Din cauza temperaturilor ridicate care persistă în România, a fost declarat cod roșu de caniculă în mai multe zone. În luna august ar putea fi înregistrate temperaturi record
Agenția Națională de Meteorologie din România a comunicat că temperaturile vor ajunge la 38 – 40 de grade pe fondul valului persistent de căldură și a declarat cod roșu de caniculă până joi dimineață în mai multe județe.
Se vor înregistra temperaturi record pentru august
În comunicatul ANM se menționează că valul de căldură va continua câteva zile și se precizează că în luna august s-ar putea înregistra temperaturi record.
Ministrul Apărării din România, Radu Miruță, a declarat că pe Dunăre, unde nivelul apei a scăzut semnificativ în ultima perioadă din cauza secetei, s-a înregistrat o creștere de 2 centimetri a nivelului apei în urma unei explozii controlate efectuate ieri într-o zonă stâncoasă, cu scopul de a echilibra debitul.
Miruță a menționat că măsurile luate în cadrul ministerului pentru combaterea efectelor secetei au dat rezultate pozitive.
De asemenea, într-un comunicat emis de Administrația Națională a Apelor din România, una dintre țările traversate de fluviul Dunărea, s-a precizat că debitul fluviului a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 30 de ani.
SABAH (Turcia) – 4 august 2026
Traducerea: Florin Matei/RADOR RADIO ROMÂNIA








