Sute de migranți și-au instalat luni tabăra pe o plajă din Ceuta, enclava spaniolă din Africa de Nord, în timp ce autoritățile locale se străduiau să facă față miilor de persoane rămase încă pe acest teritoriu minuscul, după un aflux masiv la frontieră înregistrat săptămâna trecută. Spania estimează că aproximativ 69.500 de migranți s-au întors în Maroc în ultimele patru zile, depășind estimările inițiale de aproximativ 50.000 de sosiri în Ceuta joi. Numărul oficial al victimelor pe partea spaniolă a frontierei se ridică la 72, iar pe partea marocană la 11. Mulți au declarat că au plecat deoarece închiderea magazinelor i-a lăsat fără hrană, s-au confruntat cu ostilitatea localnicilor și nu au putut să călătorească mai departe spre teritoriul continental al Spaniei. Ceuta și cealaltă enclavă spaniolă din Africa de Nord, Melilla, sunt situate pe coasta mediteraneană a Marocului și se confruntă periodic cu tentative de trecere a frontierei din partea migranților care încearcă să ajungă în Europa. Un material video al agenției Reuters a arătat zeci de migranți, majoritatea provenind din Africa subsahariană, întinși pe nisipul plajei El Trampolin. Mulți erau înfășurați în prosoape pentru a se proteja de vânt, în timp ce vehicule ale armatei și ale poliției patrulau pe drumul din spatele lor. Liderul din Ceuta, Juan Jesus Vivas, a declarat postului de televiziune Telecinco că între 3.000 și 5.000 de migranți au rămas în enclavă, adăugând că cele două centre de primire a migranților – unul pentru adulți și altul pentru minori – s-au „supraîncărcat”. Oficialul local Alberto Gaitan a afirmat că orașul se ocupă de 862 de minori migranți, care beneficiază de protecții legale speciale împotriva expulzării./mbaciu/eradu
(REUTERS – 3 august)





