Cenușa vulcanului Etna prelungește închiderea aeroportului din Catania, perturbând călătoriile în plin sezon estival

Zborurile de pe aeroportul din Catania, Sicilia, au fost suspendate din nou miercuri, după ce noi emisii de cenușă din vulcanul Etna au determinat autoritățile să prelungească restricțiile asupra spațiului aerian, perturbând călătoriile în perioada de vârf a sezonului estival. Operatorul aeroportuar SAC a anunțat că sosirile și plecările vor rămâne suspendate până la ora 16:00 GMT, după ce autoritățile din aviație au închis sectorul afectat al spațiului aerian din estul Siciliei. „Pasagerii sunt sfătuiți să verifice statusul zborurilor lor la companiile aeriene. Noi actualizări vor fi comunicate în următoarele ore”, a transmis SAC într-un comunicat. Efectele celei mai recente erupții s-au resimțit și dincolo de Sicilia, fiind raportate anulări de zboruri și întârzieri semnificative în cursul nopții în Malta, după ce cenușa vulcanică s-a deplasat spre sud peste Marea Mediterană. Condițiile păreau să se îmbunătățească miercuri, deși Aeroportul Internațional Malta a continuat să avertizeze pasagerii cu privire la posibile perturbări. Etna, cel mai înalt și mai activ vulcan din Europa, perturbă frecvent operațiunile aeroportului din Catania, principala poartă aeriană a Siciliei și al cincilea cel mai aglomerat aeroport din Italia după numărul de pasageri. Perturbările din transportul aerian afectează estul Siciliei încă de săptămâna trecută, când reluarea activității vulcanice și schimbarea direcției vântului au început să transporte cenușa peste regiune. Restricțiile prelungite de la Catania au pus presiune suplimentară asupra celorlalte aeroporturi din Sicilia într-una dintre cele mai aglomerate perioade ale sezonului turistic. Primarul orașului Palermo, Roberto Lagalla, a declarat că aeroportul orașului a preluat în ultimele zile 190 de zboruri care erau programate inițial să sosească sau să decoleze de pe aeroportul din Catania. Unii pasageri redirecționați către Palermo s-au plâns de lipsa unei asistențe adecvate pentru continuarea călătoriei, în condițiile în care cererea pentru autobuze și taxiuri a crescut puternic după sosirea acestora. Operatorii aeroportului au precizat că traficul suplimentar a provocat, de asemenea, întârzieri pe aeroportul din Palermo. Aeroportul Comiso, o facilitate mai mică situată la sud de Catania, care a fost folosită în ultimele zile pentru a prelua o parte din trafic, și-a reluat operațiunile normale după ce marți seara suspendase zborurile din cauza cenușii provenite de la vulcanul Etna, a relatat miercuri agenția italiană de presă ANSA./aionita/gpodea

(REUTERS – 12 august)