Revista presei internaționale, 10 septembrie 2026

O lume tensionată, o lume în conflct – aceasta ar fi imaginea desprinsă din paginile ziarelor străine, o imagine care, în același timp, demonstrează că, în orice țară s-ar afla, jurnaliștii își fac datoria.

După cum s-a constatat de mai multă vreme, războiul Rusiei din Ucraina pare să se apropie tot mai mult de granițele României și de cele ale Moldovei vecine. Portalul american US News & World Report notează că, „potrivit unor oficiali, drone rusești au provocat moartea a doi oameni la frontiera Ucrainei cu Moldova”. Același portal subliniază că, „potrivit grănicerilor din zonă, în ultimele săptămâni, Rusia a bombadrat cinci puncte de frontieră – patru, la frontiera cu Moldova, iar unul, la frontiera cu România, o țară membră NATO”. Dar, în privința Ucrainei, veștile nu sunt prea bune nici din alte pucte de vedere. Pe această temă, două ziare americane trag un semnal de alarmă: cotidianul The New York Times notează că “Neașteptatul deficit bugetar al Ucrainei, în valoare de 27 miliarde dolari, zguduie Europa”. Iar The Washington Post opinează că “felul în care Ucraina își gestionează războiul se întoarce împotriva sa”. Din Rusia, ziarul Kommersant crede că, “în urma recentei vizite la Moscova a celor doi emisari ai președintelui american, Donald Trump, Ucraina va lupta în continuare, deorece  Kievul se așteaptă la un armistițiu, și nu la pace”. În plus, într-o altă publicație moscoviă, Nezavisimaia Gazeta, “purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, estimează că situația economică a Ucrainei se deterioriează rapid, există o lipsă de bani și de armament or, de aici s-ar trage și flexibilitatea de care dau dovadă ucrainenii”.

Dar tensiunile politice se manifestă în mai multe țări. Nu putem da uitării războiul taxelor vamale dintre SUA și Canada. “Canada înțelege ceea ce noi refuzăm să înțelegem: Trump este o banc”, opinează un editorialist în ziarul american USA Today. “Donald Trump ripostează în continuare, interzicând importurile canadiene de alcool și lactate”, anunță ziarul canadian Toronto Star. Iar în privința redenumirii Lacului Ontario, care, în opinia lui Trump, ar trebui să se numească Lacul America, ziarul canadian The Golbe and Mail comentează: “În loc să schimbe numele Lacului Ontario, America ar trebui să se gândească de unde I se trage propriul nume”.

Apoi, după cum și era de așteptat, recenta victorie în aleheri a unui partid de extremă-dreaptă din Germania, stârnește îngrijorare nu doar în țară, ci și în străinătate. Ziarul polonez Rzeczpospolita subliniază că “partidul câștigător, Alternativa pentru Germania (AfD), este expert în amenințări la adresa Poloniei”. Din Ungaria, ziarul Magyar Nemzet afirmă că “președintele Donald Trump a felicitat Apartidul AfD pentru victoria sa de duminică, drept care cancelarul Germaniei, Friedrich Merz, și-a anulat convorbirea telefonică programată cu președintele american”. Iar din Franța, ziarul Le Monde titrează:”Se poate paria că, în Franța, unda de șoc germană va amplifica tendințele eurofobe, deja existente”. Și, potrivit ziarului italian Corriere della Sera, lidera AfD a și amenințat deja, strigând: “Afară din țară cu cei 1,5 milioane de sirieni și afgani!”

Alexandru Danga, RADOR RADIO ROMÂNIA