Ucraina propune reluarea discuțiilor privind protejarea spațiului aerian împreună cu aliații

Ministrul ucrainean de externe, Andri Sibiha, a anunţat, joi, că a discutat la telefon cu omologul său polonez, Radosław Sikorski, după pătrunderea unei rachete rusești pe teritoriul Poloniei. Sibiha a precizat că Ucraina este pregătită să ofere Poloniei tot sprijinul necesar pentru investigarea incidentului. Cei doi miniștri au convenit că întărirea scutului aerian al Ucrainei trebuie să reprezinte o prioritate urgentă pentru întreaga comunitate euroatlantică. „De asemenea, am propus reluarea discuțiilor cu ceilalți aliați privind toate modalitățile posibile de protejare a spațiului aerian al Ucrainei cu participarea partenerilor. Nu este vorba despre caritate, ci despre soluții pragmatice pentru îmbunătățirea securității noastre comune” – a declarat șeful diplomației ucrainene. În opinia sa, incidentul de joi dimineaţă, în care o rachetă a pătruns pe teritoriul Poloniei, reprezintă încă un memento al realității dure cu care se confruntă ambele țări. „A venit timpul să ne concentrăm asupra contracarării amenințărilor acute din prezent, nu asupra dezbaterilor controversate despre trecut. Am remarcat rezultatele pozitive ale întâlnirii de ieri dintre președintele Zelenski și premierul Tusk și am discutat despre punerea în aplicare a înțelegerilor la care au ajuns” – adăugat Andri Sibiha. Amintim că, în noaptea de 29 spre 30 iulie, în estul Poloniei, a fost instituită alerta aeriană, din cauza atacului rusesc asupra regiunilor vestice ale Ucrainei. Ulterior, au apărut informații potrivit cărora una sau două rachete ar fi pătruns pentru scurt timp în spațiul aerian al Poloniei. Mai târziu, locuitorii din Voievodatul Lublin au auzit explozii puternice, iar apoi, pe un câmp din apropierea satului Tarnawa-Kolonia, a fost descoperit un crater de mari dimensiuni, despre care se presupune că a fost provocat de căderea unui obiect neidentificat. Ministrul de externe al Ucrainei, Andri Sibiha, a declarat că, în timpul nopții, o rachetă de croazieră rusească de tip Kh-101 a pătruns în spaţiul aerian al Poloniei. Premierul polonez, Donald Tusk, a anunțat că a convocat de urgență un grup de coordonare după încălcarea spațiului aerian al țării de către un obiect neidentificat./sdan/dstanesc

(Agenția de presă RBC – 30 iulie)