Revista presei internaţionale, 31 iulie

Flancul estic al NATO este în continuare afectat de războiul purtat de Rusia în Ucraina, după șirul de drone care au intrat în spațiul aerian al României și în zona baltică. Varșovia acuză Rusia că este responsabilă pentru lansarea unei rachete care s-a prăbușit pe teritoriul polonez, la 80 km de granița cu Ucraina, scrie France24. Potrivit premierului Donald Tusk, „fragmentele recuperate indică faptul că a fost vorba de o rachetă rusească Kh-101”. Această intruziune „ne amintește că nu există nimic mai urgent pentru cele două țări ale noastre decât să contracareze inamicul nostru comun, vechi, care reprezintă o amenințare directă pentru ambele noastre națiuni”, a declarat ministrul ucrainean de Externe pe contul său de pe rețeaua se socializare X. În noiembrie 2022, o rachetă de apărare ucraineană a lovit satul polonez Przewodow, ucigând două persoane. Iar în septembrie 2025, aproximativ 20 de drone rusești care intraseră în spațiul aerian polonez au fost doborâte sau s-au prăbușit, amintește France24.
În Marea Neagră, Rusia „recâștigă inițiativa și amenință economia Ucrainei”, comentează Les Echos. “Vizând porturile ucrainene și navele civile, Moscova încearcă să transforme coridorul maritim ucrainean într-o rută prea riscantă pentru armatori. O amenințare directă la adresa exporturilor agricole și miniere ale Kievului. Ministrul ucrainean de Externe, Andrii Sîbiha, a acuzat Moscova că dorește să transforme Marea Neagră într-o ‘a doua Strâmtoare Ormuz’, sintetizând prin această formulă noua etapă a războiului naval dintre Rusia și Ucraina”. „După ce a eșuat în încercarea de a menține blocada în largul Odesei, Rusia și-a intensificat în ultimele săptămâni atacurile asupra navelor comerciale din Marea Neagră și asupra infrastructurii portuare a Ucrainei. Tactica rusă nu mai urmărește închiderea completă a porturilor, ci transformarea navigației către Ucraina într-o activitate din ce în ce mai riscantă, mai costisitoare și mai imprevizibilă”.
„Trump pune presiune pe Zelenski după întâlnirea lor de la Casa Albă”, pentru a încheia războiul, scrie 20 Minutos din Spania. „Aș vrea să pună capăt războiului”, a declarat președintele american înainte de a adăuga că întâlnirea „a decurs bine” și că are o relație bună atât cu Zelenski, cât și cu președintele rus Vladimir Putin. „Cu toate acestea, nu l-a criticat direct pe Putin pentru situația din linia întâi. Pentru Trump, numărul zilnic de morți în război este ’inacceptabil’”. „În ceea ce privește recenta sa vizită la Washington, Zelenski consideră că aceasta a servit drept preludiu pentru o viitoare vizită a trimişilor speciali ai lui Trump, Jared Kushner și Steve Witkoff. Deși au fost în contact cu partea rusă și cea ucraineană, accentul lor principal a fost pus pe criza din Iran”.
Urmărind cele mai recente evoluții din Orientul Mijlociu, Courrier Internațional notează că Washingtonul „își reia atacurile împotriva Teheranului ca represalii pentru un atac surpriză iranian asupra forțelor lor din Iordania”, lansat marți. „Cu toate acestea, intensitatea acestor atacuri rămâne limitată, unii observatori afirmând că Trump încearcă astfel să mențină deschise căile diplomatice”. „Războiul, pe care Donald Trump încearcă să-l încheie pe cale diplomatică încă din aprilie, amenință acum să escaladeze și mai mult, într-un moment în care Statele Unite sperau să dea pagina”, analizează The New York Times. „Deși ofensiva de miercuri seara a fost mai amplă decât atacurile americane anterioare, aceasta nu constituie o revenire la operațiuni de luptă majore”, a declarat un oficial american pentru Wall Street Journal.
Presa internațională constată că războaiele din Ucraina și Iran nu sunt separate, existând o serie de legături mai mult sau mai puțin vizibile între interese și actori. „Ucraina și Israelul nu își vorbiseră de trei ani”, scrie Corriere Della Sera. „Dar serviciile lor secrete își șopteau de toate de luni de zile. Strângerea de mână de la Washington dintre Netanyahu și Volodimir Zelenski înainte de înmormântarea senatorului american Lindsey Graham surprinde legătura dintre cele două mari războaie”. „Sâmbătă, ucrainenii bombardaseră cele două nave iraniene în Marea Caspică. Tot ce trebuiau să știe despre acele transporturi de arme destinate Rusiei le fusese furnizat cu amabilitate de serviciile de informații de la Tel Aviv”. „Pe axa Iran-Rusia-China, de exemplu, a treia putere intră din nou în ring cu o livrare către Teheran – în câteva săptămâni – a unui transport de 400 de rachete antiaeriene cu rază scurtă de acțiune QW-12 și FN-16 și sisteme antiaeriene portabile agile, toate fabricate în China”. Beijingul neagă acest lucru, dar trei surse bine informate au declarat pentru Reuters că tranzacția de 60-70 de milioane de dolari, una dintre cele mai mari comenzi ale Chinei către Iran, va fi gestionată prin intermediul unei companii intermediare cu sediul în Hong Kong. „Exista un risc real – opinează New York Times – ca o confruntare Iran-Ucraina să fuzioneze cele două războaie într-un singur front”. (Florin Matei, RADOR RADIO ROMÂNIA)/fmatei/ilapadat