Emisiunea: Radiojurnal” – Realizator: Laurenţiu Văduva – Educaţia din România, de ani de zile, nu a avut finanţarea corespunzătoare, iar acest lucru a afectat sistemul de învăţământ, a declarat astăzi preşedintele României, Nicuşor Dan, cu ocazia începerii noului an şcolar. Prezent la Şcoala Gimnazială nr. 1 din Comuna Curcani, judeţul Călăraşi, şeful statului a vorbit despre inechităţile din sistem privind salarizarea, care, în opinia sa, pot fi rezolvate prin adoptarea unei legi în acest an, de preferat odată cu bugetul pe 2027.
Nicuşor Dan: Din păcate sunt multe inechități, nu numai în sistemul de învățământ, în ceea ce privește salarizarea și, din păcate, nu putem să le rezolvăm într-un termen foarte scurt în această lege a salarizărilor care va fi ea, fără să afectăm financiar România, global și să intrăm în fenomene periculoase. Dar, trebuie să avem această preocupare pe termen mediu pentru a repara inechități, în special în sistemul de educație.
Realizator: Preşedintele Nicuşor Dan a evitat să răspundă când va face o nouă nominalizare pentru funcţia de premier, dar a precizat că cele patru luni fără Guvern cu puteri depline reprezintă ” un eşec pentru toată lumea”./RADOR RADIO ROMÂNIA//lalexandrescu
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 7 septembrie)







