Avocaţii lui Donald Trump au lansat un nou atac la adresa BBC

RADOR RADIO ROMÂNIA (16 august) – Avocații care îl reprezintă pe președintele Trump au lansat un nou atac la adresa BBC în legătură cu modul în care postul britanic gestionează procesul de defăimare, în valoare de 10 miliarde de dolari. Documentele depuse în instanță arată că avocații BBC au încercat să le transmită citații lui Donald Trump Jr., fiicei președintelui, Ivanka Trump, și soțului acesteia, Jared Kushner. Echipa juridică a președintelui Trump a acuzat BBC că încearcă să îi hărțuiască pe președinte și pe membrii familiei sale. Echipa juridică a BBC susține că aceștia ar putea deține informații relevante despre intențiile președintelui înaintea discursului pe care l-a susținut înaintea asaltului asupra Capitoliului din ianuarie 2021. Purtătorul de cuvânt al lui Trump a acuzat BBC că abuzează de procedura de audiere sub jurământ și că încearcă să distragă atenția de la ceea ce el a numit răspunderea evidentă a instituției, după ce BBC și-a cerut scuze pentru că a montat împreună fragmente, fără legătură între ele, din discurs, într-o ediție a emisiunii Panorama. (BBC SERVICIUL MONDIAL – 16 august)/aionita/gpodea