Motorina se ieftinește de duminică, 16 august, după ce Ministerul Finanțelor a decis să reducă temporar acciza cu 20%, timp de două săptămâni. În practică, măsura aduce o scădere de aproximativ 68 de bani pe litru, ceea ce înseamnă că șoferii vor plăti cu 34 de lei mai puțin pentru un plin de 50 de litri. Intervenția statului vine după ce prețurile la pompă au crescut în ultima vreme cu peste 23%, iar cotațiile internaționale pentru motorină au urcat cu peste 34%. De această reducere vor beneficia mai ales transportatorii și fermierii, care vor economisi mii de lei la costurile alimentare. Autoritățile promit că vor analiza piața din două în două săptămâni și vor ajusta decizia în funcție de evoluția prețurilor./cpodea/lalexandrescu
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 14 august







