Circa 200 de hectare de pădure au fost distruse în incendiul de lângă oraşul Gurkovo din Bulgaria. Din cauza situaţiei dificile provocate în apropierea satului Dimovţi, a fost declarată stare de urgenţă. Pentru avertizarea în timp util a populaţiei a fost activat şi sistemul BG-ALERT. „Acţiunile de localizare a flăcărilor continuă”, a declarat directorul Direcţiei Regionale pentru Siguranţă la Incendii şi Protecţia Populaţiei – Stara Zagora, comisar-şef Stoian Kolev. Situaţia se menţine dinamică, însă nu au fost incendiate clădiri de locuinţe. În timpul nopţii, vântul puternic din zonă a îngreunat acţiunile pompierilor. Echipele intervin pe două direcţii, spre est şi spre vest, în scopul de a limita şi concentra fronturile incendiului. Pe teren se află în total aproximativ 110 persoane, printre care opt echipaje de pompieri, cu aproximativ 50 de angajaţi, militari din cadrul Brigăzii a II-a Mecanizate, angajaţi ai ocoalelor silvice, voluntari. La stingerea incendiului, sunt folosite şi trei buldozere, care efectuează culoare de protecţie. Două elicoptere urmează să se alăture operaţiunilor de stingere a incendiului. Comisarul Stoian Kolev a subliniat că echipele de pompieri intervin cu dificultate din cauza terenului accidentat şi greu accesibil. O mare parte a operaţiunilor de stingere se desfăşoară manual./ddaniela/dstanesc
(www.dariknews.bg – 12 septembrie)







