a capitolelor 25 – Știință și cercetare, 26 – Educație și cultură și 30 – Relații externe

– Bruxelles: Are loc cea de-a treia reuniune a Conferinței de aderare cu Ucraina. Reuniunea va permite deschiderea negocierilor cu privire la grupul tematic 6: relațiile externe. Acest grup tematic acoperă comerțul și politicile internaționale, precum și politica externă și de securitate, incluzând următoarele capitole de negociere: Capitolul 30 – Relații externe și Capitolul 31 – Politica externă, de securitate și de apărare

– Washington, DC: Președintele SUA, Donald Trump, susșine un discurs la o prezentare a Marelui Premiu IndyCar Freedom 250

– Kingston, Jamaica: Reuniunea Consiliului Autorității Internaționale pentru Fundul Mării (14 – 24 iul.)

– Geneva: A 7-a rundă de negocieri pentru finalizarea acordului OMS privind pandemiile (14 – 17 iul.)

– Londra: Lansarea nominalizărilor pentru următoarea conducere a Partidului Laburist Britanic, al cărei câștigător va deveni prim-ministru (14 – 16 iul.)

– Geneva: A 34-a reuniune a Comitetului pentru Animale CITES (14 – 17 iul.)

– Tokyo: Vizita ministrului afacerilor externe, George Gerapetritis, în Japonia (14 – 17 iul.)

– Londra: Ministrul britanic de finanțe, Rachel Reeves, ține discursul anual „Mansion House” în districtul financiar londonez, inclusiv detalii despre viitoarea reglementare a inteligenței artificiale

– Paris: Sărbătorirea Zilei Bastiliei, cu paradă militară şi participarea președintelui Emmanuel Macron. Ucraina, intrată în al cincilea an de război declanşat de Rusia în 2022, va fi omagiată. Patrula Franţei va deschide defilarea aeriană, însoţită de două avioane Mirage 2000 pilotate de echipaje franco-ucrainene

– New York: Reuniunea Consiliului de Securitate al ONU privind Africa de Vest și Sahel

– Washington, DC: Audieri în Congres privind bugetul Curții Supreme a SUA

– SUA/ Iran: SUA vor relua, începând cu această dată, blocada porturilor iraniene. Forţele Centcom vor impune respectarea blocadei împotriva navelor care tranzitează spre sau dinspre porturile iraniene şi zonele de coastă ale Iranului. Această blocadă, instituită ca ripostă la închiderea Strâmtorii Ormuz de către Iran, fusese ridicată în 18 iunie în cadrul armistiţiului între Washington şi Teheran

– Washington, DC: Departamentul american al Comerţului publică datele privind rata inflaţiei în SUA, în iunie

– Nisa, Franța: Manifestări de comemorare a 10 ani de la atacul de pe Promenade des Anglais

– New York: Bank of America – rezultatele trimestrului II

– New York: JPMorgan – rezultatele trimestrului II

– New York: Goldman Sachs – rezultate trimestru II

– New York: Citigroup – rezultatele trimestrului II

– Beijing: Cifre comerciale pentru luna iunie

– Baikonur, Kazahstan: Decolarea misiunii cu echipaj Soiuz MS-29 către Staţia Spaţială Internaţională, de la cosmodromul Baikonur

  • Acest zbor istoric îi va transporta pe astronautul NASA Anil Menon şi pe cosmonauţii ruşi Piotr Dubrov şi Anna Kikina; este prima misiune cu echipaj de la avariile majore suferite de rampa principală de lansare la sfârşitul anului 2025

– Bremen, Germania: Întâlnire cu presa  a echipajului navei Artemis II. Misiunea Artemis II, reprezentând capsula spațială Orion a NASA și nava sa, a finalizat cu succes o călătorie istorică de 10 zile în jurul Lunii, cu echipaj uman. Lansată la 1 aprilie 2026, aceasta a marcat primul zbor cu oameni dincolo de orbita joasă a Pământului de la Apollo 17 (1972) și a amerizat în siguranță în Oceanul Pacific la 11 aprilie 2026

– Arlington, SUA: Partida Franța – Spania, prima semifinală a Cupei Mondiale 2026, va putea fi urmărită marți, de la ora 22:00, de pe Dallas Stadium

– Au loc meciuri din manşa secundă a primului tur preliminar al Ligii Campionilor la fotbal

– San Marino: Se dispută un meci din manşa secundă a primului tur preliminar al Conference League la fotbal: La Fiorita – UNA Strassen – pe Stadionul Olimpic din Serravalle

– Au loc turnee de tenis WTA 250 la Atena (13-19 iul.) şi ATP 250 la Umag (Croaţia, 13-18 iul.), Gastaad (Elveţia, 13-19 iul.) şi Bastad (Suedia, 13-19 iul.)

– Are loc Turul ciclist al Franţei 2026 (4-26 iul.)

  • etapa a 10-a: Aurillac – Le Lioran (166,6 km)

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Mondială a Cimpanzeilor”, marcată pentru creșterea gradului de conștientizare cu privire la nevoia vitală de participare la nivel mondial la bunăstarea, protecția și conservarea acestor primate. Această zi a apărut din nevoia de conștientizare și prevenire față de aceste animale, ca o inițiativă a Institutului Jane Goodall, din cauza braconajului pe care îl suferă aceste animale sau a defrișărilor tot mai mari pe care le suferă în habitatele lor naturale. În prezent, acest animal este în mare pericol având în vedere amenințările tot mai mari care planează asupra speciei sale. Pe 14 iulie 1960, Dr. Jane Goodall a sosit în ceea ce acum este Parcul Național Gombe, Tanzania, pentru a-și începe cercetările inovatoare asupra cimpanzeilor sălbatici. Pentru a marca această zi, este sărbătorită Ziua Mondială a Cimpanzeilor, la această dată, în fiecare an. Ziua Mondială a Cimpanzeilor a fost fondată pentru prima dată de un grup de ONG-uri, inclusiv Institutul Jane Goodall, Alianța Nord-Americană pentru Sanctuarele Primatelor, Liberia Chimpanzee Rescue & Protection și Grădina Zoologică din Parcul Lincoln

– Sărbătoarea naţională a Republicii Franceze; ziua căderii fortăreţei pariziene Bastilia (închisoare de stat din secolul al XV-lea, simbol al absolutismului regal), în 1789

– 1454: S-a născut poetul italian Poliziano (Angelo Ambrogini) (m. 1494)

– 1602: S-a născut Jules Mazarin, cardinal şi om politic francez; ca prim-ministru (1643-1661), a dus o politică externă abilă (Pacea din Westfalia – 1648 şi Tratatul de la Pirinei – 1659), consacrând hegemonia Franţei în Europa (m. 1661)

– 1671: S-a născut Jacques d’Allonville, astronom și matematician francez (m. 1732) – 355 de ani

– 1817: A murit scriitoarea franceză Anne Louise Germaine de Staël (cunoscută sub numele de Madame de Staël); a prefigurat şi, în mare parte, direcţionat romantismul francez (n. 1766)

– 1824: S-a născut Károly Ács (cel bătrân), scriitor, poet și traducător maghiar (m. 1894)

– 1827: A murit fizicianul francez Augustin Jean Fresnel; a pus bazele opticii ondulatorii (1819) şi a explicat fenomenele de interferenţă, polarizarea luminii şi dubla refracţie (n. 1788)

– 1869: S-a născut Pierre Amédée Marcel-Béronneau, pictor simbolist francez (m. 1937)

– 1903: S-a născut scriitorul american Irving Stone (numele real: Irving Tennenbaum), maestrul romanului biografic (m. 1989)

– 1904: S-a născut Isaac Bashevis Singer, scriitor american de origine poloneză; Premiul Nobel pentru literatură în 1978 (m. 1991). NOTĂ: Însuși Singer, de câte ori își menționa data nașterii, a notat întotdeauna anul 1904, dar nu întotdeauna aceeași dată. Pe chestionarul autorului pentru editura Knopf, completat în 1950, și-a dat ziua de naștere 27 iulie 1904. În Indexul Înregistrărilor Publice din SUA, 1950–1993, apare, însă, cu cea mai cunoscută dată de naștere, 14 iulie 1904

– 1910: S-a născut William Hanna, regizor şi producător american de filme de animaţie; alături de Joseph Barbera (1911-2006), co-fondator şi co-preşedinte al studiourilor „Hanna Barbera” (înfiinţate în 1957); creatorul unor personaje ca Tom, Jerry sau Scooby Doo; Hanna şi Barbera au dominat industria americană a desenelor animate până la sfârşitul vieţii (m. 2001)

– 1912: S-a născut Woodrow Wilson „Woody” Guthrie, cântăreț și compozitor american; una dintre figurile legendare ale muzicii folk americane (m. 1967)

– 1913: S-a născut Gerald R. Ford, om politic conservator american; vicepreşedinte (1973-1974) şi preşedinte al SUA (1974-1977); a preluat funcţia supremă imediat după ce Richard Nixon a demisionat în urma scandalului Watergate (m. 2006)

– 1915: S-a născut horticultorul american Frederic Leon Hough; a fost iniţiatorul şi conducătorul echipei care a creat primele soiuri de măr cu rezistenţă genetică la boli; pomicultura românească a beneficiat din plin de sprijinul său direct – selecţii de pomi oferite ca fond de gene sau ca soiuri, documentaţie şi aparatură; membru de onoare din străinătate al Academiei Române (1992) (m. 1993)

– 1918: S-a născut Ingmar Bergman, regizor suedez de film şi teatru, scenarist (m. 2007)

– 1919: S-a născut actorul francez de film de origine italiană Lino Ventura (născut Angiolino Joseph Pascal Ventura) (m. 1987)

– 1926: S-a născut actorul și cântărețul american Harry Dean Stanton (m. 2017) – 100 de ani

– 1930: S-a născut actriţa şi cântăreaţa americană Polly Bergen (numele la naştere: Nellie Paulina Burgin) (m. 2014)

– 1935: S-a născut chimistul japonez Ei-Ichi Negishi, laureat al premiului Nobel pentru Chimie în 2010, alături de compatriotul său, Akira Suzuki şi de americanul Richard Heck, pentru cercetările lor privind tehnica ce folosește paladiul drept catalizator în sinteza organică, deschizând cale unor tratamente împotriva cancerului şi unor produse electronice şi plastice revoluţionare (m. 2021)

– 1939: S-a născut cântăreţul ceh de muzică pop şi folk Karel Gott (m. 2019)

– 1939: S-a născut Sid Haig (nume real: Sidney Eddie Mosesian), actor de filme horror și producător american (m. 2019)

– 1939: A murit Alphonse Mucha, desenator şi pictor ceh (n. 1860)

– 1942: S-a născut (Francisco) Javier Solana (de Madariaga), fizician şi om politic socialist spaniol; cel de-al nouălea secretar general al NATO, din 1995 până în 1999, şi Înalt Reprezentant al Uniunii Europene pentru Politică Externă şi de Securitate Comună în perioada octombrie 1999 – decembrie 2009

– 1954: A murit Jacinto Benavente, dramaturg spaniol, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1922 (n. 1866)

– 1954: A murit pictorul Moisei Gamburd; a absolvit Şcoala de Arte plastice din Chișinău (1923) şi Academia de Arte din Bruxelles (1928) atelierul lui K. Mantoldt; între anii 1930-1940 a locuit şi a creat lucrări în satele de pe malurile Nistrului; membru al Societăţii de Arte Frumoase din Basarabia (1930); în anii postbelici a realizat numeroase lucrări de pictură în stilul „realismului socialist” (n. 1903)

– 1955: S-a născut basist englez Matthew Seligman, cunoscut pentru rolul jucat pe scena de new wave în anii ’80 şi ca membru al trupelor The Soft Boys şi The Thompson Twins; a colaborat cu vedete precum Morrissey, Tori Amos, Sinead O’Connor şi David Bowie (m. 2020)

– 1968: A murit scriitorul rus Konstantin Paustovski (n. 1892)

– 2005: A murit Dame Cicely Mary Strode Saunders, asistentă medicală, medic, asistent social și scriitoare britanică; cunoscută pentru rolul ei în nașterea mișcării hospice, subliniind importanța îngrijirii paliative în medicina modernă (n. 1918)

– 2010: A murit Sir Charles Mackerras, dirijor și muzicolog australian de origine americană; s-a numărat printre pionierii reevaluării aşa-numitei „muzici vechi” (n. 1925)

– 2016: A murit Péter Esterházy, scriitor şi publicist maghiar (n. 1950) – 10 ani

– 2017: A murit romanciera franceză Anne Golon (nume real: Simone Changeux), autoarea seriei „Angelique” (n. 1921)

– 2023: A murit Bernard Bachrach, istoric și profesor universitar american; specializat în Evul mediu timpuriu, în special în istoria militară a acestei epoci, istoria francilor, istoria evreilor și istoria comitatului de Anjou (n. 1939)

– 2025: A murit Thierry Ardisson, prezentator și producător de televiziune, producător de film, patron de presă, director de publicitate și scriitor francez; supranumit „Omul în negru”; cunoscut pentru umorul său acid, a influențat profund istoria televiziunii, impunând un ton și o imagine radical diferite în mass-media (n. 1949) – 1 an