Ministrul bulgar al dezvoltării regionale şi lucrărilor publice, Ivan Şişkov, a declarat în Parlamentul de la Sofia că Autostrada Hemus ar urma să fie finalizată până la Veliko Târnovo în următorii doi-trei ani. Ministrul a precizat însă că acest termen se referă la construirea autostrăzii până în zona oraşului, nu la finalizarea întregului proiect. În cazul lotului 7, a fost necesară reproiectarea. Potrivit lui Şişkov, este mai rezonabil ca, înainte de a continua lucrările, autorităţile să aştepte şi clarificarea situaţiei lotului 8. Dacă modificările aduse lotului 7 vor necesita şi modificări parţiale ale lotului 8, cele două loturi ar putea fi construite împreună, deoarece leagă aceleaşi două noduri rutiere şi rezolvă aceeaşi problemă de transport. „Din cauza acestor modificări, nu poate fi stabilit deocamdată un termen clar pentru finalizarea întregii autostrăzi”, a explicat ministrul. Acesta i-a acuzat pe foştii guvernanți că au încheiat cu firmele de construcţii contracte care dezavantajează statul. În prezent, autorităţile negociază modificarea acestor contracte. Şişkov a explicat că rezilierea unilaterală a contractelor ar însemna pierderi financiare pentru stat, falimentul companiei Avtomagistrali şi pierdere de timp pentru întreaga zonă de nord a Bulgariei. Ministrul a precizat că negocierile sunt în desfăşurare şi că există deja o analiză juridică. Ivan Şişkov şi-a exprimat speranţa că interesele statului vor fi protejate. De asemenea, a subliniat că obiectivul este nu doar finalizarea Autostrăzii Hemus, ci şi dezvoltarea reţelei de autostrăzi, inclusiv construirea celor aproximativ 800 de kilometri de drumuri de mare viteză necesari Bulgariei. (www.bnr.bg – 3 septembrie)/ddaniela/dstanesc






