Războiul din Ucraina, tensiunile politice din Europa și solidaritatea emisferei vestice în fața pericolului totalitar din Extremul Orient se regăsesc astăzi printre principalele preocupări ale presei internaționale.
Rusia și-a continuat atacurile împotriva unor obiective civile și de infrastructură civilă din Ucraina inclusiv marți, în prima zi a anului școlar, transformându-i practic pe copii în „ținte ale războiului”, după cum s-a exprimat președintele Volodimir Zelenski, citat de agenția ucraineană RBC. Moscova a atacat cu rachete și drone Kievul și multiple alte regiuni, inclusiv Odesa. Aici, potrivit postului public Suspilne, bombardamentele ruseşti au lovit și scos din uz punctul de trecere a frontierei Orlivka de la graniţa cu România, destinat transportului cu feribotul. „Rusia a atacat deja punctele de trecere a frontierei cu Moldova de mai multe ori în ultimele săptămâni și a reușit să paralizeze aproape complet activitatea din porturile ucrainene de la Marea Neagră prin atacuri continue asupra infrastructurii portuare și navelor comerciale, majoritatea refuzând acum să se apropie de coasta ucraineană de teama unui atac”, comentează din Italia Rai News. Pe de altă parte, și „economia rusă riscă să «o ia razna» dacă e gestionată pentru a se concentra exclusiv pe nevoile complexului militar-industrial, a declarat marți reprezentantul lui Vladimir Putin pentru dezvoltare internațională, Boris Titov”, o atipică opinie aparte consemnată de agenția Reuters. Care redă și contextul: „susținătorii războiului și unii demnitari se referă adesea la reorganizarea economiei după modelul sovietic sub dictatorul Iosif Stalin, citând sloganul din vremea războiului «Totul pentru front, totul pentru victorie»”.
În The Washington Post o voluntară poloneză încearcă să explice cum s-a transformat în Polonia solidaritatea cu refugiații ucraineni în animozitate, cel puțin pentru o majoritate a populației. Aceștia au început să fie văzuți în timp drept competitori ai localnicilor (pe piața muncii ori a cerealelor mai ales), însă și pe fondul unui trecut istoric complicat și sângeros. Nu pot fi neglijate nici propaganda – cea internă, naționalistă, și cea externă, rusească – și nici rețelele sociale în sine, dar sentimentul pare totuși preponderent organic. „Auzi adesea la Varșovia (dar și la Washington) că ucrainenii nu sunt suficient de recunoscători. După mine, întreaga Europă ar trebui să le fie recunoscătoare luptătorilor ucraineni care îi țin pe ruși pe loc. Și cei mai recunoscători dintre toți ar trebui să fie polonezii”, conchide autoarea. Italia, în schimb, recrutează, și încă la nivel înalt, scrie Corriere Della Sera: „Numirea fostului ministru ucrainean al apărării Mihailo Fedorov în funcția de consilier al ministerului italian al apărării” a declanșat un schimb de replici acide între Moscova și Roma. „Rusia-NATO: Statele baltice exclud un atac iminent”, titrează Euronews. „La aproape o săptămână după ce călătoria directorului CIA la Moscova alimenta temeri că Rusia s-ar putea pregăti să testeze NATO, responsabili europeni exclud posibilitatea unui atac convențional. Din Finlanda și România până în statele baltice guvernele spun că nu există dovezi că Moscova pregătește o confruntare directă cu NATO.” Nu la fel stau lucrurile în privința războiului hibrid. Portalul european Politico informează că Germania a desemnat marți oficial Rusia drept răspunzătoare pentru o tentativă de atac cu drone pe aeroportul din Leipzig, anunțând și măsuri de represalii care „marchează o înăsprire a abordării guvernului german față de Moscova”. Măsurile interne prevăd închiderea consulatului rus din Bonn și a unui institut cultural rus din Berlin, precum și controale mai stricte pentru cetățenii ruși. Germania va propune și noi sancțiuni UE contra unor indivizi răspunzători pentru războiul hibrid și contra „flotei-fantomă” a Rusiei.
Cotidianul spaniol El Pais examinează perspectivele electorale din Franța, unde la anul sunt programate alegeri prezidențiale. „Stânga franceză s-a comportat recent ca organismele unicelulare care se reproduc prin diviziune. Mai mult ca niciodată, forțele progresiste intră în ultima parte a mandatului legislativ și începutul pre-campaniei prezidențiale extrem de divizate și fragmentate. În fiecare zi intră în luptă un nou candidat. Fragmentarea spectrului progresist, încâlcit într-o încurcătură de candidați și primare, anticipează un al doilea tur între cele două extreme: Mélenchon și Le Pen.” Presa britanică se preocupă mai mult de tabloul electoral al Germaniei. Săptămânalul The Economist speculează cum ar putea guverna partidul de dreapta radicală AfD, cu șanse mari de a câștiga alegerile regionale din statul Saxony-Anhalt, poate chiar cu o marjă suficientă pentru a forma singur guvernul. Însă și programul electoral stufos propus de AfD are șanse mari de a se izbi de multe prevederi legale și constituționale. O altă problemă previzibilă pentru un guvern AfD ar fi lipsa cadrelor proprii competente și rezistența birocraților de carieră. În orice caz, observă Economist, nu sunt puțini adversarii AfD care speră ca partidul să câștige în acest stat mic, să dea greș în privința guvernării și să lase astfel întregul partid fără „spoiala lui de invincibilitate”. O analiză mult mai sumbră, asemuind politica germană cu un butoi cu pulbere ori cu două trenuri apropiindu-se de o ciocnire frontală la viteză maximă, publică un editorialist german în cotidianul britanic The Telegraph. De două decenii centrul politic german continuă să se deplaseze tot mai la stânga, lăsând la dreapta un vid care a fost umplut de AfD. Intransigența partidelor tradiționale care au ostracizat AfD-ul e pe potriva intransigenței extremiștilor care au obținut controlul în interiorul AfD, în detrimentul moderaților. „Somnambulii clasei mijlocii realizează acum, tardiv, că refuzul lor categoric de a ține cont de opinia publică în anii de dezvoltare și prosperitate a dus la această catastrofă. Cei mai gălăgioși și mai puțin dispuși să asculte sunt acum la volan”, conchide autorul. Tensiuni persistă și între statele UE din cauza crizei încă nesoluționate din Ceuta. „Tensiuni între Roma și Madrid: Schengen rămâne blocat”, transmite agenția italiană ANSA, precizând: „Deocamdată nu există o redeschidere a spațiului Schengen; dimpotrivă, e același scenariu ca acum o lună. Conflictul la distanță dintre Italia și Spania provocat de valul de imigranți din Ceuta continuă cu extinderea controalelor la frontieră. Criza din Ceuta continuă cu ciocniri între imigranți și poliție, care a intervenit cu focuri de armă în aer pentru a-i descuraja”. Publicația spaniolă Cadena Ser reține că premierul spaniol socialist Pedro Sánchez a exonerat Marocul de criza din Ceuta și a afirmat în schimb că de vină sunt „știri false legate de Rusia și Israel”, dar și „o mișcare internațională de extrema dreaptă” și „organizații criminale”. Ministrul israelian de externe Gideon Sa’ar l-a acuzat pe premierul spaniol de minciună „flagrantă” și a insistat că „prin continuarea răspândirii minciunilor calomnioase nu va distrage atenția de la eșecul rușinos al lui Sánchez de a gestiona afacerile propriei țări”. Săptămânalul britanic The Spectator abordează problemele instituționale ale UE, plecând de la respingerea prin referendum de către islandezi a ideii de aderare la Uniune, considerată un „avertisment”. Sandro Gozi, europarlamentar federalist, e de acord: „Europa trebuie să continue să obțină încredere, devenind mai democratică, mai eficientă și mai apropiată de cetățenii ei: decizii mai rapide, instituții simplificate, birocrație redusă și răspundere ministerială mai pronunțată”. Un profesor universitar islandez consideră „inexplicabil” faptul că „elita de la Bruxelles încearcă să transforme UE într-un stat federal, contrar voinței majorității alegătorilor europeni”. Iar un alt profesor universitar, un italian „pro-UE convins”, apreciază că explicația „este aproape de natură spirituală și privește identitatea tehnocrată a cercurilor europeniste. Convingerea lor e că treaba merge mai bine fără gălăgia norodului. Însă referendumurile precum cel din Islanda relevă divergența enormă dintre elite și opinia populară”.
O știre Reuters așează într-o lumină mai clară una dintre mizele recentei intervenții americane în Venezuela: „compania petrolieră americană NABEP va prelua controlul asupra unor zăcăminte de petrol din Venezuela administrate până acum de companii chineze și de o firmă rusă. Preluarea face parte dintr-un amplu acord care le oferă companiilor americane acces la active petroliere strategice ale Venezuelei, în timp ce reduce influența intereselor chineze și ruse, care jucau de multă vreme un rol important în sectorul energetic al țării. De asemenea, îi oferă Washingtonului un rol direct în stabilirea companiilor care produc și vând petrol în Venezuela”. Totuși, presa americană nu consideră că ar fi vorba de o strategie coerentă a Casei Albe. Revista Foreign Affairs subliniază că „SUA au nevoie de vecinii lor pentru a lupta cu China”, de unde rezultă și „riscul real” reprezentat de războiul comercial cu Canada. „Dominarea pieței de către China impune ca toate cele trei țări nord-americane să colaboreze la adoptarea unor măsuri mai ambițioase. Nevoia ce mai urgentă e ca administrația Trump să înceteze adoptarea de măsuri și vehicularea de retorică în măsură a submina unitatea nord-americană. Dacă SUA, Canada și Mexic se ceartă între ele, toate vor fi slăbite în unica luptă economică care contează cu adevărat.” New York Post optează pentru ridiculizarea conflictului, care aduce cu „o bătaie cu pumnii între doi gemeni siamezi”. Ridicolul situației e subliniat de problema croselor de hochei. Taxate acum de Trump cu 50%, dar doar cele din lemn, produse efectiv în Canada. Numai că cele din lemn sunt produse în număr mic, folosite doar de nostalgici. Cele din fibră de sticlă, folosite de toată lumea, sunt produse pentru firmele canadiene de China. Dar cum China e taxată doar cu 20%, Partidului Comunist primește astfel un „chilipir” din partea Americii. (Andrei Suba, RADOR)/asuba
RADOR RADIO ROMANIA (2 septembrie)
