Revista presei internaţionale, 13 august 2026

Presa spaniolă a transmis minut cu minut evoluția eclipsei de soare care a avut punctul maxim de vizibilitate în Peninsula Iberică. „Spania va fi martora unui fenomen istoric”, titrează El Pais. „Începută deasupra Alaskăi, eclipsa a devenit totală în extremitatea nordică a Rusiei, iar umbra propriu-zisă a Lunii a traversat Groenlanda și a atins extremitatea vestică a Islandei. Spania, aflată deja sub eclipsa parțială, va fi singura țară din lume în care faza de totalitate poate fi observată în condiții optime”.
La ora 20.26, umbra propriu-zisă a Lunii a început să se proiecteze asupra Spaniei, marcând începutul eclipsei totale. Fâșia de umbră, cu o lățime de puțin sub 300 de kilometri, a traversat jumătatea nordică a Peninsulei Iberice, apoi a părăsit Spania prin Insulele Baleare și s-a stins în mijlocul Mării Mediterane.
El Mundo relatează că mii de persoane s-au deplasat în zonele din care eclipsa totală putea fi observată (Direcția Generală de Trafic spaniolă estima până la 1,5 milioane de deplasări rutiere), în contextul unui efort considerabil al autorităților de a preveni incendiile și alte incidente într-o zi în care s-au înregistrat temperaturi extrem de ridicate.
Din Barcelona, Vanguardia transmite că un incident a tulburat evenimentul: 34 de vehicule au luat foc la 200 de metri de un punct de observare. Serviciile de urgență au mobilizat trei mijloace aeriene (două avioane și un elicopter) pentru a combate un incendiu izbucnit într-o zonă de contact între mediul urban și cel forestier, în localitatea Peñíscola, provincia Castellón. Incendiul a pornit de la un autoturism, iar focul s-a extins, afectând mai multe vehicule și vegetația din apropiere.
Reuniți miercuri la Bruxelles, aliații NATO au condamnat Rusia pentru încălcările spațiului aerian al Poloniei și României, precum și pentru incidentele repetate cu drone în spațiul Alianței în ansamblu, notează Euractiv, precizând că membrii Pactului au transmis clar că sunt uniți și hotărâți să apere teritoriul aliat. Reuniunea de miercuri dimineață a avut loc după un nou val de încălcări ale spațiului aerian în Europa, în ultimele săptămâni, care a pus la încercare capacitatea blocului de a contracara războiul hibrid al Rusiei. La începutul lunii, o dronă încărcată cu explozibil a fost găsită chiar lângă un avion cargo Antonov ucrainean, pe aeroportul Leipzig/Halle, determinând aeroportul german să-și intensifice măsurile de securitate. Mai târziu, în aceeași zi, un avion cargo DHL a fost nevoit să abandoneze aterizarea din cauza închiderii aeroportului și s-a ciocnit de ceea ce se crede că ar fi fost o a doua dronă. Atacul eșuat a vizat o instalație care reprezintă un important hub logistic european pentru furnizarea de echipamente militare către Ucraina. Cu o săptămână mai devreme, Polonia a ridicat în aer un avion de vânătoare după ce o rachetă rusească Kh-101 a pătruns în spațiul său aerian, prăbușindu-se apoi la aproximativ 100 de kilometri de granița cu Ucraina. Oficialii polonezi au acuzat imediat Moscova, invocând dovezi privind originea rachetei, iar ulterior au declarat că sistemul civil de avertizare al țării va fi actualizat în cazul unei noi incursiuni, pentru a informa mai bine populația cu privire la posibilele riscuri. Miercuri, aliații NATO au declarat că Rusia „poartă întreaga responsabilitate pentru încălcările spațiului aerian”, adăugând că acestea demonstrează „toleranța tot mai mare a Rusiei față de risc – mai citim pe site-ul EUractiv.
Informația este preluată și de agenția TASS, care scrie că aliații NATO consideră Rusia „pe deplin responsabilă pentru aceste incursiuni în spațiul aerian”, pe care le califică drept „periculoase și inacceptabile”. Ambasadorii statelor membre NATO și-au anunțat intenția de a consolida apărarea flancului lor estic „de la Marea Baltică până la Marea Neagră” și de a continua furnizarea de arme Ucrainei. Anterior, secretarul de presă al preşedintelui rus, Dmitri Peskov, a precizat tendința de a „da vina pe Rusia pentru tot, tot timpul și peste tot, și de a atribui Rusiei totul”. Reprezentantul Kremlinului a numit-o drept „boală comună”, mai scrie agenția oficială rusă.
Tot despre Rusia scrie și France 24, care reține că Vladimir Putin a amenințat miercuri că va confisca nave occidentale ca represalii pentru confiscarea de către țările europene a navelor suspectate că aparțin „flotei fantomă” a Rusiei. Noile sancțiuni aprobate de UE la sfârșitul lunii iulie pentru a paraliza această importantă sursă de venit pentru Rusia, deschid calea pentru vânzarea de petrol și alte bunuri confiscate de pe aceste nave, ceea ce a deranjat Moscova. „Constatăm că autoritățile anumitor țări (…) au luat recent în considerare posibilitatea confiscării navelor noastre și a vânzării bunurilor pe care ni le-au furat”, a declarat Vladimir Putin, considerând acest lucru „piraterie și banditism”.
Suedia a decis să predea Ucrainei o navă de marfă din flota rusă fantomă, confiscată la începutul lunii martie și care transporta, potrivit Kievului, grâu ucrainean furat din teritoriile ocupate.
Acordul dintre Arabia Saudită, Turcia și Pakistan semnat vineri 7 august suscită în continuare reacții în regiune. Liberation consideră acordul o „piatră de hotar militară istorică”, deoarece „semnalează o reconfigurare a ordinii regionale într-un Orient Mijlociu zguduit de războiul dintre Statele Unite și Iran”. „Acordul comun de apărare de la Mecca” prevede în principal că „orice atac armat împotriva unuia dintre cele trei state va fi considerat un atac împotriva tuturor”, fiind astfel similar articolului 5 din Tratatul Atlanticului de Nord (piatra de temelie a NATO). Semnat în cel mai important loc sfânt al islamului, între trei țări cu forțe și atuuri complementare, aliate ale Statelor Unite, pactul reflectă dorința acestora de a dobândi o autonomie strategică într-un moment în care inconsecvențele lui Donald Trump le exasperează și după ce războiul cu Iranul a scos la iveală deficiențele protecției americane. Într-un interviu acordat cotidianului panarab „Asharq Al-Awsat”, președintele turc Erdogan a declarat că dorește să extindă acordul, iar ministrul turc de externe, Hakan Fidan, aprecia că Egiptul se va alătura celor trei țări cu majoritate sunnită „în etapa următoare”. Le Monde remarcă, în schimb, faptul că poziția Indiei devine fragilizată de noul pol din regiune. Alianța încheiată la Mecca (Arabia Saudită), la 7 august, între cele trei puteri sunnite și întemeiată pe o identitate islamică comună nu este, cu siguranță, o veste bună pentru New Delhi. Nu pentru că acest pact ar viza India, ci pentru că redesenează peisajul regional, consolidând militar Pakistanul, inamicul său istoric, cu care India s-a confruntat de patru ori de la partiția din 1947. În același timp, pactul întărește legăturile rivalului său cu Turcia, o țară ostilă Indiei, care a susținut dintotdeauna revendicările Islamabadului asupra regiunii disputate Kashmir.
Gigantul asiatic, care a încercat în permanență să își marginalizeze vecinul pe scena internațională, prezentându-l drept un stat terorist, asistă neputincios la extinderea prezenței pakistaneze în afacerile Orientului Mijlociu, crede Le Monde, și explică: singura putere nucleară dintre țările musulmane va putea, grație acestui pact de apărare reciprocă, să beneficieze de un acces mai bun la finanțare, echipamente de apărare, sprijin pentru mentenanță și tehnologii militare.
Rămânem în regiune cu focus pe teritoriile palestiniene, în așteptarea păcii. WALL STREET JOURNAL se întreabă retoric: „Cine blochează de fapt acordul privind Gaza?” , și oferă imediat indiciul: „Cu toate că Israelul și-a oprit tirurile, Hamasul nu se dezarmează”. „Nimic nu împiedică Hamasul să se dezarmeze, așa cum prevede planul de pace pentru Gaza al președintelui Trump încă din octombrie 2025. Dacă dezarmarea ar începe de mâine, Israelul nu va avea nicio obiecție. Cum alegerile generale din octombrie se apropie, Netanyahu vrea să fie perceput ca având o poziție fermă în privința securității. Sub titlul „Israelul vrea pace, dar Hamas trebuie să se dezarmeze complet”, The Times mizează pe Planul pentru Gaza al Consiliului Păcii. „Nucleul acestuia conține o propunere simplă: dezarmarea în etape a Hamasului și altor organizații teroriste palestiniene în schimbul retragerii în cele din urmă a Israelului. Și israelienii și locuitorii Fâșiei își doresc cu aceeași disperare ca Hamasului să i se confiște armele, Fâșia să fie demilitarizată și o nouă formă de conducere să prindă rădăcini – una bazată pe coexistența respectuoasă, iar nu pe jihadul veșnic”. Istoria ne îndeamnă totuși la prudență, avertizează publicația britanică. Conceptul musulman de „hudna”, adică oprirea temporară a ostilităților, este invocat atunci când forțele jihadiste ajung în dezavantaj, pentru ca mai apoi pacea să fie ruptă odată ce își vor fi refăcut puterile. Este necesară dezarmarea reală, deplină: fiecare rachetă cu rază lungă, fiecare pistol-mitralieră, hărți cu întreaga rețea de tuneluri și cu atelierele de produs armament – toate trebuie predate sub verificare internațională independentă. Odată ce Fâșia va fi demilitarizată, Israelul va avea toate motivele de a se retrage, conchide The Times./rlambru/dsirbu

Agenția de Presă RADOR