
Armata israeliană (IDF) anunță că desfășoară un batalion suplimentar în Cisiordania ocupată, după ce nu a putut să alunge coloniștii israelieni care au blocat de duminică două familii de palestinieni în locuințele lor în satul Qusra. IDF a anunțat că vor consolida numărul de forțe care să combată atacurile și provocările coloniștilor. Corespondentul BBC transmite că, potrivit ONU, s-a constatat o creștere a violențelor comise de coloniști în ultimii ani, existând o medie zilnică de șase atacuri asupra comunităților palestiniene. Acum este vorba despre o nouă tactică, coloniștii au încercuit și blocat locuințe ale palestinenilor, tăindu-le accesul la resurse și forțându-i astfel să plece. Lideri din rândul IDF au condamnat recentele violențe comise de coloniști, însă nu au putut preveni incidentele. Mulți dintre coloniști sunt în armată. Grupuri de activiști palestineni acuză IDF că permite coloniștilor să acționeze cu impunitate. (BBC SERVICIUL MONDIAL – 13 august)/cstoica/denisse







