Forțele Navale Române vor marca sâmbătă Ziua Marinei prin evenimente organizate în Constanța, Mangalia, Brăila, Tulcea, Galați și București. Peste 3.500 de militari români și străini vor participa la Constanța la ceremonia militară și la exercițiul naval întrunit și interinstituțional condus de Forțele Navale Române. La ceremonie vor fi prezenți premierul interimar Ilie Bolojan și ministrul interimar al apărării Radu Miruță, a transmis corespondentul RRA Sorin Cealera. Amintim că tot astăzi creștinii ortodocşi și catolici prăznuiesc Adormirea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mare, considerată ocrotitoarea spirituală a marinarilor. Structurile Ministerului Afacerilor Interne au mobilizat p litoral, unde este vârf de sezon turistic, efectivă suplimentare pentru a asigura ordinea publică la manifestările prilejuite de Ziua Marinei, dar și pentru fluidizarea traficului rutier și intervenția rapidă în caz de urgență. Polițiștii vor fi prezenți și în zona lăcașurilor de cult./ilapadat
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 15 august






