Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, îşi doreşte să convină asupra unei întâlniri faţă în faţă cu dictatorul rus, Vladimir Putin, în cadrul summitului G20 de la Miami. Într-un interviu pentru Deutsche Welle, Zelenski a menţionat că va zbura la Miami, dacă liderul de la Kremlin va participa la reuniunea liderilor de state din cadrul G20. Acest eveniment politic urmează să aibă loc în decembrie 2026. „Trebuie să fim acolo. Trebuie să ne întâlnim, să discutăm și să luăm decizii” – a declarat Zelenski. Președintele Ucrainei a subliniat, de asemenea, că ceea ce intenționează să-i spună lui Putin este mai puțin important decât rezultatele. „Nu este vorba despre cuvinte. Ce îi voi spune eu sau ce vrea el să-mi spună – nu are importanță. Rezultatele contează. Asta este tot” – a explicat Zelenski. Kremlinul refuză, deocamdată, să dezvăluie dacă dictatorul rus va zbura la Miami pentru summitul G20. Ultima dată când acesta a participat în persoană la o reuniune G20 a fost în urmă cu șapte ani. Cu toate acestea, în august, ministrul rus de finanțe, Anton Siluanov, a primit o invitație din partea Statelor Unite de a participa la reuniunea țărilor G20 din Carolina de Nord, ceea ce a provocat un val de critici din partea politicienilor europeni. Zelenski și Putin nu au purtat nicio discuție directă din februarie 2022, când Rusia a început invazia pe scară largă a Ucrainei. Singura întâlnire faţă în faţă dintre președintele Ucrainei și dictatorul rus a avut loc la 9 decembrie 2019, la Paris, în cadrul summitului în formatul Normandia. Cei doi lideri au purtat atunci discuții bilaterale, care au durat aproximativ 10-15 minute. Ulterior, au avut loc discuții mai ample între delegațiile ucraineană și rusă./sdan/amirea
(Agenția de presă RBC – 12 septembie)








