Riscurile de securitate și politice din Europa, alături de problematica spinoasă a Orientului Mijlociu se regăsesc din nou pe primele pagini ale presei internaționale.
„Cel puțin șase oameni au murit într-un atac ucrainean cu rachete în regiunea rusă Belgorod, în timp ce Kievul a raportat atacuri rusești în regiunea Odesa”, consemnează France 24, menționând că „Ucraina și Rusia sunt angajate într-o escaladare accentuată de câteva săptămâni”. Atacurile ucrainene sunt suficient de puternice pentru a perturba viața normală a Moscovei, unde a fost anulat „Festivalul Militar Internațional Turnul Spasski al Rusiei”, o „tradiție de 20 de ani”, a anunțat publicația rusă în exil Meduza. Anularea e fără precedent, cu excepția pandemiei de Covid-19, iar cauza oficială constă în „motive independente de voința” organizatorilor. Publicația elenă The Power Game relatează că „o nouă rețea de baze de lansare a dronelor cu rază lungă de acțiune se pare că e construită de Rusia lângă granița cu Ucraina și Belarus, sporindu-i semnificativ capacitatea de a lansa atacuri masive. O anchetă realizată de ziarul britanic The Telegraph cu aportul companiei DroneSec, a identificat „cel puțin 10 baze și un total de 59 de piste noi”. Concluzia e că „Moscova nu investește doar în mai multe drone pentru războiul din Ucraina, ci își creează și infrastructura care-i permite să le utilizeze în număr mult mai mare și din mai multe locuri. Și, pe măsură ce raza de acțiune a noilor drone crește, o parte mai mare a Europei se mută din zona de risc teoretică în cea potențială”. Tot The Telegraph a publicat luni o analiză care apreciază drept credibil avertismentul spionajului SUA cum că Putin ar putea ataca direct Europa în următoarele săptămâni. Motivul e că, în ciuda împotmolirii în Ucraina, Putin e dispus să deschidă un al doilea front, întrucât acum „luptă pentru propria supraviețuire politică” după „umilințele strategice” din Siria și Marea Neagră. „Dacă el conchide că SUA se retrag din rolul lor tradițional de garant al securității europene, ar putea calcula că un atac limitat i-ar putea izbuti mai înainte ca Washingtonul să se decidă ce-i de făcut.” Astfel, mesajul american pentru Europa „ar trebui să fie simplu: deșteptarea”. Iar mesajul istoriei e chiar „brutal de simplu: descurajarea e mai ieftină comparativ cu costurile survenite odată ce împușcăturile vor fi început”. Revista americană The Atlantic descrie „Coșmarul NATO” – un scenariu în care Rusia atacă un membru NATO din Europa de Est concomitent cu un atac al Chinei asupra Taiwanului. Armata SUA ar fi obligată atunci să intervină simultan pe două fronturi – dacă nu pe trei, în caz că războiul din Golf nu se va fi încheiat încă. Până acum era un scenariu „fantezist”, vecin cu cel al unei „invazii extraterestre”, numai că acum un an generalul Alexus Grynkewich, comandantul NATO în Europa, a lansat un „atipic” avertisment public în acest sens, „îndemnându-i pe aliații europeni să ajute SUA să se pregătească”. O problemă e aceea că alianța nu are un plan specific pentru acest scenariu, dar o alta mai mare ar putea privi solidaritatea ei. Modelele teoretice rulate de cercetători „expun toate nevoia de unitate a Occidentului”. „Tabăra care tinde să câștige e aceea care acționează cu un scop comun și rămâne unită de-a lungul timpului.”
Ziarul ungar Világgazdaság comentează pe larg un articol recent al săptămânalului britanic The Economist care explora posibilitatea unirii Republicii Moldova cu România ca alternativă la aderarea celei dintâi la UE. Világgazdaság menționează și trei mari impedimente, deși pe primul, de ordin strategic, nu-l dezvoltă („Oare ce va spune Putin?”). Al doilea e de ordin politic, dar potențial: dacă naționalista Marine Le Pen ar deveni președinta Franței în 2029, ea s-ar putea opune unirii, dat fiind că partidul ei e „destul de sceptic în privința extinderii UE”. Cea mai evidentă dificultate ar fi însă cea economică, familiară deja întrucât a existat și un precedent: „Unirea RDG cu RFG e un exemplu excelent, doar că la acea vreme o țară bogată a absorbit-o pe una mai săracă, iar diferența nu e eliminată nici azi. România însă, nu e deosebit de bogată, iar Republica Moldova e deosebit de săracă”. Același The Economist revine cu o analiză a altui clivaj german, cel politic. Cum a dat greș încercarea de izolare a partidului AfD, considerat de restul formațiunilor de extrema dreaptă, destabilizând întreaga ecuație politică și ajungând chiar să-i consolideze poziția. În spatele „zidului de foc” care-l izolează, AfD își permite să-și mențină unitatea în ciuda numeroaselor certuri interne și-i poate promite practic orice electoratului. De la învestirea actualului cancelar, care-și propunea să-i înjumătățească voturile, AfD și-a dublat voturile. Pe când restul partidelor nu pot funcționa normal: sunt silite la coaliții nenaturale și disfuncționale pe plan local și optează să renunțe la legi necesare în parlamentul federal pentru simplul motiv că ar fi trecut și cu votul AfD. Disfuncția e evidentă chiar și atunci când întregul spectru politic e de acord că s-a comis o greșeală, reiese dintr-un articol publicat de portalul european Politico. Clasa politică a conchis că o lege care pedepsește penal cetățenii pentru „insultarea” politicienilor a mers totuși prea departe: „e posibil să fi creat impresia unui privilegiu juridic special pentru politicieni”, a admis o deputată a puterii. Cetățeni de rând au avut pățanii judiciare pentru că-l numiseră pe cancelar pe Facebook „Pinocchio” sau „Friț mincinosul”. Extremele stângă și dreapta ar vrea legea abrogată cu totul, iar centrul ar vrea doar s-o amendeze, însă nu se poate pune de acord cum. Datând din 2021, legea a fost justificată drept necesară pentru „combaterea extremismului de dreapta și a discursului urii”. Cotidianul britanic The Guardian e mai preocupat de politicile sociale, amintindu-ne de tradiția „mitologică” pentru vremurile noastre a uitatei „villeggiatura” din Italia anilor ’60, când oamenii muncii putea pleca cu familia în concediu plătit o lună întreagă. Hulită de unii drept „apoteoza leneviei sud-europene”, villeggiatura are de fapt o „logică economică proprie: la vârful fenomenului productivitatea Italiei creștea în medie cu 4-6% pe an, depășind SUA”. Ea nu reprezenta „doar un simplu concediu, ci revendicarea propriei vieți de la logica absolutistă a pieței”, conchide Guardian. În săptămânalul britanic The Spectator un universitar britanic stabilit în Spania avertizează că la Ceuta nu s-a încheiat criza migrației. Din cei 80.000 de emigranți intrați pe 30-31 iulie din Maroc în enclava spaniolă, „cam 90% s-au întors”. În Ceuta au rămas 7-9.000 de imigranți din acel val, conform Madridului, dacă nu chiar 11.000, conform autorității locale. Locuințele cetățenilor și unele magazine mari sunt păzite de armată. Reacțiile localnicilor au fost variate: unii și-au improvizat propriul adăpost pentru femei și copii imigranți, alții și-au baricadat cartierul și au înființat patrule cetățenești. Un bărbat a declarat pentru El Pais că stă de două săptămâni închis în casă cu obloanele lăsate, alții spun că și-au trimis copii la rude, în Spania continentală. La 18 zile de la incident, conchide Spectator, „în Ceuta se află mii de oameni care încă mai așteaptă să descopere unde vor merge mai departe – dacă vor mai merge altundeva”.
„Trimisul preşedintelui Trump în Orientul Mijlociu, Jared Kushner, a discutat luni cu premierul israelian Benjamin Netanyahu”, informează BBC. „Se pare” că cei doi n-au ajuns la un acord referitor la planul de pace pentru Fâşia Gaza. Teroriștii Hamas vor să depună armele „în paralel” cu retragerea forţelor israeliene, dar Israelul nu va retrage armata până când Hamas nu va fi „complet” dezarmată. Cotidianul israelian The Jerusalem Post ne și explică de ce e nevoie mai întâi de „dezarmarea autentică” a Hamasului, dar și a celorlalte organizații teroriste palestiniene, în schimbul retragerii israeliene. „Din momentul în care amenințarea dispare, justificarea acțiunii militare dispare odată cu ea.” Dovada? „Israelul nu a întreprins operațiuni în interiorul Fâșiei înainte de masacrul din 7 octombrie.” „Iar alternativa – speranța că Hamasul înarmat se va transforma nu se știe cum într-un vecin pașnic – a fost deja testată, cu consecințe dezastruoase.”
„Termenul-limită pentru încetarea războiului dintre Iran și SUA a expirat luni, lăsând ambele țări într-un impas în ce privește gestionarea Strâmtorii Ormuz și viitorul fondurilor iraniene înghețate”, transmite CNN. Același post titrează „Teheranul promite să riposteze după ce Trump a afirmat că intenționează să sufoce economic Iranul”, observând că, într-adevăr, rata inflației din Iran a atins „un nivel alarmant”, 66%, multe familii din clasa muncitoare neputându-și permite alimente de bază. The Washington Post examinează ascensiunea miliției teroriste islamiste Houthi din Yemen și modul în care „a devenit o putere maritimă fără a avea nevoie să iasă pe mare”. Cu armamentul primit de la Iran jihadiștii yemeniți au reușit să-i impună o blocadă Arabiei Saudite, în ciuda faptului că nu dețin o marină militară. Miliția a devenit acum mai relevantă decât Hezbollah, demonstrând că „geografia poate conta le fel de mult ca arsenalul”. Site-ul israelian Ynet News îi propune Ierusalimului să-și extindă „perimetrul de securitate” până în Golful Persic, dată fiind „pirateria” practicată de Iran. Israelul ar avea acolo două mari interese de securitate națională: „constrângerea capacității Iranului de a practica nepedepsit coerciția maritimă”, perturbându-i astfel indirect și rețeaua operativă din regiune, respectiv contribuția palpabilă la apărarea statelor arabe din Golf și demonstrându-le astfel valoarea concretă a Acordurilor Abraham. The Financial Times sesizează că războiul din Golf i-a validat Chinei strategia energetică, mărind probabilitatea ca „manualul” ei să fie adoptat și de alte state. Marile direcții ale strategiei chineze sunt producția internă, electrificarea, diversificarea aprovizionării și stocarea hidrocarburilor. Astfel, „războiul din Iran a relevat valoarea lanțurilor de aprovizionare diverse și a rezervelor strategice”. (Andrei Suba, RADOR RADIO ROMÂNIA)/asuba/ctuluc
RADOR RADIO ROMÂNIA (18 august)
