Povestea mistică a regelui Arthur este una dintre marile teme ale literaturii britanice. Există însă vreun sâmbure de adevăr în spatele acestui mit și de ce a exercitat el o influență atât de mare de-a lungul secolelor?
Regele Arthur, așa cum îl cunoaștem astăzi, este rezultatul unei reuniri a unor legende diverse, scrise de autori diferiți în epoci diferite. Toate acestea sunt unite de o temă comună: aceea că regele Arthur a fost un conducător militar britanic din secolul al V-lea, care a luptat împotriva triburilor anglo-saxone și a asigurat menținerea Britaniei ca un paradis al Occidentului. Prima mențiune a regelui Arthur apare în “Istoria britonilor” (Historia Brittonum), lucrare redactată în anul 830 și atribuită unui autor pe nume Nennius.
O relatare mai detaliată despre Regele Arthur a apărut în secolul al XI-lea, odată cu publicarea lucrării lui Geoffrey of Monmouth – “Istoria regilor Britaniei”. În această operă este prezentată pentru prima dată întreaga viață a lui Arthur, de la nașterea sa la Tintagel până la moarte, fiind totodată introduse figurile legendare ale lui Guinevere și Merlin. Cartea a avut un impact uriaș la acea vreme; până în prezent, s-au păstrat aproximativ 200 de manuscrise.
Ulterior, odată cu căsătoria dintre Henric al II-lea al Angliei și Eleanor de Aquitania, poveștile despre Arthur au început să înflorească la curțile din Franța, iar legenda a căpătat nuanțe romantice și spirituale. În acest context a apărut pentru prima dată misteriosul Sfânt Graal în opera scriitorului francez de curte Chrétien de Troyes, în poemul său “Perceval sau Povestea Graalului” (1181–1190).
Legendele Regelui Arthur s-au întiprit atât de adânc în conștiința poporului britanic, încât, atunci când a urcat pe tron în 1509, Henric al VIII-lea a dispus restaurarea picturii de pe Masa Rotundă de la Winchester (datând din vremea lui Eduard al III-lea), solicitând să fie reprezentat în partea de sus a acesteia asemenea unui Arthur al epocii sale – un împărat creștin și conducător al Imperiului Britanic.
Un alt exemplu al influenței lui Arthur a apărut în 1834, când clădirea Parlamentului a fost reconstruită în urma unui incendiu devastator. Pentru decorarea încăperii în care regina își îmbrăca veșmintele oficiale, situată în Camera Lorzilor, au fost alese teme arturiene inspirate din lucrarea lui Thomas Malory – “Moartea lui Arthur” (1486).
Astăzi, mitul nu și-a pierdut nimic din farmec, continuând să constituie subiectul multor cărți și filme. Totuși, în ciuda faptului că Arthur este o figură bine înrădăcinată în folclorul celtic, dovezile privind existența sa reală sunt puține. Cronicile vremii nu conțin nicio mențiune despre un personaj numit Arthur. Singura sursă contemporană – “Despre ruina și cucerirea Britaniei” (scrisă de călugărul și istoricul briton Gildas), indică un nume complet diferit pentru conducătorul britonilor. De asemenea, Arthur nu apare în nicio listă a regilor din acea epocă. Totuși, Gildas menționează un conducător și rege al britonilor al cărui nume nu este precizat – ar putea fi acesta Arthur?
Majoritatea istoricilor sunt de acord că Arthur a existat probabil în realitate, fie ca individ distinct, fie ca o figură compozită, rezultată din îmbinarea trăsăturilor mai multor persoane. Întrucât mulți dintre eroii “Epocii Întunecate” a Evului Mediu au fost oameni reali cărora povestitorii le-au atribuit adesea calități și ranguri mitice, există o probabilitate mare ca Arthur să fi fost un războinic celtic din acea perioadă, în jurul căruia s-a construit ulterior întreaga structură mitologică.
De ce, în absența unor dovezi concrete, figura lui Arthur a ocupat un loc atât de important în mitologia britanică? O explicație posibilă este aceea că Arthur a ajuns să simbolizeze istoria britanică în ansamblul ei, poveștile despre el servind drept modalitate de a explica geneza Britaniei, în special relația dintre saxoni și celți. Cu siguranță, legenda s-a bucurat de o popularitate deosebită în perioadele de frământări sociale, datorită statorniciei morale inalterabile pe care o transmite. Dacă ne luăm după evoluția din ultimele secole, povestea regelui Arthur nu dă semne că și-ar pierde puterea de atracție.
Viorel Nanciu
