Dacă două indicii sunt o dovadă, dorința clară a regelui Charles al III-lea de a repara relația cu fiul său, Harry, este demonstrată de a doua invitație pe care a trimis-o prințului pentru a sta la Palatul Buckingham în următoarea sa călătorie la Londra. Ducele de Sussex este așteptat în Anglia în septembrie, când va avea loc întâlnirea sa anuală cu organizația sa caritabilă, Well Child. Din nou, Ministerul de Interne ar putea decide să nu-i acorde escorta pentru care a luptat, în zadar, de când a încetat să mai fie membru al familiei regale „cu roluri active pentru Coroană”.
În recenta sa călătorie, în care a mers la Londra și la Birmingham, cu o oprire la Highgrove, lui Harry i s-a refuzat accesul la securitatea finanțată de stat și a trebuit să o plătească personal. Pentru a evita acest lucru și a-i garanta un loc sigur de cazare, suveranul i-a oferit o cameră la Palatul Buckingham, unde ar trebui ca securitatea să fie mai mare decât în alte părți, dar o combinație a doi factori a făcut ca invitația să fie retrasă în ultimul moment. Pe de o parte, a existat răspunsul întârziat din partea personalului ducilor de Sussex, care a împiedicat Coroana să organizeze personalul și recepția la curte la timp. Pe de altă parte, împotriva bunelor intenții ale regelui a acționat coincidența citirii hotărârii Înaltei Curți de Justiție de la Londra în procesul intentat de Harry (și alte celebrități) împotriva editorului Daily Mail. Regele nu își putea permite să aibă camerele de filmat și atenția sudiților și a presei în fața porților celui mai emblematic palat al coroanei în ziua în care fiul său a suferit înfrângerea în instanță.
Așadar, la începutul lunii iulie, totul s-a năruit, iar Harry s-a mulțumit cu o singură vizită în zona rurală din Gloucestershire pentru a-și saluta tatăl și pe Camilla, alături de Meghan și cei doi copii ai lor, Archie și Lilibet, care își văzuseră bunicul în 2022, cu ocazia jubileului de platină al Elisabetei a II-a. Dar, evident, lucrurile s-au rezolvat, ducii de Sussex au respectat instrucțiunile și solicitările Curții, care a recomandat să nu se publice nicio fotografie a întâlnirii și să păstreze privat fiecare conținut, fiecare cuvânt, fiecare schimb de replici. Acum câteva zile, Meghan s-a limitat la a posta pe rețelele sale de socializare doar câteva fotografii din vacanța europeană a familiei, de la zilele petrecute la mare în Portugalia până la vizita la Althorp, unde locuiește unchiul, Charles Spencer, și unde este înmormântată Lady D.
Însă, lucrurile s-ar putea schimba de acum înainte. Regele Charles al III-lea i-a întins încă o dată ramura de măslin fiului său, oferindu-i un sejur la Palatul Buckingham când se va întoarce în curând la Londra. Intervievat de The Sun”, scriitorul Robert Jobson a vorbit despre un sentiment clar al unui „proces treptat de îmbunătățire” și „de lucruri care se îmbunătățesc”. Un preaviz de 28 de zile este suficient; este timpul necesar pentru a alerta personalul, a aranja tot ce este necesar pentru a găzdui un prinț, iar porțile Palatului Buckingham vor fi deschise pentru duce, care nu a indicat încă dacă se va întoarce singur sau însoțit de familia sa. Repetiția generală de la începutul lunii pare să fi funcționat; niciun scandal, niciun zvon nestăpânit. Poate că sunt prezente condițiile pentru o destindere, iar la orizont se întrevede doar pacea familială pe care toată lumea o așteaptă cu nerăbdare – toți, cu excepția lui William.(www.ilfattoquotidiano.it – 27 iulie)/oavram
RADOR RADIO ROMÂNIA (27 iulie)






