RADOR RADIO ROMÂNIA (30 iulie) – Deputatul român în Parlamentul European Diana Șoșoacă, lider al Partidului de dreapta „SOS România”, a fost rănită într-un accident de circulație în București și a fost transportată la spital, a comunicat agenția românească de presă Agerpres, citând surse. Potrivit datelor furnizate de acestea, accidentul în care au fost implicate două automobile s-a petrecut în jurul orei 14:35. În momentul incidentului Șoșoacă nu se afla la volan. Ambii șoferi au fost testați cu etilotestul, pentru determinarea alcoolemiei în sânge, rezultatele testelor au fost negative. Poliția din capitala României investighează incidentul pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs accidentul. După cum relatează TASS, în prezent, Partidul „SOS România” este reprezentat de 14 deputați în parlamentul bicameral, alcătuit din 465 de parlamentari. Politicianul naționalist și europarlamentarul Diana Șoșoacă, de profesie avocat, în vârstă de 50 de ani, este cunoscută pentru declarațiile sale nonconformiste. Anul trecut, Biroul Electoral Central nu i-a permis să participe la alegerile prezidențiale. În respectiva hotărâre a Curții Constituționale se afirma că declarațiile publice ale lui Șoșoacă contravin valorilor și cerințelor constituționale ale unei societăți democratice.(www.tass.ru – 30 iulie)/snicolau/rlambru








