Situaţia rămâne dificilă în privinţa unei soluţii de guvernare

Emisiunea: ”Radiojurnal” – Realizator: Mihaela Enache – Situaţia rămâne dificilă în privinţa unei soluţii de guvernare, deşi preşedintele a vorbit azi despre „paşi foarte timizi de conciliere” între foştii parteneri de coaliţie. Nicuşor Dan nu a exclus nicio variantă din cele avansate în ultima perioadă, inclusiv guverne minoritare succesive sau un cabinet tehnocrat, însă spune că deocamdată nu poate estima un termen pentru nominalizarea unui nou premier desemnat, atâta vreme cât nu se conturează o majoritate. El s-a arătat, în schimb, optimist în ceea ce priveşte adoptarea în timp util a documentelor care corespund unor angajamente asumate de România prin PNRR. Are detalii Iulia Gherman.
Reporter: Președintele Nicușor Dan susține că se va ajunge la un consens între partidele din fosta coaliție de guvernare pentru încheierea la termen, până la 31 august, a proiectelor din PNRR, iar condiționările pe care le vor ridica eventual reprezentanții PSD vor fi analizate după finalizarea documentelor din punct de vedere tehnic. Până acum a existat o colaborare, a spus șeful statului, care s-a referit și la noua lege a salarizării.
Nicușor Dan: Am spus că partidele sunt gata să stea la masă, dar niciodată până acum nu am spus că au agreat pe cifre și cifrele abia acum două, trei zile au apărut. Era de așteptat ca partidele să aibă viziuni diferite cu privire la această lege. O să urmărim dacă este nevoie de medierea noastră, desigur, dar e clar că e o lege foarte complicată în care sunt așteptări de la foarte multe categorii sociale. Cred că mai sunt șanse că ea să fie adoptată.
Reporter: Președintele Nicușor Dan a mai spus că România poate evita retrogradarea în categoria junk atât timp cât nu există abateri de la țintele de deficit. Cifrele pentru primele cinci-șase luni sunt bune, dar în evaluarea agențiilor de rating intră și componenta de stabilitate politică, a subliniat șeful statului./RADOR RADIO ROMÂNIA/mlazar/ilapadat

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 14 iulie)