Bulgaria urmăreşte cu îngrijorare situaţia din Fâşia Gaza (Rumen Radev)

Prim-ministrul Bulgariei, Rumen Radev, s-a întâlnit cu Ahmed Majdalani, trimisul special al preşedintelui Statului Palestina, Mahmoud Abbas, informează Serviciul de presă al Guvernului de la Sofia. În cadrul întrevederii, Radev a subliniat că Bulgaria urmăreşte cu îngrijorare situaţia din Fâşia Gaza şi Cisiordania şi va continua să sprijine eforturile pentru încetarea acţiunilor militare din regiune. În opinia şefului executivului bulgar, sunt necesare eforturi consecvente din partea întregii comunităţi internaţionale pentru realizarea unei păci durabile şi juste, bazate pe principiul celor două state, care să garanteze atât securitatea Statului Palestina, cât şi a Statului Israel. Premierul a subliniat că problema găsirii unei soluţii de pace eficiente în Orientul Mijlociu este susţinută de un număr tot mai mare de state, în special după escaladarea acţiunilor militare din Fâşia Gaza, în urma cărora şi-au pierdut viaţa zeci de mii de persoane, printre care şi mii de copii./ddaniela/atataru

(www.bnr.bg – 17 iulie)