Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice (IRGC) a anunțat că a atacat tancuri petroliere în strâmtoarea Ormuz și ținte americane în Bahrain. IRGC a transmis că navele au fost avariate după ce au ignorat avertismentele și au oprit sistemele de navigație. Forțele americane au transmis că au lovit ținte militare din Iran. Corespondentul BBC transmite că aceste noi evoluții cresc perspectiva revenirii la un război în toată regula, la mai puțin de o lună după ce au convenit asupra unui acord de încetare a focului. Armata SUA a transmis că a finalizat o a treia noapte consecutivă de atacuri ce au vizat ținte în Iran cu scopul de a slăbi capabilitatea Iranului de a ataca nave pe ruta navigabilă internațională. Teheranul a lansat rachete de croazieră spre două tancuri petroliere aparținând Emiratelor Arabe Unite, ucigând un membru al echipajului și rănind alți opt, potrivit autorităților emirateze. Americanii reinstituie o blocadă asupra navelor care tranzitează porturile iraniene și zonele de coastă, întrerupând un flux vital de venituri pentru Teheran./cstoica/denisse
(BBC SERVICIUL MONDIAL – 14 iulie)








