Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat că spațiul aerian al Rusiei devine periculos pentru aviația civilă, din cauza prezenței masive a dronelor. Prin urmare, Ucraina avertizează companiile aeriene internaționale și asigurătorii că trebuie să țină cont de aceste riscuri. Într-un mesaj video transmis marţi seară, şeful statului ucrainean s-a adresat tuturor companiilor aeriene care utilizează spațiul aerian rusesc, precum și asigurătorilor care folosesc principalele aeroporturi din Rusia, avertizându-i că „cerul Rusiei devine complet nesigur”. „Ucraina nu amenință aviația civilă ca atare – niciun avion civil. Pur și simplu, vor fi atât de multe drone pe cerul Rusiei, încât trebuie să se țină cont de acest lucru. Deși autoritățile ruse nu informează în mod corespunzător despre acest lucru, de facto, spațiul aerian rusesc va fi închis: războiul declanșat de Rusia îi închide cerul” – se arată în declarația președintelui. Zelenski a subliniat că Ucraina nu dorește pierderea unor vieți nevinovate și că toți partenerii trebuie să țină cont de faptul că, în spațiul aerian rusesc, „momentele de siguranță s-au terminat”. „Este important ca acest lucru să fie auzit de ambasadorii statelor care lucrează aici, în Ucraina, și de ambasadorii care lucrează la Moscova. Fiecare dintre ei știe cu siguranță ce înseamnă războiul rusesc pentru țara noastră, pentru oamenii noștri și trebuie să transmită aceste informații capitalelor lor” – a declarat Volodimir Zelenski. Președintele a remarcat că avertismentul trebuie să ajungă și la companiile aeriene care zboară în prezent către aeroporturile din Rusia, în primul rând către cele din Moscova, Sankt Petersburg și alte destinații rusești importante. „Ministerul Afacerilor Externe al Ucrainei și instituțiile noastre competente vor furniza structurilor internaționale informații complete privind pericolele din spațiul aerian rusesc. Aviația civilă nu are ce căuta printre drone” – a subliniat liderul de la Kiev. Zelenski a menționat că Ucraina este o țară a păcii și a amintit că partea ucraineană a respectat armistiţiile și nu a atacat Rusia atunci când partenerii au cerut acest lucru. „Siguranța va reveni în spațiul aerian al Rusiei. Va reveni atunci când va începe o mișcare reală către pace. Cerul deasupra Rusiei este acum pentru drone. Nu pentru aviația civilă. Atât timp cât războiul continuă” – a subliniat Zelenski. Amintim că presa a relatat că, la începutul anului, oficiali ucraineni i-ar fi propus lui Zelenski să aprobe atacuri cu drone asupra aeroporturilor din Moscova, însă planul a fost suspendat. Acesta prevedea lansarea a până la 1.000 de drone pe zi asupra aeroporturilor din Moscova și a celor din împrejurimi. Era planificată utilizarea unor drone autonome ieftine, care urmau să identifice și să lovească țintele fără participarea unui operator.(Agenția de presă RBC – 2 septembrie)/sdan/dstanesc






